ICCJ. Decizia nr. 463/2005. Contencios. Anulare Hotărâre Guvern. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 463/2005

Dosar nr. 7026/2004

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 17 noiembrie 2003, municipiul Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României, anularea HG nr. 922/2003, emisă de pârât.

În cauză au formulat cereri de intervenţie Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, municipiul Bucureşti, Ministerul Culturii şi cultelor şi Consiliul General al municipiului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 647 din 5 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantului, reţinând în esenţă că, în urma modificării HG nr. 922/2003, prin HG nr. 336/2004 şi ulterior, prin abrogarea ei de HG nr. 283/2003, hotărârea de guvern atacată a rămas fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs, reclamantul municipiul Bucureşti.

Cum recurentul nu a depus la dosar, în termenul prevăzut de lege. motivele pe care îşi întemeiază cererea de recurs formulată în cauză, respectiv până la 11 aprilie 2004 şi având în vedere dispoziţiile art. 301 şi art. 303 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, iar motivarea acestuia se face prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului respectiv, Curtea constată nul, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul, recursul declarat de municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva sentinţei civile nr. 647 din 5 aprilie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 463/2005. Contencios. Anulare Hotărâre Guvern. Recurs