ICCJ. Decizia nr. 5017/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Iași, sub nr. 711/2004, reclamantul P.V.A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, a solicitat anularea deciziei de sancționare cu destituirea din funcție nr. 546/S din 3 ianuarie 2004, emisă de pârât, reintegrarea sa în funcția ocupată anterior, plata drepturilor salariale și a celorlalte indemnizații cuvenite, până la reintegrarea efectivă.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că măsura dispusă este excesivă, neavându-se în vedere calificativele excelente primite pe parcursul desfășurării activității, inexistența faptei pentru care a fost sancționat și buna credință manifestată pe parcursul cercetării prealabile.
Prin sentința nr. 104 din 5 iulie 2004, Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.V.A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române. A menținut dispoziția nr. 3546 din 13 ianuarie 2004, emisă de pârât.
A luat act de declarația reclamantului că renunță la judecarea în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al județului Iași.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că abaterile reținute în sarcina reclamantului constau în implicarea acestuia într-un eveniment deosebit de grav, cu repercusiuni nefaste pentru imaginea instituției, cât și a profesiei de polițist, acesta făcându-se vinovat de încălcarea unor dispoziții legale și regulamentare.
împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, P.V.A., care a motivat că Inspectoratul Județean de Poliție Iași era competent să dispună destituirea din Poliție și a invocat nelegalitatea constituirii Consiliului de disciplină care a realizat cercetarea disciplinară.
A arătat că pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași există dosar având ca obiect plângerea numitei B.N. împotriva recurentului, pentru săvârșirea infracțiunii de viol și că cercetarea penală suspendă de drept cercetarea și sancționarea disciplinară și că măsura dispusă față de recurent este excesivă.
Recursul este nefondat.
Din analiza documentelor de la dosar, se reține că recurentul a fost analizat în fața Consiliului de disciplină, constituit la nivelul Inspectoratului de Poliție al județului Iași, pentru abateri de natura celor prevăzute în cuprinsul art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare și art. 11 alin. (1) lit. a) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 350 din 22 noiembrie 2002, privind disciplina și deontologia profesională a polițiștilor, ‚,constând în comportare necorespunzătoare în serviciu, familie sau societate, care a adus atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și prestigiului instituției."
în fapt, abaterile reținute în sarcina recurentului au fost constatate în legătură cu implicarea acestuia într-un eveniment deosebit de grav, cu repercusiuni nefaste pentru imaginea instituției, cât și a profesie de polițist, constând în aceea că, după ce a consumat băuturi alcoolice, atât în incinta Secției 4 Poliție, cât și în alte locații, la data de 15 spre 16 decembrie 2003, împreună cu agentul principal L.I. (coleg de serviciu), s-au deplasat, cu autoturismul acestuia din urmă, în zona Bulevardului N.I. din municipiul Iași, unde, în jurul orelor 02.00, au acostat-o pe minora B.N., de 17 ani, din orașul Hârlău, cu care apoi au întreținut relații sexuale în Pădurea Ciric.
Norma specială care se aplică în domeniul încetării raporturilor de serviciu ca urmare a aplicării sancțiunilor disciplinare, o reprezintă Ordinul ministrului de interne nr. 350 din 22 noiembrie 2002 privind disciplina și deontologia profesională a polițiștilor.
Potrivit art. 18 alin. (1) din Ordinul 350/2002, "drepturile șefilor de a aplica sancțiuni, sunt prevăzute în Anexa nr. 2". Din Anexa 2nr. a acestui ordin rezultă că Inspectoratul General are competența de a aplica sancțiunea de destituire din funcția publică deținută.
Din aceeași anexă rezultă și faptul că inspectorul șef al Inspectoratului județean de poliție are competența doar de a propune Inspectoratului General al Poliției Române, aplicarea acestei sancțiuni.
Astfel, singurul competent să aplice sancțiunea și să dispună încetarea raporturilor de serviciu a recurentului, este Inspectorul General al Poliției Române, conform actelor normative și actul intern special pe care le-am invocat.
în consecință, Inspectoratul General al Poliției are competența de a dispune sancțiuni pentru agenții din Inspectoratele județene de poliție, în deplina concordanță și cu principiul "cine poate mai mult, poate și mai puțin".
în fapt, sancțiunea disciplinară i-a fost adusă la cunoștința recurentului, în scris, sub semnătură de luare la cunoștință, la data de 8 ianuarie 2004, orele 11.30, prin adresa șefului Inspectoratului de Poliție al județului Iași, nr. 5018 din 8 ianuarie 2004, conform prevederilor art. 52 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 350/2002, privind disciplina și deontologia profesională a polițiștilor.
Din conținutul acestei adrese rezultă faptul că celui în cauză i-au fost puse la dispoziție toate informațiile necesare: în ce a constat comportarea necorespunzătoare, contextul cercetării disciplinare, cu mențiunea că șeful Inspectoratului General al Poliției Române a confirmat propunerea de destituire, prevederile actelor normative care au fost încălcate, cu precizarea posibilității de a contesta măsura în termenul legal de 5 zile de la luarea la cunoștință.
în concluzie, recurentul nu a fost privat de dreptul de a lua la cunoștință despre sancțiunea aplicată ori posibilitatea de acțiune în situația dată.
