ICCJ. Decizia nr. 4257/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 30 din 25 februarie 2005, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei SC B.A.T. SRL, formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, având ca obiect cererea de anulare a deciziei nr. 249 din 19 august 2004, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și, respectiv, a pct. 8.5 din procesul-verbal nr. 273 din 14 iunie 2004, întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin respectivul proces-verbal, nr. 273 din 14 iunie 2004, încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, reclamanta a fost obligată să vireze la bugetul de stat, suma de 16.891.618.620 lei, din care 6.412.335.001 lei reprezintă contribuție la Fondul de pensii și asigurări sociale ale agricultorilor, iar diferența, dobânzi și penalități de întârziere aferente.
Deși reclamanta a susținut că nu datorează contribuția la Fondul de pensii și asigurări sociale al agricultorilor, astfel cum i s-a și comunicat, la solicitarea sa, prin numeroase adrese emise de Ministerul Agriculturii și Alimentației și, respectiv, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, instanța de fond a apreciat că potrivit art. 1 din H.G. nr. 3/1997, agenții economici care produc, industrializează și comercializează produse agricole și alimentare, au obligația de a achita la Fondul de pensii și asigurări sociale ale agricultorilor, o contribuție între 2 și 4% din veniturile realizate.
Instanța de fond a mai apreciat că este neîntemeiată susținerea reclamantei, în sensul necesității existenței cumulative a celor două condiții, de produs agricol și produs alimentar, pentru a fi incidente dispozițiile H.G. nr. 3/1997, dată fiind mențiunea expresă din anexa la același act normativ, în care se prevede că pentru industria tutunului se datorează o contribuție de 2% din veniturile realizate, pentru Fondul de pensii și asigurări sociale ale agricultorilor.
în fine, înlăturând concluziile expertizei efectuate în cauză, potrivit cu care produsul finit țigareta, produs de societatea reclamantă, în care intră tutunul ca materie primă, nu este produs agricol, instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, stabilind că în mod corect au reținut organele de control, că în perioada supusă verificării, respectiv aprilie - iunie 2000, reclamanta a realizat venituri pentru care nu a constituit și virat contribuția la Fondul de pensii și asigurări sociale ale agricultorilor.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, reclamanta SC B.A.T. SRL, criticând-o pentru lipsă de temei legal și pentru a fi fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs formulate, recurenta-reclamantă a criticat, în esență, hotărârea instanței de fond, pentru greșita aplicare a legii, care a dus la respingerea acțiunii sale, deși prin acte administrative anterioare intrate în circuitul civil, neanulate, a fost stabilit în mod irevocabil că societatea nu datora contribuția la Fondul de pensii și asigurări sociale ale agricultorilor. în acest sens au fost menționate ca fiind relevante, procesul-verbal de control din 8 iunie 2000 și, mai ales, soluția pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, într-o cauză privind pe SC B.A. SRL care face parte din grupul SC B.A.T. România și se ocupă de comercializarea țigaretelor.
Respectiva decizie, nr. 2932 din 8 octombrie 2002. a stabilit, pe lângă modalitatea de plată a sumelor virate în mod eronat cu titlu de contribuție la Fondul de pensii și asigurări sociale ale agricultorilor în anii 1997 - 1999, și faptul că acestea nu se datorau, astfel că în mod nelegal a reținut instanța de fond că această decizie nu prezintă relevanță în cauză, după cum la fel a procedat și în cazul actelor administrative, respectiv adresele din anul 2000, primite de reclamantă, prin care se menționa expres că societatea nu datorează contribuția la Fondul de pensii și asigurări sociale ale agricultorilor.
Recurenta a mai susținut că hotărârea este nelegală, și pentru că instanța a nesocotit dispozițiile art. 3 lit. a) din O.G. nr. 113/1999, potrivit cu care tutunul este în mod expres exclus de lege din categoria alimentelor și a înlăturat nemotivat, concluziile raportului de expertiză tehnică de specialitate, în sensul că tutunul, în forma utilizată la fabricarea țigaretelor, nu este produs agricol.
în fine, recurenta a mai susținut că sentința este nelegală, deoarece a menținut dispozițiile procesului-verbal și deciziei atacate, deși acestea sunt nelegale, în raport cu dispozițiile legale ce reglementează perioada supusă inspecției fiscale, luna aprilie 2000 fiind verificată prin două procese-verbale de control.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor recurentei, în raport cu prevederile legale incidente în cauză, ca și cu actele și lucrările dosarului, înalta Curte a reținut că recursul de față este fondat și urmează a fi admis, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 1 din H.G. nr. 3/1997, ulterior abrogată prin O.U.G. nr. 54/2000, care a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2000, se prevede că agenții economici cu personalitate juridică care produc, industrializează și comercializează produse agricole și alimentare au obligația de a achita la Fondul de pensii și asigurări sociale ale agricultorilor, o contribuție între 2 și 4% din veniturile realizate.
