ICCJ. Decizia nr. 4323/2005. Contencios. Anularea măsurii de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4323/2005

Dosar nr. 1249/2005

Şedinţa publică din 15 septembrie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 61 din 1 martie 2005, pronunţată în dosarul nr. 1141/CA/2005, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi contencios administrativ, a respins, ca rămasă fără obiect, acţiunea formulată de reclamantul L.D., în contradictoriu cu Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei şi cu Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Caraş-Severin.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin acţiunea adresată Tribunalului Caraş-Severin, reclamantul a cerut anularea măsurii suspendării dreptului de folosire a paşaportului pe o perioadă de 5 ani, dispusă prin actul administrativ nr. 3500679 din 5 martie 2004 şi menţinută prin actul nr. 110/1199687 din 11 mai 2004, emise de autorităţile pârâte.

În subsidiar, reclamantul a cerut reducerea duratei de suspendare a paşaportului, pentru o perioadă egală cu minimul de 1 an prevăzut de lege.

Tribunalul Caraş-Severin, prin sentinţa civilă nr. 1996 din 22 iunie 2004, a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată.

Prin Decizia nr. 906/CA/R din 8 decembrie 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis recursul reclamantului şi, constatând că actul administrativ nr. 110/1199687 din 11 mai 2004 a fost emis de Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a reţinut cauza, pentru competentă soluţionare, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

În motivarea soluţiei de respingere a acţiunii, ca rămasă fără obiect, instanţa de fond a reţinut că prin actul nr. 210/759850 din 26 decembrie 2004, emis de Direcţia Generală de Paşapoarte, succesoarea în atribuţii a fostei direcţii generale, măsura suspendării a fost redusă la o durată de 2 ani, adică până la data de 5 martie 2006.

Astfel, a motivat instanţa de fond, acţiunea reclamantului a rămas fără obiect, iar acesta are posibilitatea legală de a contesta noul act administrativ care a fost emis de autoritatea competentă, după sesizarea instanţei.

Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, reclamantul care, fără a-şi încadra criticile în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., a susţinut că, în mod greşit, a reţinut instanţa de fond că acţiunea sa a rămas fără obiect, ca urmare a reducerii duratei sancţiunii, din moment ce prin primul capăt al acţiunii a cerut anularea actului administrativ şi a sancţiunii care îi fusese aplicată.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că la data de 27 februarie 2004, recurentul-reclamant a fost returnat din Austria, după ce şi în anii 1998 şi 2001 fusese returnat din Ungaria.

Or, potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997, privind regimul paşapoartelor, cu modificările şi completările ulterioare, persoanei returnate în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu alte state, i se poate suspenda dreptul de folosire a paşaportului pentru o perioadă de la 1 an, la 5 ani.

Cum sancţiunea aplicată se situează în limitele legale, acţiunea reclamantului este neîntemeiată, cu atât mai mult, cu cât, ulterior, autoritatea pârâtă competentă a redus durata sancţiunii.

Cu această motivare, soluţia instanţei de fond, de respingere a acţiunii, este corectă, astfel că recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de L.D. împotriva sentinţei civile nr. 61 din 1 martie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4323/2005. Contencios. Anularea măsurii de suspendare a dreptului de folosire a paşaportului. Recurs