ICCJ. Decizia nr. 4880/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 1931 din 18 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei SC R.C.S. SA București, în contradictoriu cu Guvernul României, pentru anularea parțială a H.G. nr. 144/2003.
Totodată, prin aceeași sentință au fost admise cererile de intervenție ale O.G.C. București și O.R.D.A., formulate în interesul Guvernului României.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta a cerut anularea Anexei nr. 2 la H.G. nr. 144/2003, susținând că nu are calitatea de utilizator de opere audiovizuale, deoarece doar organismele de televiziune utilizează efectiv operele audiovizuale.
A mai susținut reclamanta că, prin stabilirea obligației de plată a unei remunerații în contul titularilor de drepturi de autor ai operelor audiovizuale, atât în sarcina organismelor de televiziune, cât și în sarcina distribuitorilor prin cablu, se instituie o plată dublă a aceleiași obligații, ceea ce constituie, în același timp, o îmbogățire fără justă cauză.
De asemenea, a susținut reclamanta, stabilirea prin H.G. nr. 144/2003, a obligației de plată și pentru o perioadă anterioară publicării sale în Monitorul Oficial, constituie o încălcare a principiului constituțional al neretroactivității actului administrativ.
în considerentele soluției, instanța de fond a motivat, în esență, că H.G. nr. 144/2003 este conformă cu prevederile Legii nr. 8/1996, obligațiile fiind stabilite prin acest ultim act normativ.
împotriva acestei soluții a formulat recurs SC R.C.S. SA București, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și susținând, în esență, aceleași apărări pe care le-a prezentat în fața instanței de fond.
Recursul este nefondat.
Instanța de fond a reținut în mod just că prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, nu sunt aplicabile în cauză, actul administrativ atacat neavând un caracter vătămător pentru drepturile legale ale reclamantei.
Astfel, prin H.G. nr. 144/2003 au fost aprobate Metodologiile privind utilizarea repertoriului de opere audiovizuale al organismelor de gestiune colectivă și a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale, cu excepția autorilor muzicii.
Este necontestat că societatea comercială reclamantă este un distribuitor de servicii de programe de televiziune prin cablu și potrivit art. 13 lit. e), g) și j) din Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe, dreptul de transmitere nealterată, simultană și integrală a unei opere constituie un drept distinct și exclusiv al autorului față de dreptul de emitere sau transmitere.
Deci, având în vedere că retransmiterea prin cablu este un drept distinct recunoscut titularilor de drepturi, este legal ca acest drept să genereze remunerații distincte față de dreptul de emitere sau transmitere prin intermediul unui organism de televiziune.
Astfel fiind, în mod judicios a reținut instanța de fond că este vorba de obligații de plată distincte, iar nu de o plată dublă a aceleiași obligații și nici de o îmbogățire fără justă cauză.
în ceea ce privește susținerea recurentei-reclamante, cum că prevederile H.G. nr. 144/2003 ar retroactiva, instanța de fond a reținut în mod just că obligația de plată nu a fost instituită prin acest act administrativ, ci prin Legea nr. 8/1996, H.G. nr. 144/2003 stabilind doar cuantumul și modalitățile de plată.
în concluzie, recursul de față este nefondat și a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4887/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4881/2005. Contencios → |
|---|
