ICCJ. Decizia nr. 4328/2005. Contencios. Anulare ordin A.N.V , reîncadrare în funcţie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4328/2005
Dosar nr. 1714/2005
Şedinţa publică din 15 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 89 din 15 martie 2005, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea reclamantului N.C., formulată în contradictoriu cu Autoritatea Naţională a Vămilor şi, în consecinţă, a anulat Ordinul nr. 1519 din 29 noiembrie 2004, prin care autoritatea publică pârâtă l-a reîncadrat pe reclamant în funcţia de inspector vamal principal.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse capetele de cerere privind suspendarea executării ordinului atacat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, instanţa a reţinut, în esenţă, că Ordinul nr. 1519 din 29 noiembrie 2004, este nelegal, întrucât prin el s-a dispus, de fapt, retrogradarea intimatului-reclamant, încălcându-se, astfel, principiul stabilităţii în exercitarea funcţiei publice, precum prevederile art. 65 din Legea nr. 188/1999, privind condiţiile în care poate fi luată sancţiunea disciplinară a retrogradării dintr-o funcţie publică.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Arad.
Prin motivele depuse la dosar, recurenta susţine că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a legii, instanţa de fond ignorând prevederile Legii nr. 161/2003, precum şi împrejurarea că actul administrativ atacat a fost emis în executarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, respectiv sentinţa civilă nr. 4923 din 15 noiembrie 2004, a Tribunalului Bucureşti.
Se arată, totodată, că revenirea la reîncadrările anterioare, revenire făcută prin deciziile nr. 1155 - nr. 1163 din 15 iulie 2003, a fost determinată de faptul că instanţele de judecată, prin hotărâri definitive şi irevocabile, au anulat, atât Decizia nr. 1264 din 15 iulie 2003, prin care şeful autorităţii vamale revocase încadrările iniţiale, cât şi deciziile nr. 1265 şi nr. 1266 din 14 august 2003, prin care aceeaşi autoritate publică făcuse o nouă încadrare în funcţie a personalului propriu.
Recursul este întemeiat.
Într-adevăr, intimatul-reclamant, prin Decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003, a fost încadrat în funcţia publică de inspector vamal principal, iar ulterior, prin Decizia nr. 1266 din 14 august 2003, emisă de Directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, în baza Notei de constatare nr. 43254/2003, a Secretarului general al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, a fost reîncadrat în funcţia de inspector vamal superior.
Dar, atât Nota de constatare nr. 43254/2003, cât şi Decizia nr. 1266 din 14 august 2003 au fost anulate pentru nelegalitate, de instanţele judecătoreşti, prin hotărâri definitive şi irevocabile, aşa încât autoritatea vamală a procedat la o nouă încadrare a funcţionarilor publici din sistemul său de activitate, în care sens a emis Ordinul nr. 1519 din 29 noiembrie 2004.
Cum prin acest ordin s-a dispus revocarea unor decizii emise după data de 15 iulie 2003, care nu mai aveau suport urmare a anulării notei de constatare în baza căreia fuseseră date şi s-a revenit la reîncadrările stabilite anterior prin Decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003, în fapt, Autoritatea Naţională a Vămilor a aplicat şi executat sentinţa civilă irevocabilă nr. 4923 din 15 noiembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
În raport cu cele prezentate, rezultă că instanţa de fond a reţinut greşit că ordinul în discuţie a fost emis cu încălcarea legii şi a vătămat drepturi ale intimatului-reclamant, în cauză fiind vorba de un act administrativ emis în executarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Pe de altă parte, reîncadrarea intimatului în funcţia publică de inspector principal, a fost realizată prin Decizia nr. 1163 din 15 iulie 2003 care, în prezenta cauză, nu s-a dovedit să fi fost contestată.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea reclamantului, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Arad, împotriva sentinţei civile nr. 89 din 15 martie 2005, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa recurată şi pe fond, respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 4327/2005. Contencios. Anulare ordin emis de... | ICCJ. Decizia nr. 4329/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|