ICCJ. Decizia nr. 4308/2005. Contencios. Recurs la declinare de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4308/2005
Dosar nr. 1996/2005
Şedinţa publică din 14 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 5 mai 2005, reclamanţii B.R.A., I.M.B., L.M.V.E. şi C.D.M. au chemat în judecată A.N.T., solicitând obligarea pârâtei să emită Decizia motivată, ca răspuns la notificarea nr. 91 din 18 mai 2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, sub sancţiunea daunelor cominatorii de 500.000 lei/zi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt vătămaţi în dreptul lor de a obţine restituirea în natură a unui imobil situat în Constanţa, prin atitudinea pârâtei de a nu le soluţiona cererea, în termenul legal prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1061 din 1 iunie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtă şi a dispus declinarea în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, a competenţei de soluţionare a cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în raport cu obiectul cererii şi cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, care au caracter de normă specială, faţă de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., acţiunea este un litigiu de natură civilă, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. 2 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii, B.R.A., I.M.B., L.M.V.E. şi C.D.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanţii au învederat că obiectul cauzei îl reprezintă o plângere formulată în baza Legii nr. 554/2004, competenţa materială a curţii de apel fiind prevăzută de art. 3 pct. 1 C. proc. civ. Cât priveşte aplicabilitatea Legii nr. 10/2001, dreptul la acţiune în restituire se naşte numai după epuizarea procedurii administrative prevăzute la art. 23 alin. (1), text potrivit căruia unitatea deţinătoare a imobilului este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
În cauză sunt aplicabile, astfel cum a reţinut instanţa de fond, prevederile Legii nr. 10/2001, care reglementează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, şi nu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Astfel, competenţa materială de soluţionare a cererii reclamanţilor, de obligare a pârâtei la emiterea deciziei motivate, ca răspuns la notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, este cea reglementată de art. 24 din actul normativ sus menţionat, instanţa competentă fiind secţia civilă a Tribunalului Bucureşti.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.R.A., I.M.B., L.M.V.E. şi C.D.M. împotriva sentinţei civile nr. 1061 din 1 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4302/2005. Contencios. Recurs împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4309/2005. Contencios. ( constatarea... → |
|---|
