ICCJ. Decizia nr. 4711/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 16 octombrie 2002, reclamantul Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix a chemat în judecată Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, SC T.F. SA și Primăria comunei Sânmartin, solicitând anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis la 5 aprilie 1995, în favoarea societății comerciale sus-menționate, pentru terenul în suprafață de 3879 mp, pe care se află amplasat un sanatoriu de reumatologie pentru copii, edificiu aflat în administrarea spitalului.
Reclamanta a mai cerut radierea înscrierii mențiunilor efectuate pe numele societății, în C.F. și restabilirea situației anterioare din C.F. 1644 Sânmartin.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că deține imobilul compus din teren și construcție, încă din anul 1977 și că din eroare, suprafața de 3879 mp a fost atestată în favoarea societății comerciale pârâte.
Prin sentința nr. 183 din 8 martie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepțiile tardivității și a lipsei calității procesuale active, a admis în parte acțiunea și a dispus anularea parțială a actului administrativ contestat, pentru suprafața de 3879 mp, aferentă vilei 5, precum și radierea dreptului de proprietate al societății comerciale, înscris în C.F. Sânmartin.
Instanța a respins cererea privind restabilirea situației anterioare și a dispus obligarea pârâților la 12.500.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta are calitatea procesuală activă, întrucât administrează sanatoriul de recuperare pentru copii situat pe terenul în litigiu, imobil ce constituie proprietate de stat.
Referitor la excepția tardivității cererii s-a constatat că reclamantul a introdus în termen acțiunea, luând cunoștință despre intabularea dreptului de proprietate al societății pârâte, doar în octombrie 2002, datorită înscrierilor eronate din cartea funciară a comunei Sânmartin.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut ca fiind întemeiată, cererea de anulare parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei asupra terenului de 3879 mp, pe care se află o unitate sanitară, întreg imobilul aparținând domeniului public al statului și fiind în administrarea Ministerului Sănătății și Familiei.
împotriva sentinței au declarat recurs, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, SC T.F. SA Băile Felix și Primăria comunei Sânmartin, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Ca un motiv comun al celor trei recursuri s-a invocat greșita respingere a excepției tardivității, în condițiile în care certificatul de atestare a fost intabulat în cartea funciară, în august 2000, iar acțiunea a fost formulată de-abia în decembrie 2002.
Pârâta SC T.F. SA a menționat și greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, care nu are decât un drept de administrare operativă asupra construcției, Statul Român, indicat ca titular al dreptului de proprietate, având vocația de a formula acțiunea în contencios administrativ.
Această excepție, a lipsei calității procesuale active a fost invocată și de Primăria comunei Sânmartin, în raport cu faptul că imobilul în litigiu este proprietatea Statului Român, reclamantul având doar un drept de administrare, neavând, astfel, calitatea de sta în instanță în nume propriu.
Pe fondul cauzei, pârâții Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și SC T.F. SA au susținut că la eliberarea certificatului de atestare contestat, au fost respectate prevederile Legii nr. 15/1990, ale H.G. nr. 834/1991 și cele ale H.G. nr. 1041/1990, documentația fiind avizată de organele competente, iar terenul în litigiu aflându-se în administrarea și folosința societății comerciale.
Primăria comunei Sânmartin a arătat faptul că imobilul aparține domeniului public de interes local, atestat ca atare, prin H.G. nr. 970/2002.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursurile sunt fondate, urmând a fi admise și a se dispune respingerea acțiunii, pentru considerentele ce urmează.
Instanța de fond a reținut în mod întemeiat că reclamantul are calitatea procesuală activă, în condițiile în care titularul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu este Statul Român, unitatea sanitară din Băile Felix justificând interesul promovării acțiunii, prin faptul că imobilul în discuție se află în administrarea Ministerului Sănătății, conform H.G. nr. 1106/2002.
Referitor, însă, la excepția tardivității introducerii acțiunii, Curtea a reținut că instanța de fond a apreciat în mod greșit că reclamantul a respectat termenul legal, întrucât ar fi luat cunoștință despre intabularea societății pârâte, asupra imobilului în litigiu, în luna octombrie 2002.
Din actele dosarului rezultă că la data formulării acțiunii, expirase atât termenul de 30 de zile, prevăzut pentru introducerea plângerii prealabile, cât și cel de 1 an, reglementat de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, în condițiile în care intabularea certificatului de atestare în cartea funciară s-a produs la 4 august 2000, dată de când actul a devenit opozabil față de terți.
Chiar și în ipoteza în care nu s-ar lua în considerare această dată, pentru a decide asupra respectării termenului de formulare a acțiunii, în condițiile în care vila 5 apare înscrisă eronat în două cărți funciare, deși ea se găsește numai în C.F. nr. 57, sub nr. cadastral 157, reclamantul a depășit termenul prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.
Contrar celor reținute în sentință, reclamantul nu a aflat despre intabularea dreptului societății pârâte, în octombrie 2002, ci cel mai târziu la data de 24 mai 2002, comunicare din partea Oficiului Județean Bihor de Cadastru, Geodezie și Cartografie, astfel cum recunoaște însăși Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, în completarea de acțiune formulată la 24 februarie 2003.
în raport cu data de 24 mai 2002, se constată că reclamantul a formulat plângere prealabilă adresată emitentului certificatului de atestare, de-abia la 5 decembrie 2002, cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.
în raport cu cele expuse mai sus, Curtea a constatat că motivul de recurs privind tardivitatea acțiunii, este întemeiat, dispunându-se casarea sentinței și respingerea acțiunii.
Față de soluția dată recursurilor ce vor fi admise, cu privire la excepția tardivității, Curtea nu a analizat și criticile privind fondul litigiului, expuse de cei trei pârâți.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4710/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4709/2005. Contencios → |
|---|
