ICCJ. Decizia nr. 4982/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC S.P. SRL Brăila a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor (fostă Direcția Generală a Vămilor) și Direcția Regională Vamală Galați, ridicarea măsurii de interzicere a efectuării operațiunilor de perfecționare activă, conform art. 188 și urm. C. vam., efectuate în baza autorizației nr. 394 din 25 octombrie 2001.
Cererea a fost înregistrată, inițial, la Tribunalul Brăila, care a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Galați.
în susținerea cererii sale, reclamanta a invocat că, începând cu anul 1997, societatea a fost autorizată să efectueze astfel de operațiuni, prin autorizații succesive eliberate de autoritatea vamală, introducând în țară, mărfuri pe care le-a plasat sub regim de perfecționare activă.
începând cu data de 2 iulie 2002, autoritatea vamală a interzis derularea acestor operațiuni, sub motivarea că reclamanta are datorii în vamă izvorâte din operațiuni de perfecționare activă anterioare autorizației nr. 394/2001.
Prin sentința civilă nr. 211 din 1 noiembrie 2004, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea reclamantei SC S.P. SRL Brăila și a anulat în parte consemnul vamal privind interzicerea efectuării operațiunilor de perfecționare activă conform autorizației nr. 394 din 25 octombrie 2004, numai în ce privește efectele asupra mărfurilor deja plasate anterior și consemnate sub acest regim, cu prelungirea termenului de export al produsului compensator, corespunzător cu durata echivalentă celei de aplicare efectivă a consemnului.
Pentru a pronunța o asemenea hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Art. 61 C. vam. nu face distincție în privința modului în care se constituie datoria vamală și nici nu există un sistem diferențiat de tratament în legătură cu acesta. Sancțiunea interzicerii efectuării altor operațiuni de vămuire, până la achitarea datoriei vamale, apare ca fiind legală, cu mențiunea că privește numai operațiunile viitoare.
în ceea ce privește operațiunile vamale "complexe", cum este și cea din cauză, efectuate în baza unei autorizații speciale prealabile cu mărfuri în regim de import temporar și cu obligația de reexport ulterior a acestora de către importator, s-a apreciat că sancțiunea suspendării unilaterale a efectelor autorizației pentru operațiuni ce trebuie să aibă un caracter ferm și irevocabil, poate opera numai condiționat de reaua credință a titularului operațiunii vamale.
Aceasta, pentru că acceptarea de către autoritatea vamală, a intrării mărfurilor în regim de import temporar, în scopul prelucrării pe teritoriul național, implică și obligația aceleiași autorități de a nu îngrădi posibilitatea reexportării mărfurilor în termenul stabilit de ea prin autorizație, dacă nu se dovedește o situație deosebită neavută în vedere în momentul acordării liberului de vamă.
Instanța de fond a mai apreciat că excepția care ar permite, totuși, reconsiderarea amintită, ar putea fi reaua-credință dovedită a titularului operațiunii, preexistente sau ulterioară acceptării inițiale a mărfurilor de către autoritatea vamală, ceea ce în cauză, aceasta din urmă nu a invocat.
S-a subliniat că această rezolvare nu rezultă din Codul Vamal sau regulamentul de aplicare a acestuia, dar ea se impune din interpretarea în ansamblu a dispozițiilor pertinente, inclusiv cele ce tratează răspunderea contractuală și obligațiile.
Cu aceste circumstanțieri, instanța de fond a apreciat că în cauză este atacat un act administrativ emis de Autoritatea Națională a Vămilor, în interiorul termenului prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, respectiv de la data când reclamanta a luat cunoștință de actul administrativ respectiv.
Față de cele de mai sus s-a admis, în parte, acțiunea, în sensul de a se dispune anularea consemnului vamal, numai în ce privește efectele asupra mărfurilor deja plasate, până la emiterea consemnului, sub regim de perfecționare activă, iar ținând cont de perioada efectivă de suspendare a termenului de reexport prevăzut inițial, cu prelungirea acestuia cu o durată echivalentă de timp.
A fost menținut consemnul pentru restul operațiunilor ce pot rezulta din autorizația nr. 394/2001.
împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Galați a declarat recurs, Direcția Regională Vamală Galați, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor.
Motivele invocate de recurentă au fost următoarele:
a) art. 61 alin. (3) teza ultimă C. vam. prevede obligația interdicției la vămuire a mărfurilor prezentate în acest scop, pentru persoanele fizice sau juridice ce au calitatea de debitor față de autoritatea vamală. Această măsură, se materializează prin procedura de instituire a consemnului de tip "D" (debite). De la momentul instituirii consemnului, toate birourile vamale din țară procedează, în cazul în care există solicitări de vămuire din partea agenților economici debitori, la neefectuarea operațiunilor prevăzute de art. 3 lit. v) C. vam.
Față de aceste considerente, rezultă că interdicția dispusă prin art. 61 alin. (3), privește numai operațiunile de vămuire viitoare (ulterioare momentului instituirii consemnului vamal).
b) autoritatea vamală nu a "îngrădit" posibilitatea intimatei de a efectua alte operațiuni de vămuire, ci, doar, a aplicat dispozițiile legale imperative referitoare la debitorii către autoritatea vamală.
în contradicție cu cele reținute de instanța de fond, autoritatea vamală nu numai că nu era obligată să procedeze la efectuarea vămuirii mărfurilor la export prezentate de intimată, dar nici nu avea vreun temei legal pentru a proceda în acest sens, atât timp, cât titularul de operațiune era înregistrat cu debite față de autoritatea vamală.
Recursul este nefondat.
Interpretarea dată de instanța de fond, textului din Codul vamal în vigoare la data soluționării acțiunii în primă instanță, este una judicioasă. Anularea consemnului vamal, numai în ceea ce privește efectele asupra mărfurilor deja plasate sub regim de perfecționare activă și în raport cu perioada efectivă de suspendare a termenului de reexport prevăzut inițial, cu prelungirea acestuia cu durata echivalentă de timp, se justifică din rațiuni logice și de ordin practic.
Instanța de fond a făcut o justă apreciere a operațiunii vamale complexe dedusă judecății, derulată în baza unei autorizații speciale prealabile, cu mărfuri în regim de import temporar, în scopul prelucrării pe teritoriul național, care implică și obligația de a nu se îngrădi posibilitatea reexportării mărfurilor în termenul stabilit prin autorizație.
A nu se face distincția necesară în ceea ce privește regimul juridic al mărfurilor aflate deja pe teritoriu, în baza acceptului inițial al recurentei, care și-a exprimat acordul și în privința reexportului ulterior al acestor produse, ar reprezenta o modalitate indirectă de modificare a condițiilor stabilite inițial între părți.
în redactarea inițială a alin. (3) al art. 61 din Legea nr. 141/1997, privind Codul vamal al României, se prevedea că neplata în termen a diferenței în minus datorată de titularul operațiunii comerciale în urma controlului vamal ulterior, atrage interzicerea efectuării altor operații de vămuire până la achitarea datoriei vamale. Textul menționat a fost abrogat prin Legea nr. 174/2004, în forma actuală Codul vamal nemaiincluzând o dispoziție similară celei inițiale a art. 61 alin. (3).
Câtă vreme nu s-a probat reaua-credință a titularului operațiunii vamale, nu se pot adopta măsuri unilaterale, care să conducă la anularea regimului de perfecționare activă instituit.
Rezultă că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, recursul fiind respins, iar recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 50.000.000 lei ROL, potrivit art. 274 și urm. C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4988/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4972/2005. Contencios → |
|---|
