ICCJ. Decizia nr. 4153/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 589 din 14 octombrie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a fost admisă în parte, acțiunea formulată de SC C. SA Corabia, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Olt, în sensul anulării deciziei nr. 190/2003 și a procesului-verbal nr. 908/2003, privitoare la plata către bugetul de stat, a sumelor de 13.079.743.761 lei, reprezentând majorări de întârziere și 1.434.028.681 lei, penalități de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că reclamantul nu datorează sumele mai sus arătate, întrucât în perioada pentru care a fost calculate, 15 iunie 2002 - 17 iunie 2003, s-a aflat în procedura de reorganizare judiciară și a falimentului prevăzută de Legea nr. 64/1995, și potrivit art. 37 din O.G. nr. 38/2002, "nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială nu va fi adăugată creanțelor născute anterior deschiderii procedurii".
împotriva sentinței a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Olt, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, invocând nelegalitatea acesteia, potrivit art. 3041C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanța care a pronunțat hotărârea atacată, și-a fundamentat soluția, exclusiv pe baza concluziilor greșite ale expertului contabil care a ignorat faptul că reclamanta, în perioada verificată, s-a aflat în situații juridice diferite, obligațiile bugetare stabilite de organele de control și de contencios fiscal fiind aferente perioadei în care procedura specială prevăzută de Legea nr. 64/1995, era suspendată și, deci, dispozițiile art. 37 nu-i sunt aplicabile.
Prin procesul-verbal nr. 908, încheiat de organele de control ale Direcției Controlului Fiscal Olt, la data de 13 mai 2003, s-a constatat că societatea comercială reclamantă nu a achitat la bugetul de stat, debitele restante la 31 mai 2001, stabilite prin acte de control anterioare și nici majorările de întârziere calculate prin procesul-verbal nr. 1774 de 5 iulie 2002.
în consecință, s-a procedat la actualizarea majorărilor de întârziere aferente debitelor stabilite prin actele anterioare de control, rezultând o obligație bugetară totală 14.474.437.143 lei, din care 4.331.511.587 lei majorări de întârziere pentru perioada controlată și penalități de întârziere, în sumă de 1.890.609.493 lei.
Prin decizia nr. 190 din 16 iunie 2003, a Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, constatările și măsurile organelor județene de control au fost menținute, cu motivarea că o parte din sumele datorate (10.142.915.556 lei, majorări de întârziere și 838.983.239 lei, penalități de întârziere) au fost stabilite printr-un act de control (procesul-verbal nr. 1747/2002), care a făcut obiectul unei ale contestații, iar majorările și penalitățile de întârziere (4.331.511.587 lei și, respectiv 1.051.626.254 lei), stabilite prin procesul-verbal nr. 908/2003, sunt legal datorate, potrivit O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/1996, modificată prin O.G. nr. 26/2001.
Instanța învestită cu cererea de anulare a procesului-verbal de control nr. 190/2003 și a deciziei nr. 190/2003, nu a examinat legalitatea acestora, în raport cu temeiurile de fapt și de drept în baza cărora au fost emise, ci s-a limitat să reproducă constatări ale expertului contabil și să concluzioneze că, întrucât reclamanta, în perioada 4 iunie 1997 - 17 iunie 2002, s-a aflat în perioada prevăzută de Legea nr. 64/1995, penalitățile de întârziere, în sumă de 1.434.028.681 lei și majorările de întârziere, în sumă de 13.079.743.761 lei, i-au fost greșit stabilite.
Potrivit art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 13/2001, privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, în vigoare la data introducerii contestației la organul administrativ cu activitate jurisdicțională, "Contestația nu poate avea ca obiect, alte sume și măsuri, decât cele stabilite prin actul atacat".
Or, procesul-verbal nr. 190/2003, contestat de reclamantă, la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și ulterior, la instanța de contencios administrativ, nu a stabilit decât majorări de întârziere în cuantum de 4.331.511.587 lei, aferente obligațiilor bugetare neachitate la termen, constatate la 13 mai 2004, și penalități de întârziere, în sumă de 1.051.626.254 lei, aferente obligațiilor bugetare restante pe perioada 1 iunie 2002 - 31 martie 2003. Celelalte sume, reprezentând majorări și penalități de întârziere, totalizând 10.981.908.795 lei, au fost stabilite printr-un alt act de control (procesul-verbal nr. 1747/5 februarie 2002), care a format obiectul altei examinări administrative finalizate prin decizia Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor nr. 466/2002.
Prin urmare, în raport cu dispozițiile de mai sus menționate, în mod corect organul administrativ cu activitate jurisdicțională a respins susținerile societății-reclamante privitoare la obligațiile bugetare care nu au fost stabilite prin actul de control atacat.
în privința majorărilor de întârziere și a penalităților de întârziere de 4.331.511.587 lei și, respectiv, 1.051.626.254 lei, aferente obligațiilor bugetare restante, stabilite pentru perioada 1 iunie 2002 - 31 martie 2003, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că au fost legal stabilite, întrucât în acest interval de timp, reclamanta nu se mai afla în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, care fusese suspendată prin hotărâre judecătorească, la cererea A.D.S., iar potrivit O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, aprobată prin Legea nr. 108/1996 și modificată prin O.G. nr. 26/2001, orice obligație bugetară neachitată la scadență generează plata unor majorări de întârziere, dobânzi și penalități.
Așa fiind, în raport cu considerentele prezentate, prin admiterea recursului, a fost casată sentința atacată și în fond, reținându-se legalitatea actelor de control fiscal contestate, a fost respinsă acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4210/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4151/2005. Contencios → |
|---|
