ICCJ. Decizia nr. 4403/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 20 iunie 2001, reclamanta SC R.C. SA a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Centrală, anularea deciziei nr. 848 din 11 iunie 2001, emisă de primul pârât, precum și anularea în totalitate, a procesului-verbal din 29 martie 2001, încheiat de al doilea pârât.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a pronunțat în cauză, sentința civilă nr. 201 din 27 februarie 2002, prin care a admis în parte acțiunea reclamantei SC R.C. SA și a anulat cele două acte administrative atacate, conform raportului de expertiză contabilă judiciară, întocmit de expert contabil C.Ș., respectiv până la nivelul sumei de 479.152.904 lei, din care, 369.997.000 lei impozit pe profit aferent anului 2000, 99.315.316 lei majorări de întârziere, 8.881.398 lei T.V.A. și 959.190 lei majorări de întârziere aferente T.V.A.
Instanța a obligat, de asemenea, pârâții, în solidar, la cheltuieli de judecată, în sumă de 15.330.000 lei.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs, atât pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Centrală, cât și reclamanta SC R.C. SA.
Prin decizia civilă nr. 676 din 19 februarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1321/2002, fosta Curte Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis toate cele trei recursuri și a trimis cauza, spre rejudecare, instanței de fond, pentru clarificarea numărului de abonați decablați, care au beneficiat de difuzarea programelor, anterior debranșării și pentru a se stabili dacă reclamanta-recurentă SC R.C. a emis documente fiscale de înregistrare a veniturilor pentru perioada dintre ultima zi a lunii în care și-au achitat taxele, abonații și până în momentul debranșării.
Judecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei SC R.C. SA, a anulat în parte decizia nr. 848 din 11 iunie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și procesul-verbal din 29 martie 2001, încheiat de Garda Financiară Centrală și a reținut cu titlu de diferențe impozit pe profit și T.V.A., cu majorările aferente, aceleași sume, ca și la prima judecată în fond. De asemenea, instanța a obligat pârâții, în solidar, la cheltuieli de judecată, în sumă de 15.000.000 lei, către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 4 din O.G. nr. 70/1994, potrivit căruia "veniturile reprezintă sumele sau valorile încasate sau de încasat" și în conformitate cu care reclamanta era obligată să includă în masa profitului impozabil, veniturile obținute din prestarea serviciilor către abonații debranșați, înregistrându-le în contabilitate și emițând facturi fiscale în consecință.
Față de această dispoziție legală și, în raport cu concluziile expertizei efectuate în cauză și a suplimentului de expertiză dispus în fond după casare, instanța a mai reținut că suma aferentă decablărilor contractuale pe care reclamanta nu le-a înregistrat în contabilitate și pentru care nu a achitat cote de impozit și T.V.A., este de 1.479.953.000 lei.
Pe cale de consecință, instanța a diminuat sumele imputate reclamantei, prin actele de control emise de pârâta Garda Financiară Centrală, iar în raport cu suma menționată mai sus, folosită drept nouă bază de calcul pentru impozitul pe profit, T.V.A. și majorările de întârziere corespunzătoare.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs, atât reclamanta SC R.C. SA, cât și pârâții Comisariatul General al Gărzii Financiare și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Pârâtul Comisariatul General al Gărzii Financiare a criticat sentința instanței de fond, pentru nelegalitate, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând că în mod greșit au fost reținute concluziile raportului de expertiză, "fără a analiza obiecțiunile depuse la dosar și neclarificate în suplimentul la raportul de expertiză efectuat în fond după casare". A mai susținut pârâta, că, în realitate, prin neemiterea de documente fiscale pentru abonații debranșați, reclamanta și-a diminuat veniturile cu suma totală de 72.104.433.000 lei și s-a sustras, astfel, de la plata obligațiilor fiscale aferente acestei sume; pe cale de consecință, concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, și care a reținut o sumă mai mică, drept bază de impozitare, sunt greșite și instanța de fond nu trebuia să și le însușească.
