ICCJ. Decizia nr. 4400/2005. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la data de 13 iulie 2004, reclamanta S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 12518/8949 din 19 mai 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

în motivare, reclamanta a arătat că, deși a depus dovezi care atestau calitatea sa de beneficiară a legii menționate, în mod greșit, prin actul contestat, pârâta i-a respins cererea, cu motivarea că dosarul este incomplet, lipsind actul din prima căsătorie, pe care îl atașează acțiunii.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 371 din 2 martie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 și să emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor începând cu data de 1 august 2004, pe perioada ianuarie 1941 - 6 martie 1945.

Instanța a reținut că soluția se impune în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

împotriva sentinței, în termen legal, au declarat recurs, atât reclamanta S.I., cât și pârâta Casa de Pensii a municipiului București.

Recurenta-reclamantă a criticat soluția primei instanței, exclusiv cu privire la data acordării drepturilor legale compensatorii, considerând că, obligând pârâta la plata acestor drepturi, începând cu data de 1 august 2004, în condițiile în care a depus cererea la comisie, la data de 14 mai 2003, s-au încălcat prevederile art. 5 din H.G. nr. 127/2002.

A solicitat cheltuieli de judecată.

în recursul său, pârâta a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este greșită, întrucât trebuia apreciată încadrarea în dispozițiile legale, numai în raport cu data prezentării dovezilor la comisie și în funcție de acestea, reclamanta nefăcând dovada persecuției cu acte oficiale.

Critica formulată de recurenta-reclamantă este întemeiată.

în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, "în cazul aprobării cererilor, indemnizațiile se acordă începând cu luna următoare depunerii acestora".

întrucât, într-adevăr, reclamanta a depus cererea, la comisia de specialitate, la data de 14 mai 2003, conform prevederilor legale mai sus menționate și cum acțiunea a fost admisă, instanța fondului trebuia să oblige pârâta, la plata drepturilor compensatorii, începând cu data de 1 iunie 2003, și nu de la 1 august 2004, cum a dispus prin sentința recurată.

în ceea ce privește critica adusă sentinței de către recurenta-pârâtă, aceasta este neîntemeiată.

Din probele administrate, respectiv actele de stare civilă și declarațiile autentificate ale martorilor Ș.E., H.E., I.C. și B.G., rezultă că reclamanta a făcut dovada, în condițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, că, în perioada ianuarie 1941 - 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice, exercitate de către autoritățile de ocupație după Dictatul de la Viena.

S-a probat astfel că, împreună cu familia, recurenta-reclamantă s-au refugiat din localitatea de domiciliu, Beclean, județul Bistrița Năsăud, în localitatea Câmpulung Moldovenesc.

Nu are relevanță pentru stabilirea adevărului, a situației reale de fapt, momentul depunerii acestor dovezi, legea nefăcând nici o astfel de distincție.

în considerarea celor expuse și a prevederilor art. 312 C. proc. civ., Curtea a admis recursul reclamantei, a modificat sentința atacată, în sensul că drepturile cuvenite se vor acorda începând cu data de 1 iunie 2003.

Având în vedere cererea recurentei-reclamante, prevederile art. 274 alin. (1) și chitanța nr. 6149352/01 din 23 februarie 2005 din dosarul de fond, a fost obligată recurenta-pârâtă, la plata sumei de 10.000.000 lei vechi, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.

Totodată, a fost respins recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4400/2005. Contencios