Prin acte normative ulterioare, respectiv O.G. nr. 113/1999 privind reglementarea producției, circulației și comercializării alimentelor care, la rândul său, a fost abrogată de O.U.G. nr. 97/2001, s-a menționat expres că tutunul este exclus din categoria alimentelor (art. 3 pct. a).
Ulterior adoptării O.G. nr. 113/1999, recurenta-reclamantă s-a adresat, astfel după cum rezultă din actele dosarului, Ministerului Agriculturii și Alimentației, pentru a-i preciza dacă activitatea de producție de țigarete, începută în noiembrie 1997, pe care o desfășoară, face parte din categoria celor pentru care datorează contribuția la Fondul de pensii și asigurări sociale ale agricultorilor.
înalta Curte a apreciat că în mod nejustificat și nemotivat de altfel, instanța de fond a înlăturat valoarea probantă a documentelor prezentate de recurenta-reclamantă, respectiv adresa nr. 62232/2000, emisă de Ministerul Agriculturii și Alimentației și scrisoarea nr. 390 din 17 mai 2000 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, care ambele demonstrează că la solicitarea expresă a recurentei-reclamante i s-a comunicat că în raport cu domeniul de activitate, respectiv fabricarea țigaretelor, nu datorează plata contribuției în discuție. Totodată, nu mai puțin relevantă este și împrejurarea că activitatea recurentei-reclamante, care, la data începerii activității sale a evidențiat și virat efectiv contribuția pentru Fondul de pensii și asigurări sociale ale agricultorilor, a fost verificată în iunie 2000, de inspectorii din cadrul Corpului de Control din Direcția de Muncă și Protecție Socială Prahova și drept urmare, prin procesul-verbal din data de 8 iunie 2000 i s-a comunicat că sumele achitate la Fondul de pensii și asigurări sociale ale agricultorilor nu erau datorate, precizându-se că suma de 26.984.197.420 lei, plătită cu acest titlu, va fi restituită.
în fine, coroborând aceste probe, cu concluziile raportului de expertiză tehnică agricolă, care a stabilit că numai materia primă (frunza de tutun), înainte de a intra în prima fază de prelucrare a tutunului, este produs agricol, toate celelalte materiale folosite de recurenta-reclamantă, în fazele de prelucrare, precum și produsul finit obținut, nu sunt produse agricole, înalta Curte a apreciat că este întemeiată critica recurentei, în sensul că instanța de fond a înlăturat nemotivat și nejustificat toate aceste probe, dând o greșită interpretare prevederilor legale incidente.
Astfel fiind, înalta Curte a reținut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 1 din H.G. nr. 3/1997, întrucât din analizarea tuturor probelor administrate, coroborate cu prevederile exprese ale O.G. nr. 113/1999, rezultă că recurenta-reclamantă nu produce și nu industrializează produse agricole și nici produse alimentare, fiind irelevantă din această perspectivă, interpretarea dată textului de lege menționat, în sensul că actul normativ impune sau nu o condiție cumulativă sau este suficient ca produsul să îndeplinească numai una din caracteristicile menționate.
Nu mai puțin semnificativă este și atitudinea recurentei-reclamante care în mod evident a dat dovadă de bună credință, în sensul că a solicitat relații și clarificări de la autoritățile competente, astfel că în nici un caz nu i s-ar putea reproșa că în mod nejustificat le-a considerat temeinice și corecte, câtă vreme toate acele documente, plus procesul-verbal de restituire încheiat în anul 2000, au intrat în circuitul civil, nefiind contestate și nici anulate.
în considerarea celor arătate, înalta Curte a reținut că recursul recurentei-reclamante este fondat; astfel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., l-a admis, modificând sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii reclamantei, astfel cum a fost formulată. A fost anulată decizia nr. 249 din 19 august 2004, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, precum și pct. 8.5 al procesulu-verbal nr. 273 din 14 iunie 2004, încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, fiind exonerată recurenta-reclamantă de plata sumelor reținute în sarcina sa, cu titlu de contribuție la Fondul de pensii și asigurări sociale ale agricultorilor, dobânzi și penalități de întârziere aferente.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4239/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4284/2005. Contencios → |
|---|
