ICCJ. Decizia nr. 4549/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin contestația înregistrată la 25 iunie 2002, contestatorul B.A. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 20 din 16 mai 2002, emisă de intimata Direcția Silvică Arad, pentru suma de 105.664.991 lei, reprezentând paguba cauzată fondului forestier.
Curtea de Conturi a României - Colegiul jurisdicțional Arad, prin sentința nr. 23 din 6 mai 2003, a respins contestația și a menținut decizia de imputare, ca fiind legală și temeinică.
în motivarea sentinței s-a reținut că în cuprinsul contestației nu au fost făcute toate mențiunile prevăzute de art. 112 C. proc. civ. și că, deși s-au acordat mai multe termene pentru întregirea sau modificarea acesteia, contestatorul nu a înțeles să răspundă solicitării instanței.
Astfel, instanța, în baza art. 41,art. 60 alin. (1) și a art. 71 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, republicată, coroborate cu art. 112 C. proc. civ., a respins contestația formulată, pe considerentul nemotivării acesteia.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs jurisdicțional, contestatorul, arătând că nu poate fi antrenată răspunderea materială în sarcina sa, deoarece după data de 15 decembrie 2001 nu a mai îndeplinit activitatea de pădurar, astfel că pagubele contestate ulterior nu au legătură de cauzalitate cu vreo faptă ilicită rezultată din modul în care personal și-a realizat sarcinile de serviciu.
Astfel, decizia de imputare se referă la constatările rezultate în urma controalelor efectuate în perioada februarie - aprilie 2002, la Ocolul Silvic Hălmagiu, iar în legătură cu prejudiciul, organele penale au adoptat o soluție de neurmărire penală, care nu a fost atacată de intimată.
Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, prin decizia nr. 486 din 16 septembrie 2003, a respins recursul jurisdicțional, reținând că din probele administrate în cauză rezultă că toate pagubele constatate au fost produse în perioada cât contestatorul îndeplinea activitatea de pădurar la fondul silvic supus controlului, iar împrejurarea că o faptă nu este calificată, ca fiind infracțiune, nu conduce la concluzia imposibilității stabilirii răspunderii materiale.
împotriva acestei decizii a declarat recurs la înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatorul B.A., susținând că decizia nr. 20 din 16 mai 2002, prin care i s-a imputat suma de 105.664.991 lei, cu titlu de pagubă produsă fondului forestier proprietatea statului, vizează controlul de fond de la Ocolul Silvic Hălmagiu din perioada februarie - aprilie 2002, când nu mai exercita funcția de pădurar.
Mai mult, organul de urmărire penală a reținut că nu i se poate imputa prejudiciul constatat în urma controlului de fond din perioada februarie - aprilie 2002. deoarece a fost suspendat din funcție la 15 decembrie 2001.
Recursul este nefondat.
Din actele aflate la dosarul Colegiului jurisdicțional Arad, nr. 50/2002, rezultă fără echivoc că prejudiciul a fost produs în perioada în care contestatorul îndeplinea activitatea de pădurar în cadrul Cantonului nr. 1 Tacasele - Ocolul Silvic Hălmagiu, fiind rezultatul unor tăieri ilegale de arbori, favorizate de paza necorespunzătoare a cantonului.
Pe de altă parte, corect instanța care a pronunțat decizia recurată, a reținut că stabilirea răspunderii materiale față de autorul prejudiciului are loc, chiar dacă fapta care a produs paguba, nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.
în acest sens, în speță existența răspunderii materiale a contestatorului a fost stabilită în raport cu prevederile legislației muncii.
Față de cele ce preced, recursul se privește ca nefondat și a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4553/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4552/2005. Contencios → |
|---|
