ICCJ. Decizia nr. 4320/2005. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4320/2005
Dosar nr. 278/2005
Şedinţa publică din 15 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 2902 din 22 noiembrie 2004, pronunţată în dosarul nr. 2946/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC R. SA Roşiorii de Vede, în contradictoriu cu A.R.R.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 16 august 2004, reclamanta a chemat în judecată, autoritatea administrativă pârâtă şi a cerut să i se recunoască dreptul exclusiv de a efectua transport regulat de persoane, pe traseele pentru care deţine licenţă de execuţie şi anularea licenţelor de transport rutier public pe care le deţin acele societăţi de transport care nu respectă traseele ce le-au fost acordate.
Totodată, a cerut obligarea autorităţii pârâte la plata unor despăgubiri, în sumă de 3.946.111.488 ROL.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanta deţine licenţe de execuţie transport auto public de călători, pentru 7 trasee care pornesc din oraşul Roşiorii de Vede şi că a constatat că pe aceste trasee execută astfel de activitate, şi alte persoane fizice şi juridice, fără a deţine licenţe legale, aspecte pe care le-a semnalat şi A.R.R., la data de 1 mai 2003.
În motivarea soluţiei de respingere a acţiunii, instanţa de fond a reţinut că, pe de o parte, în cauză, nu este vorba de un refuz nejustificat al autorităţii pârâte de a rezolva cererea reclamantei cu privire la un drept recunoscut de lege, la dosar existând adresele prin care i s-a răspuns în cursul anului 2004, la cererile formulate, precum şi un număr important de procese-verbale de contravenţie încheiate de organele de control, pentru fapte constatate pe traseele indicate de reclamantă.
Pe de altă parte, a mai motivat instanţa de fond, chiar dacă potrivit art. 36 din OG nr. 44/1997, este prevăzută şi sancţiunea complementară de anulare a licenţei în cazul unor abateri grave şi repetate, dreptul de apreciere aparţine exclusiv autorităţii pârâte, reclamanta nefiind titulara unui drept de a cere şi obţine aplicarea acestei sancţiuni potrivit propriilor aprecieri.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs SC R. SA Roşiorii de Vede care, fără a-şi sistematiza criticile în vreunul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Astfel, recurenta susţine că este titulara unui drept recunoscut de lege, şi anume, acela de a-i fi protejate interesele faţă de persoanele fizice şi juridice care efectuează transporturi rutiere, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.
Totodată, mai susţine recurenta, A.R.R. trebuia să aplice prevederile OG nr. 44/1997, în scopul apărării intereselor operatorilor rutieri legali, iar nu în mod discreţionar şi ineficient.
Recursul este nefondat.
Cele două critici formulate de recurentă, prezentate sintetic mai sus, se referă de fapt la aceeaşi problemă: dacă instanţa de fond a judecat corect în privinţa existenţei/inexistenţei unui drept prevăzut de lege în favoarea reclamantei, care să-i ofere posibilitatea de a cere aplicarea de către A.R.R., a sancţiunii complementare prevăzute de art. 46 din OG nr. 44/1997, privind transporturile rutiere.
Într-adevăr, potrivit acestor prevederi, autoritatea competentă poate să suspende sau să anuleze licenţele de transport, în caz de abateri grave sau repetate de la reglementările specifice privind transportul rutier şi protecţia mediului, când una dintre condiţiile impuse pentru obţinerea licenţei de transport nu mai este îndeplinită.
Dar, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, în vigoare la data litigiului, numai persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative, se poate adresa instanţei de contencios administrativ.
Or, chiar recurenta-reclamantă îşi defineşte dreptul pretins, ca fiind interesul legitim de a nu fi concurată pe traseele alocate de alţi operatori neautorizaţi sau autorizaţi pentru alte trasee rutiere.
Astfel fiind, în mod corect a reţinut instanţa de fond, că autoritatea pârâtă, prin refuzul de a aplica sancţiunea anulării licenţelor aparţinând altor operatori rutieri, nu a vătămat nici un drept recunoscut de lege în favoarea recurentei-reclamante şi nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
În concluzie, recursul va fi respins ca neîntemeiat, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R. SA Roşiorii de Vede împotriva sentinţei civile nr. 2902 din 22 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4309/2005. Contencios. ( constatarea... | ICCJ. Decizia nr. 4321/2005. Contencios. Drepturi salariale... → |
|---|
