ICCJ. Decizia nr. 4416/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel București, reclamantul M.C. a chemat în judecată, în calitate de pârât, Administrația Prezidențială, pentru ca instanța, prin sentința ce o va pronunța, să constate nelegalitatea Decretului nr. 1173/2004, emis de președintele României și să oblige emitentul, la plata daunelor morale în cuantum de 5.000.000 Euro.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decretul a cărui nelegalitate solicită a se constata, a fost abrogat un alt decret, respectiv Decretul nr. 1164/2004, prin care același emitent a dispus grațierea restului de pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 8/1998, a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 486/1999, a înaltei Curți de Casație și Justiție și prin sentința penală nr. 1574/2002, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 776/2004, a Curții de Apel București și că acest decret este nelegal și abuziv, deoarece Președintele României nu poate dispune abrogarea unui decret de grațiere. Prin acțiune s-a susținut, de asemenea, că decretul de grațiere nu mai putea fi revocat, pentru că intrase în circuitul civil și își produsese efectele, revocarea unei grațieri necondiționată fiind un vădit exces de putere și o încălcare gravă a art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 alin. (2) din Constituția României.
în drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004.
în cauză, pârâta Administrația Prezidențială a formulat o cerere de chemare în garanție a numiților A.N. și I.I.
Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 447/2005, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de M.C. și pe cale de consecință, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Prezidențială.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că decretele emise de Președintele României, potrivit dispozițiilor constituționale, "nu pot fi caracterizate în bloc, ca fiind acte administrative tipice supuse procedurii contenciosului administrativ". S-a reținut, de asemenea, că grațierea individuală este un act de clemență, o iertare de pedeapsă ce reprezintă un atribut exclusiv al "suveranului" și care nu poate fi cenzurat în instanță.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal, reclamantul M.C.
în motivarea recursului său, recurentul-reclamant a susținut că:
- greșit a reținut instanța de fond, că decretul de revocare a grațierii nu este un act administrativ, deoarece acesta emană de la o autoritate publică;
- în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, fiind vorba de un act administrativ care i-a vătămat un drept recunoscut de lege;
- Președintele României, conform prerogativelor sale, nu poate dispune abrogarea unui decret de grațiere, împrejurare ce rezultă din prevederile art. 94 lit. d) din Constituția României;
- Decretul prezidențial de grațiere nu putea fi revocat de către emitentul acestuia, deoarece intrase în circuitul civil și își produsese efectele;
- prin revocarea decretului inițial de grațiere, Președintele României a manifestat un vădit exces de putere, încălcând prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Analizând recursul pronunțat, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile legale aplicabile și cu dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea l-a respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, a contenciosului administrativ: "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
Problema de drept pusă în discuție cu ocazia soluționării fondului, rezolvată de instanță pe cale de excepție și asupra căreia urmează a se pronunța instanța de recurs, este aceea de a stabili dacă Decretul nr. 1173/2004, prin care a fost abrogat Decretul nr. 1164/2004, ambele emise de Președintele României, reprezintă sau nu un act administrativ, supuse cenzurii instanței de contencios administrativ, în sensul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 544/2004.
Sub acest aspect, Curtea urmează a reține că acordarea grațierii individuale este o prerogativă exclusivă a Președintelui României, prevăzută expres de art. 94 lit. d) din Constituția României, prin efectele produse, grațierea fiind în același timp și o instituție de drept penal.
De altfel, grațierea individuală, ca act de clemență, a apărut dintotdeauna în evoluția sistemelor de drept, ca un atribut exclusiv al "suveranului".
în exercitarea prerogativelor sale prevăzute de art. 80-94 din Constituție, acordând sau revocând grațierea individuală, Președintele României acționează nu numai în calitate de reprezentant al executivului, ci și ca șef al statului, care exercită funcția de mediere între stat și societate.
Altfel spus, între persoana care solicită grațierea individuală și Președinte, nu se naște un raport de drept administrativ tipic, supus cenzurii instanței de contencios administrativ, decretul de acordare a grațierii și, respectiv, de revocare a acesteia, fiind, astfel cum au fost definite în doctrină, acte juridice complexe supuse unui regim de drept constituțional, cu implicații în planul dreptului procesual-penal.
Așa fiind, în mod corect instanța de fond a considerat că decretul de grațiere și corespunzător decretul de revocare a grațierii, nu sunt acte administrative supuse controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, în sensul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 544/2004, după cum nici respingerea cererii de grațiere (Legea nr. 546/2002 - art. 10) nu poate fi considerată un refuz de rezolvare a unei cereri în sensul acelorași dispoziții legale [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 544/2004].
în consecință, în raport cu cele mai sus reținute și în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
Dată fiind analizarea cu precădere a motivelor de recurs care vizau excepția de inadmisibilitate a acțiunii, soluția instanței de fond urmând fi menținută, Curtea nu a mai analizat motivele de recurs privitoare la fondul cauzei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4422/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4401/2005. Contencios → |
|---|
