ICCJ. Decizia nr. 4422/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 414 din 24 martie 2005, reclamantul M.V. a solicitat anularea măsurii de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului pentru o perioadă de un an.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 173 din 20 aprilie 2005, a respins, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamantul M.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte.
în motivarea soluției s-a reținut că măsura returnării reclamantului a fost luată de Statul englez, pe al cărui teritoriu reclamantul se afla fără drept.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul M.V., arătând că sancțiunea aplicată de pârâtă și menținută de instanța de fond, este prea aspră, întrucât nu a săvârșit fapte de natură să aducă atingere siguranței naționale.
Recursul este nefondat.
Conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, așa cum a fost modificată și completată, se poate refuza temporar, eliberarea pașaportului, iar dacă a fost eliberat, poate fi retras ori se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia, și persoanelor returnate în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu alte state.
De necontestat că, reclamantul a fost returnat din Anglia, în România, în baza acordului de readmisie încheiat de cele două țări, motiv pentru care autoritățile române competente au aplicat dispozițiile art. 14 din O.G. nr. 65/1997, modificată și completată, dispunând suspendarea temporară a dreptului de folosire a pașaportului de către recurent, măsură menținută de către Direcția Generală de Pașapoarte.
Conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. e) din ordonanța sus-menționată, măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului pentru situațiile specificate la lit. e), se poate lua "pentru o durată cuprinsă între 1 an și 5 ani, stabilită proporțional cu gravitatea faptei comise și cu consecințele ei", în cazul recurentului, măsura fiind luată pentru un an, respectiv la limita duratei prevăzută de lege.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 15 din O.G. nr. 65/1997 și art. 312 C. proc. civ., a fost respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4421/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4416/2005. Contencios → |
|---|
