ICCJ. Decizia nr. 4313/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 27 iunie 2005, la Curtea de Apel Constanța, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 162 din 8 aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța, solicitând casarea acesteia.
în motivarea recursului, s-a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra lipsei calității procesuale pasive a recurentului, întrucât Ordinul nr. II//04577 din 24 decembrie 2002, prin care s-a dispus destituirea petentului din funcția publică avută, a fost emis de către Ministerul de Interne, și nu de către Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Constanța, care nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
S-a mai susținut că în mod greșit instanța de fond a respins excepția tardivității acțiunii invocată de Inspectoratul Județean de Poliție și a apreciat că măsura disciplinară aplicată intimatului-reclamant nu a fost comunicată.
în acest sens s-au invocat prevederile art. 31 din Legea nr. 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, respectiv faptul că înscrisurile purtând mențiunea secret de serviciu, nu se comunică în materialitatea lor, ci numai în extras.
Sub acest aspect s-a invocat și Regulamentul nr. 317/2002, privind acordarea recompenselor și aplicarea sancțiunilor disciplinare, polițiștilor (în prezent abrogat prin Ordinul Ministerului de Interne nr. 350/2003). Astfel, este anexa nr. 4 care stipulează că, în cazul sancționării polițiștilor, acestora li se comunică un extras din ordinul de sancționare, nicidecum dispoziția de sancționare, astfel că în cauză nu se putea deroga de la regula specială, instituită prin reglementarea specifică sus-citată.
A mai susținut recurentul, că intimatul-reclamant nu a efectuat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 360/2002 (polițistul putea contesta sancțiunea aplicată, în termen de 5 zile de la luarea la cunoștință, la organul ierarhic superior celui care a aplicat sancțiunea, acesta pronunțându-se în termen de 15 zile prin decizie motivată).
în cauză, polițistul s-a adresat direct instanței de judecată.
S-a mai criticat sentința atacată, pentru unirea excepției tardivității, cu fondul cauzei.
Sentința pronunțată de Curtea de Apel Constanța a mai fost atacată și de Ministerul Administrației și Internelor care a susținut că în mod greșit, instanța de fond a respins excepția tardivității acțiunii promovate de intimatul-reclamant. Astfel, Ordinul nr. II/04577 din 24 decembrie 2002, emis de Ministerul Administrației și Internelor și prin care intimatul-reclamant a fost destituit din poliție, a fost comunicat prin adresa nr. 328545 din 15 ianuarie 2003, cu confirmare de primire, semnându-se de primire la 20 ianuarie 2003. S-a mai precizat că intimatul-reclamant nu a urmat procedura de contestare a actului administrativ (contestarea sancțiunii aplicate în 5 zile de la luarea la cunoștință, la organul ierarhic superior celui care a aplicat sancțiunea), ci s-a adresat organului la nivelul căruia s-a efectuat cercetarea prealabilă și judecarea sa, respectiv la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Constanța.
Așa fiind, se invocă de recurent, neefectuarea procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 360/2002.
Pe fondul cauzei, recurentul a precizat că în seara zilei de 19 decembrie 2002, intimatul-reclamant, în timp ce executa serviciul în Punctul Poliției de Frontieră Vama Veche, pe sensul de intrare în țară, a permis intrarea în țară a 6 cetățeni români care dețineau țigarete, cu mult peste plafonul maxim admis de Codul vamal.
Din actele cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că prin sentința nr. 162 din 8 aprilie 2005, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâți, referitoare la neefectuarea procedurii prealabile și a tardivității formulării acțiunii.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.V., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Constanța și Ministerul Administrației și Internelor București.
S-a dispus anularea măsurii "de destituire din funcția publică", cu consecința încetării raporturilor de serviciu, măsură luată de pârât, prin Ordinul ministrului de interne nr. II/04577 din 24 februarie 2002.
Totodată, s-a dispus reintegrarea reclamantului pe funcția publică deținută anterior luării măsurii.
S-a respins capătul de cerere privind plata daunelor și a drepturilor salariale.
Hotărârea atacată este nelegală, astfel încât urmează a fi modificată, prin admiterea recursurilor declarate, conform art. 312 C. proc. civ.
în cauză, pârâții au ridicat mai multe excepții de procedură, excepții asupra cărora instanța urmează a se pronunța înainte de a intra în fondul judecății, conform art. 137 C. proc. civ.
Sub acest aspect, se constată că recurentul-pârât Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Constanța nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Obiectul cererii de chemare în judecată este anularea Ordinului ministrului de interne nr. II/04577 emis la 24 decembrie 2002. Deci, actul administrativ ce se atacă și care este considerat nelegal de reclamant, este ordinul emis de ministrul de interne.
Așa fiind, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Constanța nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu această autoritate a emis actul ce se cere a fi cenzurat de instanță, ci ministrul administrației și internelor.
în privința tardivității formulării acțiunii de reclamant, instanța de fond a considerat că în cauză comunicarea măsurii sancționatoare prin adresa nr. 328545 din 15 ianuarie 2003, prin care reclamantul este încunoștiințat că în baza hotărârii Consiliului de disciplină, de la data de 24 decembrie 2002, ministrul de interne, prin Ordinul nr. II/04577, a dispus sancționarea sa cu "destituirea din funcția publică avută și încetarea raporturilor de serviciu", nu este de fapt o comunicare, întrucât nu i s-a înmânat ordinul.
Excepția tardivității acțiunii este întemeiată și urmează a fi admisă.
Așa cum rezultă din actele cauzei, s-a comunicat sub semnătură, intimatului-reclamant, la 20 ianuarie 2003, extras din actul administrativ atacat, prin adresa nr. 328545 din 15 ianuarie 2003.
Deci, comunicarea sancțiunii s-a făcut, sub luare de semnătură, conform Anexei nr. 4 din Regulamentul nr. 317/2002, emis în acord cu Legea nr. 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate.
Intimatul-reclamant, prin comunicarea ce i s-a făcut, a luat la cunoștință că urmare a faptelor din seara zilei de 19 decembrie 2002 și pentru care, de altfel, a și fost trimis în fața Consiliului de disciplină, este sancționat cu destituirea din funcția publică avută.
Deci, reclamantul nu poate susține că a luat cunoștință de sancționarea sa în cursul procesului, însăși cererea de chemare în judecată fiind dovada că intimatul-reclamant nu a fost de acord cu măsura dispusă și a contestat-o.
Comunicarea s-a făcut în condițiile reglementărilor speciale prevăzute de Statutul polițistului, sub luare de semnătură, astfel încât constatându-se că în cauză comunicarea s-a făcut la 20 ianuarie 2003 și formularea cererii de chemare în judecată (făcută cu încălcarea art. 61 din Legea nr. 360/2002) s-a înregistrat la 27 februarie 2003, deci peste termenul de 30 de zile instituit de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, acțiunea este tardivă. Așa fiind excepția tardivității invocată de recurenții-pârâți, trebuia admisă de instanță.
Hotărârea atacată în cauză fiind nelegală, recursurile declarate au fost admise, conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4284/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4339/2005. contencios → |
|---|
