ICCJ. Decizia nr. 4881/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 17 aprilie 2003, la Tribunalul București, trimisă prin declinare de competență la Curtea de Apel București, reclamantul M.G. a solicitat anularea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.G. nr. 7/1998, norme aprobate prin Ordinul nr. M 169 din 18 octombrie 2001 al ministrului apărării naționale și obligarea Ministerului Apărării Naționale, la plata sumei de 71.750.000 lei, reprezentând cuantumul ajutorului pe care trebuia să i-l acorde, ca urmare a trecerii sale în rezervă.
în motivarea acțiunii arată că a fost trecut în rezervă prin Ordinul nr. MP 517 din 15 aprilie 2002 al ministrului apărării naționale, că i-au fost achitate plățile compensatorii prevăzute de O.G. nr. 7/1998, dar că nu i s-au acordat ajutoarele prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, anulate nelegal prin ordinul pe care îl contestă.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 563 din 23 martie 2004, a admis în parte acțiunea, în sensul că a anulat art. 32 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.G. nr. 7/1998 (aprobată prin Legea nr. 37/2001), Norme aprobate prin Ordinul nr. M168/2001 al ministrului apărării naționale.
De asemenea, a obligat pârâtul să plătească reclamantului, ajutorul neimpozabil egal cu zece solde lunare brute, stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării poziției de activitate, conform art. 32 alin. (1) din Legea nr. 138/1999.
Instanța reține, în motivarea sentinței, că nici Legea nr. 138/1999 și nici O.G. nr. 7/1998 nu cuprind vreo prevedere din care să rezulte că plata compensatorie nu poate fi cumulată cu ajutorul, dar că Normele metodologice contestate introduc o excepție de la dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, pe care legea nu o prevede, încălcând, astfel, principiul ierarhiei actelor normative, consacrat de art. 4 și 73 din Legea nr. 24/2000, sfera de reglementare stabilită de O.G. nr. 7/1998 și contravenind prevederilor art. 74 din Legea nr. 24/2000.
Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a declarat recurs împotriva sentinței, prin șeful Direcției Legislație și Asistență juridică, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile Legii nr. 24/2000 și ale O.G. nr. 7/1998 și că art. 32 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 7/1998, norme adoptate prin Ordinul nr. M169/2001, nu contravin prevederilor ordonanței.
Consideră că dispozițiile Legii nr. 138/1999 sunt aplicabile cadrelor militare trecute în rezervă fără drept de pensie, numai în ce privește cuantumul ajutorului lunar și al alocației de sprijin, dar că în conformitate cu dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 7/1998 nu se pot acorda cumulativ acestor persoane, plățile compensatorii și ajutorul prevăzut de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, iar ordonanța este un act normativ special, derogatoriu de la prevederile Legii nr. 138/1999.
La termenul de judecată de la 24 februarie 2005 s-a pus în vedere reprezentantului recurentului să facă dovada calității în care s-a formulat recurs de către Direcția Legislație și Asistență Juridică din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
în acest sens, s-a acordat un nou termen de judecată la 26 mai 2005, iar apoi încă un termen la 13 octombrie 2005, când s-a depus la dosar, un extras din Instrucțiunile privind asistența juridică în armata română.
Conform prevederilor art. 3 din Instrucțiuni: "Șeful Direcției Juridice reprezintă, în baza împuternicirii ministrului apărării naționale, acordată potrivit legii, interesele Ministerului Apărării Naționale în fața instanțelor de judecată, a celor de jurisdicție specială, precum și a altor autorități publice. în acest scop, poate delega pe oricare dintre consilierii juridici".
Recursul este promovat, în considerarea Ministerului Apărării Naționale, de către șeful Direcției Legislație și Asistență Juridică, care, însă, nu are împuternicire din partea ministrului, acordată potrivit legii.
Conform prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 90/2001, "Conducerea ministerelor se exercită de miniștri", iar alin. (2) din același articol prevede că "Ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice din țară și din străinătate, precum și în justiție".
Și art. 6 din O.U.G. nr. 14/2001 stabilește că "Ministerul Apărării Naționale este condus și reprezentat de ministrul apărării naționale".
Art. 67 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar", iar art. 68 alin. (1) din cod stabilește că "Procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată".
Cu toate că s-au acordat două termene pentru a se face dovada mandatului de reprezentare a șefului Direcției Legislație și Asistență Juridică pentru introducerea recursului, mandat ce trebuia să-i fie dat de către ministrul apărării naționale, nu s-a făcut o astfel de dovadă și de aceea, recursul a fost respins, ca fiind declarat de o persoană fără calitate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4880/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4883/2005. Contencios → |
|---|
