ICCJ. Decizia nr. 4546/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 12 noiembrie 2002, reclamanții N.E. și L.A. au chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea hotărârii emise de acesta, H.G. nr. 855/2002, prin care s-a aprobat concesionarea bunului din domeniul public al statului, ce alcătuiește obiectivul de investiții "Acumulare Lac Văcărești", în vederea realizării și exploatării unui complex sportiv.
Reclamanții și-au motivat cererea, susținând că în suprafața supusă concesiunii se include și terenul lor, proprietate privată de 4.500 mp., precum și prin aceea că nu s-a făcut dovada unei exproprieri legale, astfel încât statul nu a deținut acest teren, cu titlu valabil.
în cauză au formulat cereri de intervenție accesorie, în interesul pârâtului, Ministerul Apelor și Protecției Mediului și în interes propriu, Ministerul Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr. 98 din 30 ianuarie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, reținând că terenul ce a făcut obiectul concesiunii, a trecut legal în proprietatea statului, în baza Decretului de expropriere pentru cauză de utilitate publică, nr. 143/1998; că termenii concesionării au respectat întocmai dispozițiile Legii nr. 219/1998, Legii nr. 213/1998 și în fine, că acțiunea în revendicare formulată de Asociația P. din zona Lac Văcărești a fost respinsă printr-o hotărâre irevocabilă.
Prin decizia civilă nr. 2 din 13 ianuarie 2004, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul declarat de reclamanții N.E. și L.A., a casat sentința menționată și a trimis cauza, spre rejudecare, reținând pentru aceasta, că instanța fondului nu a administrat probatorii, în sensul solicitat de reclamanți, pentru a dovedi caracterul veritabil al decretului de expropriere.
în fond, după casare, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 612 din 30 martie 2004, a respins acțiunea, reținând că Decretul nr. 143/1988 a fost un decret de expropriere pentru utilitate publică, terenul în litigiu aparținând continuu, de la momentul scoaterii lui din circuitul civil și până la concesiune, statului.
S-a mai reținut că acest decret și-a produs efecte juridice, fiind începute lucrările de investiții și demolate construcțiile pentru care, prin H.G. nr. 556/1990 s-au acordat despăgubiri, foștilor proprietari.
în fine, s-a reținut că în cauză nu s-a clarificat situația juridică a terenului, reclamanții nefăcând dovada dreptului de proprietate și refuzând, în același timp, efectuarea unei expertize tehnico-topografice.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, reclamanții N.E. și L.A., invocând nelegalitatea și netemeinicia ei.
Recurenții au susținut, în esență, că în mod greșit Decretul nr. 143/1988 a fost considerat ca fiind un titlu valabil în favoarea statului, cu toate că acest act nefiind publicat, nu putea produce efecte juridice, că prin acest decret s-a dispus numai deschiderea finanțării investițiilor și demolarea construcțiilor, fără să se dispună exproprierea și să se prevadă acordarea de despăgubiri.
Că în mod greșit, instanța fondului a apreciat că prin acest act nu i s-a produs nici o vătămare, fără a avea în vedere ca persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu de stat, își păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării, conform dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
în fine, recurenții au mai arătat că instanța fondului nu a examinat conținutul înscrisurilor depuse la dosar, respectiv: raportul întocmit la 19 ianuarie 1998 de Guvernul României, adresele nr. 111/890/1174 din 21 ianuarie 1998, nr. 15B/369 din 10 martie 1994, nr. 15B/661 din 28 iulie 1993, emise de Guvernul României, adresa nr. 2167 din 19 mai 1992, emisă de R.A. A.R. și adresa nr. 1458/XXXVI/4 din 3 iulie 1997, emisă de Parlamentul României - Camera Deputaților, acte din care rezultă că Decretul nr. 143/1988 nu este decret de expropriere.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate, în raport cu criticile formulate, urmează a se reține că acestea nu se justifică.
Prin Decretul nr. 143/1988 privind aprobarea unor măsuri pentru începerea executării lucrărilor la obiectivul de investiții "Acumulare Lac Văcărești", s-a aprobat scoaterea din circuitul civil a unei suprafețe de 260 ha și trecerea în proprietatea publică, demolarea construcțiilor proprietate personală prevăzute în lista-anexă nr. 6 și ocuparea terenurilor aferente acestora, afectate de realizarea obiectivului de investiții, menționându-se că această operațiune se face și cu acordul proprietarilor.
La despăgubirea foștilor proprietari s-au avut în vedere prevederile Decretului nr. 467/1979 privind evaluarea construcțiilor, terenurilor și plantațiilor ce se preiau, cu plată, în proprietatea statului, precum și cele ale H.G. nr. 556/1990 privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile situate în municipiul București și în S.A.I.
Prin H.G. nr. 855/2002, s-a aprobat concesionarea bunurilor din domeniul public al statului ce alcătuiesc obiectivul de investiții "Acumulare Lac Văcărești", în vederea realizării și exploatării unui complex cultural sportiv.
Terenurile evidențiate în Anexa nr. 1, ca făcând parte din domeniul public al statului, erau evidențiate în H.G. nr. 1326/2001 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului, conform art. 107 din Constituție și 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, hotărâre necontestată.
Astfel fiind, cum apartenența la domeniul public al statului s-a făcut prin acte anterioare H.G. nr. 855/2002, cum această hotărâre nu stabilește regimul juridic al terenului în discuție, ci doar concesionarea lui și cum caracterul de utilitate publică al investiției a fost menținut, dreptul de proprietate publică a statului nu a încetat nici un moment, concesiunea fiind făcută cu respectarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 219/1998.
Dând o interpretare corectă actelor normative menționate, instanța fondului a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
în ce privește înscrisurile în legătură cu care recurenții au susținut că nu au fost avute în vedere, cum acestea reprezintă opinii cu caracter individual sau recomandat, în mod corect nu au fost apreciat ca având importanță hotărâtoare pentru soluționarea cauzei.
în raport cu aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4548/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4536/2005. Contencios → |
|---|
