ICCJ. Decizia nr. 5016/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iași, la 15 iunie 2004, M.G., Primarul comunei Ciurea, județul Iași, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 96 din 21 iunie 2004, a Curții de Apel Iași, solicitând modificarea acesteia și admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.
în motivarea recursului s-a susținut că în mod greșit, instanța de fond nu a admis cererea de refacere a raportului de expertiză, în ceea ce privește cap. III pct. 3 lit. a) din raport, care se referă la includerea sau nu, în certificatul nr. 4023/1998, a terenurilor pe care au fost construite blocurile noi în anii 1989 - 1990 și a drumurilor de acces, instanța nepronunțându-se cu privire la obiecțiunile formulate.
S-a mai susținut că în mod greșit, instanța a reținut concluziile expertului, pe baza procesului-verbal încheiat la 22 martie 2000, cu aprobarea Prefectului județului Iași, în condițiile în care punerile în posesie au fost făcute imediat după anul 1991.
A mai precizat recurenta că, referitor la certificatul nr. 4023/1998, prima instanță a făcut confuzie între blocurile B1 și B2, aflate în proprietatea SC M. SA și construite de către aceasta în perioada anilor 1960 și blocurile noi construite în 1989 - 1990, în procesul de sistematizare a zonei.
Cât privește valabilitatea proceselor-verbale din 25 aprilie 1986 și 30 iunie 1989, prin care s-a convenit asupra predării către Consiliul Popular Ciurea, a suprafeței de 5,78 ha și la schimbul de terenuri pentru construirea de blocuri de locuințe, recurentul a susținut că nu s-a produs o veritabilă înstrăinare, pentru a fi necesare acordurile prevăzute de art. 1 lit. b) din Decretul nr. 409/1953, cum a apreciat instanța de fond.
A mai susținut că în mod greșit, instanța a reținut că transmiterea dreptului de proprietate de la stat, către societatea pârâtă, s-ar fi efectuat cu respectarea Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, întrucât terenul nu se mai află în administrarea societăților comerciale.
Sentința a mai fost atacată cu recurs de M.D.V. și F.N. care au apreciat hotărârea atacată, ca nelegală, întrucât s-au încălcat dispozițiile Legii nr. 18/1991. Astfel, deși instanța de fond a reținut că transferul de proprietate din 1986 nu a avut, de fapt, loc, nefiind respectate dispozițiile legale în acest sens, în 25 aprilie 1986, terenul în litigiu a trecut în administrarea și posesia fostului Consiliu Popular Ciurea, deci la data apariției Legii nr. 18/1991, terenul se afla în administrarea Consiliului Popular. Așa fiind, devenind domeniul privat al statului, este supus dispozițiilor de drept comun și corect li s-a dat lor, ca veterani de război.
La dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție, SC M. SA Iași a formulat întâmpinare, prin care a menționat că recurenții au avut posibilitatea de a depune acte care să fie avute în vedere de expert, că așa zisele procese-verbale de punere în posesie, despre care recurentul Primarul comunei Ciurea face vorbire în recursul declarat, nu există, motiv pentru care nici nu au fost depuse la instanța de fond și nici nu au fost prezentate expertului, pentru a fi avute în vedere.
Intimata SC M. SA Iași a precizat că certificatele de proprietate pentru terenurile în litigiu au fost emise de către Ministerul Industriei și Comerțului, pentru S.C M. SA Iași, în mod legal, astfel încât s-a cerut respingerea recursului declarat de Primarul comunei Ciurea.
Cât privește recursurile declarate de M.D.V. și F.N., se face mențiunea că pricina de față nu face obiectul Legii nr. 18/1991, privind fondul funciar și de aceea, această lege nu poate fi invocată.
S-a mai precizat că pământul dat de primărie, veteranilor de război, s-a făcut pe amplasamentul pe care societatea comercială are hale de producție, ceea ce este inadmisibil.
Cât privește procesul-verbal din 1986, invocat și de primărie, așa cum s-a reținut, este lovit de nulitate absolută, neîndeplinind condițiile legale, astfel încât nu poate fi invocat.
Ministerul Economiei și Comerțului a depus și el întâmpinare, prin care s-a cerut respingerea recursurilor declarate, întrucât certificatul de atestare a dreptului de proprietate s-a emis în condițiile legale și nu reprezintă oricum un titlu de proprietate, ci atestă o anumită situație patrimonială existentă la un moment dat.
