ICCJ. Decizia nr. 4550/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 14 august 2000, reclamanta SC V. SRL, comuna Mătăsari, a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea procesului-verbal nr. 29699 din 11 noiembrie 1999, hotărârea nr. 3 din 24 martie 2000 și dispoziția nr. 25 din 9 mai 2000, emise de pârâta 1, precum și decizia nr. 938 din 28 iunie 2000 emisă de pârâtă și exonerarea de plata sumelor reținute în sarcina sa.
în motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că impozitele la care a fost obligată, au fost determinate de către organele de control, prin estimare, fără a ține seama de documentele financiar-contabile.
Prin sentința civilă nr. 754 din 3 decembrie 2004, pronunțată în fond după casare, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea și a anulat actele contestate.
S-au reținut pentru aceasta, concluziile raportului de expertiză contabilă și suplimentului de raport, efectuate în cauză, apreciate ca fiind singurul mod obiectiv de verificare a susținerilor părților.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor, susținând, în esență, că în mod greșit, instanța fondului și-a întemeiat soluția pe concluziile expertizei, fără a mai avea în vedere documentele întocmite de organele de control și din care rezultă fără echivoc că reclamanta nu a depus declarațiile privind impozitul pe profit și deconturile T.V.A., în termen.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate, în raport cu criticile formulate, urmează a se aprecia că acestea nu se justifică.
Prin procesul-verbal nr. 29099 din 8 decembrie 1999, încheiat de organele de control din cadrul Direcției Controlului Financiar-Fiscal Gorj, s-a consemnat rezultatul verificării modului în care SC V. SRL a evidențiat, determinat, calculat și virat obligațiile către bugetul de stat pe perioada 1 mai 1998 - 30 septembrie 1999.
S-a reținut că pentru 1998, societatea a determinat un impozit pe profit de 2.509.560 lei, în timp ce pentru 1999, deși a declarat că nu a desfășurat activitate, a emis un număr de 5 facturi pentru lucrările executate și serviciile prestate, în valoare de 569.322.000 lei și a căror contravaloare a încasat-o în august și septembrie 1999.
S-a mai reținut că a desfășurat activitate de colectare, prelucrare și livrare deșeuri refolosibile, deși nu avea autorizație în acest sens; că nu a evidențiat în contabilitate, facturile emise de SC A. Măldăieni, privind aprovizionările cu făina de grâu.
S-a calculat, astfel, prin estimare, un impozit pe profit de 304.000.000 lei, plus majorări de întârziere, de 50.194.200 lei și T.V.A. în sumă de 138.050.490 lei, cu majorări de 34.154.177 lei.
Expertiza contabilă efectuată în cauză, cât și suplimentul de expertiză, efectuat în fond, după casare, au concluzionat în mod constant că în evidența contabilă a reclamantei se află documente care justifică proveniența mărfurilor, produselor și serviciilor, că acestea se găsesc înregistrate în evidența contabilă, iar cifra de afaceri și rezultatele activității economice s-au reflectat în bilanțul contabil și contul de profit.
în atare situație, estimarea obligațiilor fiscale s-a făcut cu încălcarea normelor legale în materie (art. 19 din Legea nr. 87/1994).
De altfel, concluziile expertizelor nu au fost contestate nici un moment de către pârâți.
în lipsa altor dovezi care să susțină afirmațiile părților și având în contraprobă o lucrare de specialitate bazată exclusiv pe documentele și evidența contabilă ale societății, legal și temeinic instanța fondului și-a întemeiat soluția pe considerentele acesteia.
Văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4556/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4553/2005. contencios → |
|---|