în ceea ce privește contestația fostului agent de populație, aceasta a fost soluționată la nivelul conducerii Ministerului Administrației și Internelor, potrivit normelor de competență în vigoare. Despre modul de soluționare, petentul a fost informat, sub semnătură de luare la cunoștință, potrivit adresei Inspectoratului de Poliție al județului Iași, nr. 5249 din 30 ianuarie 2004. în esență, s-a comunicat despre data încetării raporturilor de serviciu, ca urmare a sancționării disciplinare, temeiul legal, în ce a constat abaterea reținută în sarcină, unele aspecte pe linie de management resurse umane, precum și despre faptul că "în urma analizei efectuate, conducerea ministerului a aprobat menținerea sancțiunii aplicate".
Așa cum rezultă din propriile declarații scrise de recurent, acestuia i s-a asigurat respectarea dreptului la apărare (a luat la cunoștință, sub semnătură, de componența Consiliului și nu a uzat de dreptul la recuzare, a luat la cunoștință de conținutul dosarului și cel al Referatului întocmit cu prilejul cercetării prealabile, despre faptul că măsura stabilită inițial a fost infirmată, nu a propus noi probe în apărare, nu a solicitat apărător.
Totodată, a consemnat că nu dorește să fie asistat de către un polițist desemnat de către Corpul Național al Polițiștilor.
Prevederile art. 59 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 nu stipulează că cercetările se vor efectua și cu participarea obligatorie a unui reprezentant al Corpului.
Totodată, reținem că, Consiliul de disciplină a fost legal constituit, în baza art. 59 alin. (1) din O.U.G. nr. 89/2003, care modifică Legea nr. 360/2002 și art. 32 și 34 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 350/2002 și a Dispoziției șefului Inspectoratului de Poliție al județului Iași, nr. S/519/2003.
în concret, pe lângă faptele de natură penală, în subsidiar, recurentul se face vinovat și de încălcarea unor dispoziții legale și regulamentare, faptele care au fost relevate, apreciate drept abateri, după cum urmează:
- a consumat băuturi alcoolice în incinta secției, în ciuda interdicției instituită prin reglementări interne. Mai mult, în loc să se abțină de la astfel de fapte, a persistat în greșeală și a acceptat să se urce în autoturismul condus sub influența alcoolului, de către colegul său ag. Pr. L.I.
în legătură cu această faptă, considerăm că, prin calitatea de polițist deținută, de funcționar public cu statut special, însărcinat cu aplicarea și asigurarea respectării legilor, recurentul a abdicat în mod dezonorant de la obligația de a schimba legea.
- în condițiile în care minora B.N. le-a adus la cunoștința recurentului și colegului său, că este fugită de acasă, cei în cauză au acționat total necorespunzător, chiar dacă la momentul respectiv se aflau în afara serviciului [potrivit art. 28 alin. (4) din Legea nr. 218/2002, polițistul este obligat să intervină și în afara orelor de program, iar în art. 44 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, se prevede ca serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu]. Conform obligațiilor legale, agenții ar fi trebuit să stabilească identitatea minorei, scopul pentru care aceasta a venit în Iași și să o conducă la o secție de poliție pentru a se lua legătura cu familia acesteia. Nu au procedat astfel, deși la un moment dat, ar fi putut să apeleze la sprijinul unei patrule auto care circula în zonă.
- un alt aspect ce a fost relevat cu ocazia cercetării prealabile, se referea la faptul că, deși minora le-a relatat polițiștilor că fusese violată de un tânăr necunoscut, aceștia n-au luat nici un fel de măsuri. în fapt, recurentul ar fi trebuit să procedeze la consemnarea plângerii făcute oral de către numita B.N. [art. 222 alin. (4) C. proc. pen.] sau, dacă nu se considera competent, să o îndrume pentru înregistrarea plângerii/denunțului la organul de poliție competent, spre a fi repartizată formațiunii operative competente să efectueze actele premergătoare necesare începerii urmăririi penale;
- în final, subliniem că evenimentul în care a fost implicat recurentul și colegul său, a luat o turnură gravă pentru imaginea instituției și a profesiei de polițist, întrucât faptele au ajuns la cunoștința opiniei publice, prin intermediul Mass - media.
Procedura disciplinară instituită în baza Legii nr. 360/2002, privind Statutul polițistului și a Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 35/2002, conține reglementări specifice, distincte de cele din cuprinsul Legii nr. 188/1999. Dispoziția atacată a fost întocmită în conformitate cu Anexa nr. 3 a Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 350/2002.
Oricum, potrivit reglementărilor proprii, luarea măsurii disciplinare de "destituire din poliție", nu este condiționată de repetabilitatea abaterilor.
Pe cale de consecință, la individualizarea pedepsei, s-a ținut cont de o serie de criterii, ce constau în: împrejurările comiterii faptelor menționate, antecedentele disciplinare, gravitatea și consecințele abaterilor, iar în acest context s-a apreciat că reclamantul, prin conduita afișată/adoptată, nu mai prezintă garanția îndeplinirii corespunzătoare, în condiții de deplină încredere din partea cetățenilor, a profesiei de polițist.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și a fost respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5019/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5016/2005. Contencios → |
|---|