Mai mult, s-a menționat că intervenienții-recurenți pot invoca dreptul de proprietate asupra terenului, raportat la dreptul de proprietate al societății comerciale, revendicându-l, situație în care au posibilitatea acțiunii civile în revendicare, iar nu anularea actului administrativ.
Din actele cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că prin sentința nr. 86 din 21 iunie 2004, Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția inadmisibilității și excepția introducerii tardive a acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului (fost Ministerul Industriei și Resurselor).
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul Primarul comunei Ciurea, județul iași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Comerțului (fost Ministerul Industriei și Resurselor).
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul Primarul comunei Ciurea, județul Iași, privind constatarea nulității absolute a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 6226 din 30 ianuarie 2001, seria M.03 nr. 4023 din 25 februarie 1958 și seria M.03 nr. 4022 din 25 februarie 1998.
S-au respins cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții F.N. și M.D.V., în contradictoriu cu pârâții SC M. SA Iași și Ministerul Economiei și Comerțului, privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.03 nr. 6226 din 30 ianuarie 2001.
S-au respins cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții F.N. și M.D.V., în contradictoriu cu SC M. SA și Ministerul Economiei și Comerțului, privind constatarea nulității certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.03 nr. 6226 din 30 ianuarie 2001 și seria M.03 nr. 4023 din 25 februarie 1998.
Instanța de fond a reținut că din examinarea actelor aflate la dosarul cauzei rezultă că în cadrul întreprinderii Forestiere de Exploatare și Transport Iași, a funcționat secția de exploatare a lemnului Ciurea și că în temeiul dispozițiilor Legii nr. 15/1990, menționata întreprindere economică de stat a fost reorganizată ca societate comercială sub denumirea de M.
A mai constatat instanța de fond că anterior înființării societății sus-citate, prin procesul-verbal încheiat la 25 aprilie 1986, întreprinderea Forestieră de Exploatare și Transport Iași a predat Consiliului Popular al comunei Ciurea, suprafața de 5.78 ha, teren aflat în incinta S.I.L. Ciurea, în tarlaua T1, spre cultivare, sub rezerva întocmirii formelor legale, iar prin procesul-verbal încheiat la 30 iunie 1989, aceleași părți au convenit asupra unui schimb de terenuri în suprafață de 12 460 mp teren situat în tarlaua T1, vatră sat Lunca Cetățuii, în schimbul unui teren situat în tarlaua T74, în vederea construirii unor blocuri de locuințe.
A precizat instanța de fond că potrivit Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, Ministerul Industriei și Comerțului a emis pe numele SC M. SA Iași, certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.03 nr. 4022 din 25 februarie 1998, pentru suprafața de 5.746,66 mp; seria M.03 nr. 4023 din 25 februarie 1998, pentru suprafața de 306.830,78 mp și seria M.03 nr. 6226 din 30 ianuarie 2001, pentru suprafața de 54.962 mp. Aceste certificate au fost emise pe baza documentației ce s-a întocmit în conformitate cu metodologia aprobată, ce cuprinde inclusiv procesele-verbale de delimitare a incintei unității, semnate de reprezentantul legal al Primăriei comunei Ciurea.
Instanța de fond a mai menționat în hotărârea atacată că apreciindu-se de reclamant că, prin schimbul de terenuri convenit, SC M. SA Iași a pierdut dreptul asupra terenului pe care au fost edificate blocuri de locuințe în perioada 1989 - 1990 și că urmare aplicării Legii nr. 18/1991, pe terenul predat spre cultivare, în anul 1986, s-a reconstituit dreptul de proprietate mai multor persoane pe numele cărora s-au emis titluri de proprietate, reclamantul a promovat acțiunea în care s-a pronunțat sentința atacată în cauză.
Acțiunea privește constatarea nulității absolute a actelor administrative emise, cerere la care au aderat și intervenienții, ce au solicitat și anularea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate nr. 6226/2001 și nr. 4023/1998.
