ICCJ. Decizia nr. 4712/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 3163 din 6 decembrie 2004, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei Asociația P.A.C.R., formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, având ca obiect anularea alin. (2) și (3) ale art. 2 și, respectiv, alin. (4) al art. 3 din Ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 595 din 17 august 2004, pentru împuternicirea persoanelor care constată contravențiile și aplică sancțiunile privind neîndeplinirea obligațiilor de gradare a semințelor de consum (denumit în continuare Ordinul nr. 595).
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că Ordinul nr. 595 a fost emis în aplicarea H.G. nr. 1336/2002, modificată prin H.G. nr. 1114/2004, prin care s-a instituit Sistemul Național de Gradare a semințelor de consum a S.N.G.S.C. și potrivit cu care gradatorul este persoana fizică autorizată în baza unei licențe, să efectueze gradarea semințelor de consum, hotărâri de guvern ce nu au fost anulate.
Totodată, s-a menționat că prevederile a căror anulare s-a solicitat de reclamantă, nu reprezintă cadrul legal pentru practici abuzive și anticoncurențiale, astfel cum s-a susținut, întrucât contravențiile și sancțiunile se aplică de inspectori anume desemnați ai direcțiilor de specialitate, și nu de gradatori, după cum, în condițiile în care din C.N.G.S.C. fac parte și reprezentanți ai patronatului comercianților de semințe, nu se încalcă prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, reclamanta Asociația P.A.C.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și pentru greșita interpretare a legii, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că actul administrativ contestat a fost elaborat și emis cu încălcarea prevederilor legale și a dreptului de reprezentare a Asociației P.A.C.R., drept instituit de lege și a menționat că articolele din Ordinul nr. 595 a căror anulare a anulare a solicitat-o, provoacă perturbări, pe de o parte în raporturile dintre membrii Asociației P.A.C.R. și salariații acestora, precum și în raporturile dintre societățile comerciale, din ramură, întrucât intimata-pârâtă, prin respectivele prevederi, a instituit o obligație pentru salariații membrilor Asociației P.A.C.R.
Obligația, după cum a menționat recurenta, constă în participarea unor salariați de la o anumită societate comercială privată, la acțiuni de control inițiate de către pârâtă, la o altă societatea comercială privată, concurentă, din același domeniu de activitate economică, peste voința salariaților sau a administratorilor societății comerciale, dar la solicitarea comisiei de gradare, deși intimata, potrivit art. 32 alin. (2) al O.U.G. nr. 141/2002, privind licențierea depozitelor pentru cereale, este îndrituită să desemneze doar inspectori din structura sa administrativă.
Procedând în acest mod, ce excede cadrului legal, recurenta susține că intimata a efectuat un abuz administrativ.
în fine, recurenta a criticat modul în care instanța de fond a interpretat cadrul legal în discuție, calificând drept firească obligația ca salariații-instructori gradatori din sectorul privat să participe la acțiuni de control la alți agenți privați.
Recursul este nefondat.
Examinând cauza de față, în raport cu actele și lucrările dosarului, față de prevederile legale aplicabile și prin prisma criticilor recurentei, înalta Curte a reținut că soluția adoptată de instanța de fond este corectă și urmează a fi menținută, pentru considerentele mai jos expuse.
Ordinul nr. 595 a fost emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, conform prerogativelor conferite acestuia, prin art. 9 alin. (6) din H.G. nr. 409/2004, privind organizarea și funcționarea acestui minister.
După cum rezultă din chiar cuprinsul Ordinului nr. 595, acesta a fost emis pentru punerea în executarea a unor acte normative anterioare, respectiv H.G. nr. 1336/2004 și H.G. nr. 409/2004, ce nu au fost atacate și nici anulate.
Criticile recurentei, în sensul creării unor practici abuzive și anticoncurențiale prin participarea instructorilor gradatori la activitățile de inspecție, astfel cum se prevede în art. 2 alin. (2) al Ordinului nr. 595, nu pot fi primite, în condițiile în care, astfel cum s-a reținut și de către instanța de fond, instructorii gradatori pot participa în echipele de control la aceste activități, atunci când sunt solicitați, dar nu pot să constate contravenții și nici să aplice sancțiuni, acesta fiind atributul legal exclusiv al inspectorilor din cadrul direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală, nominalizați în anexa la ordin.
în plus, nu lipsită de relevanță este și împrejurarea că potrivit art. 2 alin. (3) din același ordin, instructorii gradatori autorizați de C.N.G.S.C. nu pot fi cuprinși în echipe de control în situația în care verificările se desfășoară la punctele de recepție unde aceștia au activitatea de bază, tocmai pentru a evita posibile conflicte de interese și pentru a asigura și transparența decizională.
în fine, independent de împrejurarea că această participare a instructorilor gradatori, la echipele de control, astfel cum o prevede textul contestat de recurentă, nu este o activitate prestată cu titlu permanent, apărând numai atunci când se solicită participarea lor, înalta Curte a apreciat ca relevantă în sensul netemeiniciei criticilor recurentei-reclamante, și împrejurarea rezultată din modul de redactare a textelor contestate, în sensul că rolul instructorilor gradatori în echipele de control este numai unul consultativ și se exercită în virtutea raporturilor de colaborare expres prevăzute, cu inspectorii împuterniciți, ceea ce legal nu poate fi calificată ca fiind o activitate abuzivă și nici anticoncurențială.
în considerarea celor menționate, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul de față a fost respins ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii pronunțată de instanța de fond.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4709/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4708/2005. Contencios → |
|---|
