ICCJ. Decizia nr. 4972/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 9 septembrie 2004, reclamanții A.L. și A.R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor și Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, obligarea acestora să radieze autoturismul M.B., de pe numele SC F. SRL, Fălticeni și înmatricularea acestuia pe numele reclamanților.
Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 167 din 17 martie 2005, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ, reținând incidența dispozițiilor art. 2 lit. c) și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 114din O.G. nr. 83/2001, modificată prin O.U.G. nr. 83/2001 și O.G. nr. 50/2004, în raport cu lipsa de personalitate juridică a serviciilor publice comunitare și cu calitatea de autoritate publică centrală a Ministerul Administrației și Internelor.
La data de 1 iulie 2005, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, sub nr. 1944/com/2005 și, prin sentința nr. 253 din 7 iulie 2005, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția invocată de pârâta Prefectura județului Suceava - pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor și a declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind înaintat înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea unui regulator de competență.
în raport cu obiectul cauzei și cu reglementările legale incidente, Curtea stabilește că, în speță, Tribunalului Suceava îi revine competența materială în soluționarea pricinii.
Astfel, obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat al autorităților pârâte de a radia, respectiv înmatricula un autoturism de pe numele unei persoane juridice, pe numele unor persoane fizice.
Este evident că față de obiectul cererii, calitate procesuală pasivă are serviciul public comunitar teritorial regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, competent să efectueze operațiunile respective.
în conformitate cu dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 1767/2004 privind modul de organizare și funcționare a serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, acest tip de serviciu public comunitar se organizează în cadrul aparatului propriu al fiecărei prefecturi.
Potrivit prevederilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curțile de apel judecă în primă instanță, numai cererile și procesele în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.
Coroborând aceste dispoziții normative imperative, cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. d) din codul menționat, care prevăd că tribunalele judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ care nu sunt date în competența curților de apel și, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 340/2004, privind instituția prefectului, prefectul este o autoritate publică de interes local, rezultă că, în cauză, competența de soluționare aparține Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.
Nu are relevanță pentru stabilirea competenței, împrejurarea că acest serviciu este controlat și îndrumat metodologic de către Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
← ICCJ. Decizia nr. 4982/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4981/2005. Contencios → |
---|