ICCJ. Decizia nr. 4427/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la Tribunalul Brașov, la data de 29 noiembrie 2004, reclamanta SC A. SRL Brașov a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale și U.M. 01923 Brașov, solicitând a se constata că a operat rezilierea contractului de prestări servicii încheiat la 12 noiembrie 2002 și a se dispune obligarea pârâților la plata beneficiului nerealizat de 60.000 Euro.
La data de 12 aprilie 2005, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului nr. M 36 din 28 februarie 2003, al Ministerului Apărării Naționale, pentru aprobarea Normelor privind protecția informațiilor secrete de serviciu, în relațiile cu agenții economici și asigurarea specifică a achizițiilor publice, care nu implică accesul ofertanților la informații militare clasificate.
Sesizată de Tribunalul Brașov, prin încheierea din 10 mai 2005, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus prin sentința nr. 61 din 25 mai 2005, respingerea excepției de nelegalitate a ordinului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că ordinul a fost emis cu respectarea cadrului stabilit de H.G. nr. 1186/2001, pentru aprobarea procedurilor privind achizițiile publice de produse și servicii care implică apărarea națională, ordinea publică, siguranța și securitatea națională, precum și a prevederilor H.G. nr. 781/2002, privind protecția informațiilor secrete de serviciu.
împotriva sentinței a declarat recurs, SC A. SRL Brașov, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Astfel, reclamanta a arătat că ordinul este nelegal, întrucât contravine, atât dispozițiilor Legii nr. 24/2000, cât și ale O.U.G. nr. 60/2001 și ale H.G. nr. 461/2001.
Normele emise de Ministerul Finanțelor Publice nu au suport legal, întrucât singura autoritate abilitată să emită norme în materia achizițiilor publice, este Ministerul Finanțelor Publice.
De asemenea, s-a menționat că ordinul adaugă prevederilor H.G. nr. 461/2001, de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 60/2001, completând documentele necesare, cu autorizația de securitate obținută în vederea protejării informațiilor secret de serviciu.
S-a mai invocat nelegalitatea dispozițiilor art. 3 din ordin, potrivit cărora actul contestat se aplică tuturor contractelor aflate în derulare, contravenindu-se, astfel, principiului general al neretroactivității legii civile, dar și prevederilor Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, Curtea a reținut că ordinul contestat respectă dispozițiile actelor normative indicate de reclamantă, excepția de nelegalitate fiind nefondată.
Susținerea reclamantei privind nelegalitatea ordinului, întrucât a fost emis de o altă autoritate, decât cea abilitată prin lege a emite norme de aplicare, nu are suport legal, actul fiind adoptat în temeiul dispozițiilor art. 26 din H.G. nr. 1186/2001, pentru aprobarea procedurilor privind achizițiile publice de produse și servicii care implică apărarea națională, ordinea publică, siguranța și securitatea națională. Potrivit acestor prevederi, achiziției publice de asemenea produse și servicii i se aplică și normele specifice ale fiecărei autorități contractante referitoare la protecția informațiilor clasificate, elaborate de aceste instituții, pentru asigurarea confidențialității.
Și al doilea motiv de recurs, privind nelegalitatea ordinului, prin adăugarea unui criteriu suplimentar celor prevăzute în actul normativ superior, H.G. nr. 461/2001, este nefondat.
Ordinul contestat reia dispoziția prevăzută în art. 25 din H.G. nr. 1186/2001, în sensul că dosarul achiziției publice, care implică apărarea națională, trebuie să cuprindă și avizul dat pe linie de securitate de către entitatea specializată a autorității contractante.
Cât privește susținerea privind nerespectarea principiului neretroactivității legii, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că Legea nr. 24/2000 permite cuprinderea unor dispoziții tranzitorii privind aplicabilitatea actelor normative, această apărare urmând a fi valorificată în procesul de fond, neconstituind o condiție de admisibilitate a excepției de nelegalitate.
în raport cu cele expuse mai sus, Curtea a respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4425/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4431/2005. Contencios → |
|---|