La rândul său, pârâta Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală a criticat hotărârea instanței de fond, pentru motivul prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanța, în mod cu totul neîntemeiat a reținut că numărul abonaților debranșați în anul 2000 este de 23471 persoane aferente unei sume neînregistrate de numai 1.479.988.000 lei, când în realitate, numărul celor decablați, în perioada menționată mai sus, a fost de 1.253.684 persoane, așa cum a reținut organul de control.
Prin recursul formulat în cauză, reclamanta SC R.C. SA a criticat sentința instanței de fond, în sensul că, în mod greșit, a respins excepția de nelegalitate a prevederilor H.G. nr. 402/ 2000, invocată de ea, și astfel, a admis numai în parte acțiunea formulată în cauză.
Prin decizia nr. 2668/2005, a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse recursurile.
Curtea a reținut că instanța de fond, în mod corect a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 402/2000, considerând că prevederile sale nu sunt o adăugare la lege în raport cu O.G. nr. 70/1994, ci reprezintă Instrucțiunile privind metodologia de calcul a impozitului pe profit, astfel încât prevederile sale, în sensul că "veniturile reprezintă sumele sau valorile încasate ori de încasat", vor fi aplicabile în cauză
S-a reținut că sunt nefondate și criticile aduse pe fond, sentinței civile nr. 448 din 4 martie 2004, în sensul că în mod greșit s-a diminuat suma veniturilor impozabile, în raport cu concluziile expertizelor efectuate în cauză.
Cele trei expertize au ajuns la o concluzie identică, în sensul că numărul de abonați debranșați și nefacturați în perioada supusă controlului, ianuarie - decembrie 2000, este de 23.471, iar suma cu care societatea reclamantă și-a diminuat veniturile impozabile, reprezentând taxe încasate și nefacturate în condițiile legii, este suma aferentă numărului de abonați menționat mai sus, respectiv 1.479.988.000 lei, și nu 25.518.097.410 lei cum s-a reținut de către organele de control ale Gărzii Financiare.
Mai mult decât atât, din expertizele efectuate în cauză a rezultat că estimarea de 1.253.684 abonați nefacturați, făcută de organele de control, aferentă sumei de 25.518.097.410 lei, este eronată, atâta vreme, cât și întregul portofoliu de clienți ai reclamantei SC R.C. SA era la 31 decembrie 2002, de 400.000 de abonați.
Cât privește criticile referitoare la neprezentarea de către expert a documentelor justificative care au stat la baza expertizei, precum și a criteriilor avute în vedere ca bază de calcul, acestea au fost apreciate ca nefondate, deoarece expertul a detaliat în cuprinsul rapoartelor întocmite, atât documentele financiar-contabile studiate, cât și modalitățile în care a ajuns la rezultatele cuprinse în concluziile expertizei. în acest sens, Curtea a reținut că expertul C.Ș. a precizat în răspunsul său la obiecțiunile Gărzii Financiare Centrale, că reclamanta, deși nu și-a îndeplinit obligația de a emite documente fiscale pentru abonații debranșați, a evidențiat în schimb, în contabilitate, la momentul încasării, atât sumele reprezentând restanțe actualizate, cât și contravaloarea abonamentelor încasate în avans, evidențe contabile care au stat, printre altele, la baza expertizelor efectuate.
La data de 3 mai 2005, Agenția Națională de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2668 din 29 martie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocând dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ., care prevăd că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
în motivarea contestației în anulare s-a susținut în esență, că instanța nu a luat în considerare Anexele nr. 3-18 ale procesului-verbal de control încheiat de Garda Financiară Centrală, ci numai concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză. Contestatoarea a dezvoltat critici ale hotărârii care au fost susținute și în fața instanței de recurs.
Verificând cauza, Curtea a constatat că cererea nu este întemeiată.
Criticile aduse deciziei contestate se referă la probleme care țin de rezolvarea în fond a pricinii, de aprecierea și coroborarea probelor, critici care au și format, de altfel, motivele de recurs ale părții, în dosarul nr. 5573/2004 al Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.
Constatând că în cauză nu s-au comis erori materiale, în sensul dispozițiilor art. 318 teza I C. proc. civ., contestația în anulare a fost respinsă ca nefondată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4404/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4407/2005. Contencios → |
|---|
