ICCJ. Decizia nr. 4316/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 158 din 26 mai 2003, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei SC F.A. SA Târgu Mureș, formulată în contradictoriu cu Guvernul României și cu Primăria orașului Gheorghieni, pentru anularea parțială a H.G. nr. 135/2001, ca nefondată.
Prin aceeași sentință s-a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de Ministerul Administrației și Internelor și a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Consiliului Local Gheorghieni și a Consiliului Județean Harghita.
în motivare instanța a reținut, în esență, că actul administrativ atacat privind atestarea domeniului public al județului Harghita, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Harghita, a fost emis conform Legii nr. 213/1998, H.G. nr. 548/1999 și Legii nr. 24/2000, având la bază documentația întocmită de autoritățile publice competente, între care și hotărârea nr. 53/1999 a Consiliului Local al orașului Gheorghieni, care nu a fost contestată în contencios administrativ.
împotriva sentinței, reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
în acest sens, prin motivele depuse la dosar se arată că hotărârea de guvern a cărei anulare parțială a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată, este un act administrativ producător de efecte juridice proprii, ce poate fi cenzurat sub aspectul legalității, de către instanța de contencios administrativ.
Că, procedura specială de elaborare și adoptare a hotărârii atacate, prevăzută de Legea nr. 213/1998 și H.G. nr. 548/1999, nu a fost contestată de reclamantă, aceasta criticând pentru nelegalitate, actul final, respectiv H.G. nr. 1351/2001 care, în opinia sa, i-a vătămat dreptul de proprietate asupra unui imobil inclus nelegal în domeniul public al autorității locale.
Or, argumentul neatacării unei hotărâri emisă de consiliul local, avută în vedere la emiterea hotărârii de guvern contestate este, în susținerea recurentei, fără suport legal, fiindcă legea contenciosului administrativ prevede că instanța se va putea pronunța asupra legalității actelor și operațiunile administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.
Recursul este fondat.
într-adevăr, H.G. nr. 1351/2001 este act administrativ de autoritate producător de efecte juridice, care poate fi atacat pentru nelegalitate, la instanța de contencios administrativ.
Art. 1 din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data sesizării instanței de către reclamantă, "orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ (_), se poate adresa instanței competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea cauzei".
O reglementare asemănătoare se regăsește și în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în vigoare din 6 ianuarie 2005 [art. 1 alin. (1)].
Or, în cauză, reclamanta-intimată, invocând vătămarea dreptului său de proprietate asupra unui imobil, prin includerea acestuia, de către Guvern, în Anexa nr. 8 a H.G. nr. 1351/2001, ca aparținând domeniului public al orașului Gheorghieni, a solicitat instanței de contencios administrativ competente, anularea parțială a anexei menționate.
Instanța era obligată să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată, examinând toate probele administrate în cauză, inclusiv actele care au stat la baza emiterii hotărârii de guvern atacate și în situația în care constata că actul supus judecății a fost emis în baza unui act administrativ a cărui legalitate este discutabilă, era datoare să se pronunțe, și asupra acelui act.
Aceasta, deoarece, potrivit art. 11 din Legea nr. 29/1990, atunci în vigoare (art. 18 din Legea nr. 554/2004), "instanța este competentă să se pronunțe, și asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății".
Neprocedând astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, ce se impune a fi desființată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare.
în raport cu cele prezentate și având în vedere prevederile art. 312 alin. (1) și ale art. 313 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza, la aceiași instanță, spre rejudecare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4330/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4322/2005. Contencios → |
|---|
