ICCJ. Decizia nr. 4213/2005. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la data de 27 decembrie 2004, reclamantul E.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 10368 din 3 decembrie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

în motivare, reclamantul a arătat că, în mod eronat, prin actul contestat, pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor compensatorii, deși a dovedit că a efectuat stagiul militar în condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 82 din 25 februarie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată, a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pe perioada 24 iunie 1956 - 13 iulie 1959 și a obligat pârâta, să emită o hotărâre prin care să-i acorde aceste drepturi, începând cu data de 1 decembrie 2004.

Instanța a reținut că soluția se impune în raport cu mențiunile din livretul militar al reclamantului, din care rezultă că acesta a funcționat în calitate de "constructor", având specialitatea militară de "combatant neinstruit", situație care îl îndreptățește la încadrarea în prevederile Legii nr. 309/2002.

împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că hotărârea primei instanțe este greșită, întrucât intimatul-pârât nu este îndreptățit la acordarea drepturilor compensatorii, deoarece a efectuat stagiul militar în unitate militară a armatei, și nu în detașamente de muncă ale Direcției Generale a Serviciului Muncii, cum impune legea.

Recursul se va admite, în sensul și în considerarea celor expuse în continuare.

în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, "persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961".

Din fișa de evidență depusă ca probă în susținerea acțiunii, rezultă că intimatul-reclamant a prestat serviciul militar, în funcția de "constructor", la U.M. 01789 Geniu.

Pe de altă parte, din același act, reiese că intimatul a fost încadrat categoria I, categoria soldaților instruiți.

Potrivit prevederilor art. 129 alin. (5) teza I C. proc. civ.: "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale".

în ceea ce privește cauza dedusă judecății, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către intimatul-reclamant nu au putut fi verificate suficient prin singura probă administrată în cauză, fișa de evidență, mențiunile din acest act nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.

Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidența prevederilor legale invocate (art. 1 din Legea nr. 309/2002) și pentru a vedea, astfel, dacă intimatul este îndreptățit la acordarea drepturilor compensatorii, trebuia determinat fără echivoc, faptul că acesta a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Având în vedere cele expuse, în considerarea prevederilor art. 313 C. proc. civ., Curtea a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, în vederea suplimentării probatoriului, prin orice mijloc legal (livretul militar) care să ateste susținerile părților.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4213/2005. Contencios