ICCJ. Decizia nr. 424/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 424/2005
Dosar nr. 6583/2004
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.A. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Bihor, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 8735 din 30 ianuarie 2004 şi recunoaşterea calităţii sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că tatăl lui, împreună cu fratele, C.T., s-au refugiat din localitatea Bratca, în Vârfuri de Beiuş, în anul 1940 iar mama a rămas în localitatea de domiciliu, până în 1943, când s-a născut el şi după care s-a refugiat în localitatea Vârfuri de Beiuş.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 299/CA/2004 - PI din 19 aprilie 2004, a respins acţiunea formulată de reclamant, reţinând că familia acestuia nu a fost refugiată niciodată şi că a rămas în localitatea de domiciliu, unde l-a născut pe reclamant.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, reclamantul C.A., care a susţinut că din probele de la dosar rezultă că a suferit persecuţii pe motive etnice, în perioada noiembrie 1943 - martie 1945 şi că instanţa nu trebuia decât să constate calitatea sa, de beneficiar al Legii nr. 189/2000, lucru pe care, însă, nu l-a făcut.
Recursul este nefondat.
Recurentul-reclamant C.A., potrivit înscrisurilor depuse la dosar, s-a născut la data de 4 iunie 1943, în localitatea Tileagd, judeţul Bihor.
Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic de regimurile instaurate ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi care şi-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din acelaşi motiv, cu condiţia dovedirii acestei situaţii (a unei persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 şi HG nr. 127/2002.
În speţă, reclamantul nu a făcut dovada persecuţiei etnice, deoarece declaraţiile martorilor sunt contradictorii, aceştia afirmând la un moment dat că tatăl reclamantului, împreună cu întreaga familie au plecat în refugiu în decembrie 1940, până în martie 1945.
Pe de altă parte, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, nici ipoteza că mama petentului a rămas până în 1943, în localitatea de unde s-ar fi refugiat, nu poate fi primită, deoarece singura concluzie la care se ajunge (în funcţie de dovezile aflate la dosar), este aceea că familia reclamantului nu a fost refugiată niciodată.
Faţă de cele de mai sus, rezultă că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000, astfel că recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.A. împotriva sentinţei civile nr. 299/CA/2004 - PI din 19 aprilie 2004, a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 422/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 426/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