în cauză, instanța de fond a dispus și administrat probe, printre care și expertiza tehnică ce a concluzionat că pe suprafața de 5.476,65 mp, cuprinsă în certificatul nr. 4022/1998, sunt construite puțurile colectoare cu zona de protecție, stația de pompe, drumurile de acces și rețelele electrice și de alimentare cu apă. A mai stabilit expertul că în restul suprafeței de teren sunt incluse suprafețe de teren pe care au fost puși în posesie numiții P.V., C.C., P.G. și C.G.
S-a mai menționat de expert că din suprafața de 54.962 mp, cuprinsă în certificatul nr. 6226, Comisia de Fond Funciar Ciurea a făcut propuneri și a pus în posesie 10 persoane. Aceasta, în condițiile în care prin procesul-verbal încheiat la 22 martie 2000, cu aprobarea Prefectului județului Iași, s-a constatat că, Consiliul Popular al comunei Ciurea a fost decăzut din dreptul de a prelua acest teren și că, din suprafața cuprinsă în certificatul nr. 4023/1998, parte este ocupată cu blocurile B1 și B2, construite în perioada 1989 - 1990, terenul de sport și construcțiile aferente, care au fost înscrise în domeniul public al comunei, pârâta nestăpânind vreo suprafață de teren în tarlaua T74.
Cu privire la invocarea nulității absolute a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate (nr. 4023/1998, nr. 6226/2001 și nr. 4022/1998), instanța de fond a reținut că terenurile cuprinse în aceste acte administrative, s-au aflat anterior anului 1986, în proprietatea statului, și în administrarea directă a întreprinderii Forestiere de Exploatare și Transport Iași, fiind afectate Secției de Prelucrare a Lemnului Ciurea.
în privința faptului că reprezentanții legali ai întreprinderii Forestiere de Exploatare și Transport Iași au semnat procesele-verbale din 25 aprilie 1986 și, respectiv, din 30 iunie 1989, prin care s-a convenit asupra predării unei suprafețe de 5,78 ha și la un schimb de terenuri, în vederea construirii unor blocuri de locuințe, în mod corect instanța de fond a stabilit că aceste înțelegeri nu au nici o valoare juridică, cât timp actul de înstrăinare nu a fost finalizat prin emiterea actelor de autoritate prevăzute de art. 1 lit. b) din Decretul nr. 409/1953 (în vigoare la acea dată), respectiv ordinul conducătorului instituției centrale de stat ce avea în subordine întreprinderea Forestieră de Exploatare și Transport Iași și decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Iași.
Deci, statul a fost și a rămas proprietar și după 22 decembrie 1989. Așa fiind, în temeiul Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, corect s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, persoanei juridice ce deținea terenul în administrare. De altfel, Primăria Ciurea a întocmit și avizat documentația necesară.
înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că din actele cauzei nu rezultă că sunt înscrisuri care să determine constatarea că cele 3 acte administrative contestate în cauză, (certificate de atestare a dreptului de proprietate) s-au emis cu nerespectarea Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991 și că organul de control al administrației de stat a abuzat în exercitarea atribuțiilor sale, dreptul de proprietate al statului fiind preexistent și valabil.
încălcarea legii de comisia de fond funciar nu este de natură a crea drepturi pe baza unor acte lipsite de eficiență juridică (procese-verbale neconfirmate de autoritățile administrative competente), astfel încât în mod corect instanța de fond a respins acțiunea formulată, precum și cererile intervenienților.
Cât privește neluarea în seamă a obiecțiunilor la expertiză a reclamantului, susținerea este neîntemeiată, la dosar găsindu-se răspunsul la obiecțiuni.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din încheierea de ședință din 14 iunie 2004, a Curții de Apel Iași, reclamantul nu a cerut refacerea raportului de expertiză și nici nu a solicitat contraexpertiză.
Așa fiind, în mod corect instanța de fond a ținut seama de expertiza efectuată în cauză care s-a dovedit a fi o probă utilă, concludentă și pertinentă cauzei. Se mai constată că reclamanții și intervenienții, prin motivele de recurs formulate, de fapt nu invocă critici ale sentinței instanței de fond, ci reiau apărări din fața instanței de fond pe care aceasta le-a analizat prin sentința pronunțată și le-a respins, fiind neîntemeiate.
Așa fiind, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul declarat a fost respins conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5017/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5020/2005. Contencios → |
|---|
