ICCJ. Decizia nr. 451/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 451/2005
Dosar nr. 2229/2004
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 octombrie 2003, reclamantul G.P. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti - Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în mod greşit i s-au acordat drepturile, numai pentru perioada 21 martie 1944 - 6 martie 1945, deşi refugiul datează din 1940.
Prin sentinţa civilă nr. 2116 din 11 decembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1 mai 1943.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că din înscrisurile depuse la dosar, reclamantul, până în anul 1943, frecventa o şcoală în România, ulterior întorcându-se în Basarabia, iar la data de 21 martie 1944 a urmat un al doilea refugiu.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi reclamantul G.P.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă Casa de Pensii a municipiului Bucureşti a susţinut că în mod greşit instanţa a apreciat că reclamantul a făcut dovada acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea recursului, recurentul-reclamant G.P. a susţinut că, deşi în considerentele hotărârii s-a făcut referire la două perioade de refugiu, respectiv 6 septembrie 1940 - 1 mai 1943 şi 21 martie 1944 - 6 martie 1945, în dispozitiv instanţa s-a pronunţat numai asupra primei perioade.
A mai arătat că a depus o cerere de îndreptare a erorii materiale a hotărârii atacate, care a fost respinsă ca neîntemeiată.
Recursurile sunt nefondate.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Din adeverinţa nr. 20763 a Ministerului Afacerilor Externe - Comisariatul General al Refugiaţilor şi Evacuaţilor, rezultă că dl. D.V. s-a refugiat la data de 3 iulie 1940, din comuna Chişinău, judeţul Lăpuşna, provincia Basarabia, împreună cu familia, soţia N. şi cumnatul A.G. - tatăl reclamantului, din Suruceni, judeţul Lăpuşna.
Din adeverinţa nr. 21324 din 23 ianuarie 1945, a Ministerului Afacerilor Externe, rezultă că A.G., tatăl reclamantului, s-a refugiat la data de 7 decembrie 1940, din comuna Suruceni, judeţul Lăpuşna, provincia Basarabia, împreună cu familia.
Totodată, declaraţia autentificată a martorului B.A. relevă împrejurarea că în anul şcolar 1943 - 1944, familia G. a venit din refugiu, de la Bucureşti, la Chişinău, urmând cursurile pentru această perioadă, la Şcoala Primară din Suburbia Visterniceni a oraşului Chişinău.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, modificată şi aprobată prin Legea nr. 189/2000 şi prin Legea nr. 586/2002, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, prin aceea că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Cum strămutarea, respectiv refugierea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuţie etnică ce durează pe toată perioada refugiului, instanţa de fond a reţinut o corectă situaţie de fapt şi a interpretat judicios prevederile legale aplicabile.
Cât priveşte recursul declarat de recurentul-reclamant G.P., Curtea reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Prin hotărârea nr. 7334/6773 din 26 august 2003, Casa de Pensii a municipiului Bucureşti a recunoscut reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, acordând drepturile, începând cu data de 1 februarie 2003, pentru perioada 21 martie 1944 - 6 martie 1945 şi a respins acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru prima perioadă de refugiu, respectiv 6 septembrie 1940 - 1 mai 1943.
Curtea de Apel Bucureşti, în mod corect a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru prima perioadă de refugiu, 6 septembrie 1940 - 1 mai 1943.
Susţinerea recurentului-reclamant, referitoare la faptul că în dispozitivul hotărârii atacate nu s-a dispus şi acordarea drepturilor pentru perioada 21 martie 1944 - 6 martie 1945, este neîntemeiată, atâta vreme, cât acestea erau câştigate prin hotărârea nr. 7334/6773/2003, a Casei de Pensii a municipiului Bucureşti.
În consecinţă, soluţia instanţei de fond fiind temeinică şi legală, recursurile sunt nefondate şi în baza art. 312 alin. (1) teza II-a C. proc. civ., urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi de G.P., împotriva sentinţei civile nr. 2116 din 11 decembrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 45/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 454/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
