ICCJ. Decizia nr. 426/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 426/2005
Dosar nr. 6585/2004
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta Ţ.S. a solicitat anularea hotărârii nr. 4642 din 18 decembrie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare şi recunoaşterea calităţii sale de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că părinţii săi, urmare a persecuţiilor etnice după ocuparea Ardealului de Nord, au fost nevoiţi să se refugieze în localitatea Sişeşti, judeţul Maramureş, din localitatea Lucăceni.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 303/CA/2004 - PI, a respins acţiunea introdusă de reclamantă, reţinând că din probele dosarului nu rezultă vreo persecuţie etnică şi nici refugiul acesteia, atâta vreme, cât ambele localităţi se aflau sub ocupaţia aceleiaşi autorităţi instaurate în România.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, reclamanta Ţ.S., susţinând, în esenţă, că a fost născută în refugiu.
Recursul este nefondat.
Recurenta-reclamantă Ţ.S., potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de fond, s-a născut la data de 2 februarie 1945, în comuna Sişeşti, judeţul Maramureş.
Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic de regimurile instaurate ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 şi care şi-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din acelaşi motiv, cu condiţia dovedirii acestei situaţii (a unei persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 şi HG nr. 127/2002.
În cauză, atât localitatea de refugiu, cât şi aceea de domiciliu s-au aflat sub aceeaşi ocupaţie maghiară, aşa încât nu se poate trage concluzia că recurenta-reclamantă s-ar fi refugiat ca urmare a unor persecuţii etnice.
În acest sens s-a pronunţat şi instanţa de fond, reţinând că, atâta vreme, cât ambele localităţi (de refugiu şi de domiciliu) se aflau sub ocupaţia aceleiaşi autorităţi instaurate în România, nu se poate discuta de persecuţie etnică.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa nici unui motiv de casare, recursul declarat de Ţ.S. urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ţ.S., împotriva sentinţei civile nr. 303/CA/2004 - PI din 19 aprilie 2004, a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 424/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 427/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
