ICCJ. Decizia nr. 5018/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 12 noiembrie 2004, reclamanta Uniunea Națională a Notarilor Publici din România a solicitat anularea hotărârii nr. 122 din 20 ianuarie 2004, adoptată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin hotărârea contestată, pârâtul a constatat nelegal că este faptă de discriminare, prevederea statutară care condiționează participarea la examenul de intrare în stagiul notarial pe criteriul vârstei de cel mult 35 de ani și a aplicat sancțiunea cu avertisment pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2 și 7 din O.G. nr. 137/2000.
Reclamanta a învederat că prevederea cuprinsă în art. 48 din Statutul Uniunii nu este discriminatorie și nu îngrădește libera exercitare a unei profesii, pentru că stagiarul nu exercită funcția de notar, iar noțiunea de tânăr, cu referire la persoanele în vârstă de cel mult 35 de ani, a fost utilizată și în H.G. nr. 1516/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 157/2004, privind instituirea bursei speciale "Guvernul României".
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 269 din 17 februarie 2005, cu motivarea că este legală, hotărârea adoptată de pârât, atât prin constatările făcute, cât și prin sancțiunea aplicată, deoarece prin condiția de vârstă minimă impusă pentru notarul stagiar, în art. 48 din Statutul Uniunii, se adaugă la legea cadru - Legea nr. 36/1995 și se încalcă dreptul constituțional la libera alegere a ocupației.
Instanța de fond a respins motivele de nelegalitate invocate prin acțiune, reținând că notarul stagiar exercită în anumite condiții, profesia de notar și că nu pot fi echivalate condițiile de acces în această profesie, cu acelea impuse de Guvernul României pentru obținerea unei burse de studii.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 7, 8 și 10 C. proc. civ. și pe fond, admiterea acțiunii și anularea hotărârii nr. 122 din 20 ianuarie 2004, emisă de pârât.
în primul motiv de recurs, s-a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărării invocate prin notele scrise depuse la 17 februarie 2005, cu privire la nelegalitatea hotărârii emisă pentru aplicarea unei sancțiuni contravenționale prescrisă și pentru care a fost întocmit și un proces-verbal de contravenție, în baza O.G. nr. 2/2001.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a arătat că hotărârea atacată cuprinde considerente străine de natura pricinii, pentru că au fost analizate prevederile art. 48 din Statutul Uniunii, și nu fapta care a constituit obiectul sancțiunii, situație în care s-ar fi constatat că nu este atribuția recurentei de a primi dosarele candidaților la concursul pentru ocuparea posturilor de notari stagiari. Recurenta a precizat că această competență aparține Camerei Notarilor Publici București, constituită în baza Legii nr. 36/1995, ca asociație profesională cu personalitate juridică.
în ultimul motiv de recurs, a fost criticată interpretarea dată de instanța de fond, actului juridic dedus judecății, cu motivarea că a fost greșit menținută hotărârea emisă de intimat, cu încălcarea dreptului comun în materia contravențiilor, care nu prevede posibilitatea încheierii unui asemenea act.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs și cu dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a respins prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea nr. 122 din 20 ianuarie 2004, Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că este faptă de discriminare, condiționarea participării la examenul de intrare în stagiul notarial, prin impunerea limitei de vârstă de 35 ani și pentru săvârșirea acestei fapte, care constituie contravenție, a sancționat cu avertisment, Uniunea Națională a Notarilor Publici din România.
Instanța de fond a constatat corect legalitatea acestui act administrativ și hotărârea pronunțată în cauză cuprinde considerentele de fapt și de drept pentru care au fost respinse toate apărările formulate de recurenta-reclamantă, în cererea de chemare în judecată.
Recurenta a susținut neîntemeiat că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra apărărilor formulate în notele scrise depuse la data de 17 februarie 2005, când s-a judecat pricina, pentru că din actele dosarului nu rezultă că până la închiderea dezbaterilor, a fost completată acțiunea, prin invocarea unor noi motive de nelegalitate, pentru a fi comunicate și dezbătute în contradictoriu, cu respectarea dreptului la apărare al tuturor părților.
Acest prim motiv de recurs se dovedește a fi nefondat, și față de împrejurarea că recurenta nu a depus la dosar, procesul-verbal de contravenție seria CND/2003 nr. 000063 din 28 iulie 2004 și sentința civilă nr. 9277 din 29 noiembrie 2004 a Judecătoriei sectorului 1, pe care le-a indicat în notele scrise depuse la 17 februarie 2005, astfel încât instanța de fond nu a avut posibilitatea să verifice susținerea privind întocmirea a două acte pentru sancționarea aceleiași fapte contravenționale. Recurenta nu a depus înscrisurile respective, nici la instanța de recurs, deși cauza a fost amânată în acest scop.
Excepția prescripției a fost, de asemenea, neîntemeiat invocată în această primă critică, pentru că nu a fost dedusă judecății la instanța de fond, iar în recurs nu a fost motivată în fapt și în drept și nu s-a precizat dacă se consideră prescrisă, constatarea faptei contravenționale sau aplicarea sancțiunii.
Cu privire la fapta contravențională, pentru care a fost sancționată prin actul administrativ emis de intimat, recurenta a susținut neîntemeiat în cel de-al doilea motiv de recurs, că sunt greșite concluziile instanței de fond, privind caracterul discriminatoriu al condiției de vârstă impusă prin art. 48 din Statutul Uniunii și privind calitatea sa de subiect al unei contravenții prevăzută de Legea nr. 137/2000.
Hotărârea instanței de fond nu cuprinde considerente străine de natura pricinii, dat fiind că, prin actul contestat, însăși prevederea cuprinsă în art. 48 din Statutul Uniunii a fost considerată discriminatorie de către intimat, față de condiționarea participării la examenul de intrare în stagiul notarial, de impunerea unei limite de vârstă, care nu a fost reglementată în Legea nr. 36/1995 și nu a fost justificată obiectiv de un scop legitim.
în consecință, fapta de discriminare a constat în reglementarea discriminatorie pe criteriul vârstei a condițiilor de participare la examen, și nu în respingerea unei candidaturi pentru neîndeplinirea condiției de vârstă.
Din acest motiv, instanța de fond a constatat corect că recurenta care, prin organele sale de conducere, a aprobat reglementarea cu caracter discriminatoriu, este cea care are calitatea de subiect al contravenției, și nu Camera Notarilor București care, primind dosarele candidaților, exercită numai atribuții de punere în aplicare a reglementării respective.
Ultimul motiv de recurs este nefondat, pentru că în art. 2 lit. k) din H.G. nr. 1194/2001, modificată și completată prin H.G. nr. 1279/2003, a fost prevăzută expres competența consiliului intimat de a constata și de a sancționa contravențiile prevăzute de O.G. nr. 137/2000.
Exercitarea acestei competențe, prin emiterea unei hotărâri, și nu prin încheierea unui proces-verbal, este o consecință a modului de organizare și de funcționare a consiliului intimat, ca organ constatator și nu atrage nulitatea actului administrativ de constatare și de sancționare a contravenției, prevăzută expres numai pentru viciile de formă menționate în art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea a respins prezentul recurs, ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 5020/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5023/2005. Contencios → |
---|