ICCJ. Decizia nr. 5023/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 25 aprilie 2005, reclamantul R.M. a solicitat anularea actului administrativ nr. 212/1455 din 3 martie 2005, prin care pârâta Direcția Generală de Pașapoarte a dispus măsura restrictivă de suspendare a dreptului său de a folosi pașaportul, până la data de 10 ianuarie 2007.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că măsura dispusă de pârâtă este nelegală, pentru că a călătorit în Franța și Belgia, cu documentele prevăzute de lege, iar returnarea sa în țară s-a datorat culpei autorităților franceze, care nu au înscris în pașaportul său, viza de intrare în Franța.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca nefondată, prin sentința nr. 197 din 8 mai 2005, reținând că măsura de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 2 ani a fost dispusă de pârâtă, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997 și a fost justificată de faptul că reclamantul a fost returnat de două ori, la 17 august 2001 și la 8 ianuarie 2005, din Belgia, pentru ședere ilegală în state din spațiul Schengen.
împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, reclamantul, solicitând ca în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Recurentul a susținut că instanța de fond a apreciat eronat, ca fiind legală, măsura dispusă de intimată, pentru că nu a avut în vedere gravitatea faptei, circumstanțele în care a fost săvârșită, starea de eroare în care s-a aflat, precum și faptul că nu a săvârșit o infracțiune din cele prevăzute de art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 65/1997.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a respins prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a constatat corect că măsura suspendării dreptului reclamantului de a folosi pașaportul pe o perioadă de 2 ani este legală și oportună față de dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, aprobată prin Legea nr. 216/1996, cu modificările și completările ulterioare și în raport cu situația de fapt reținută în decizia intimatei.
Recurentul-reclamant a fost returnat din Belgia, la 17 august 2001 și la 8 ianuarie 2005 și urmare a acestor două returnări, care nu au fost contestate, intimata a dispus restricționarea dreptului de folosire a pașaportului, prin măsura de suspendare temporară a acestui drept.
Fiind îndeplinită condiția prevăzută de lege pentru aplicarea măsurii administrative de restricționare a dreptului de folosire a pașaportului, recurentul a contestat neîntemeiat legalitatea actului întocmit de intimată.
De asemenea, instanța de fond a constatat corect că perioada măsurii administrative a fost stabilită de intimată prin exercitarea dreptului de apreciere în limitele prevăzute de lege, în funcție de circumstanțele concrete care au determinat returnarea recurentului din Belgia.
Susținerea din recurs, că se impunea reducerea perioadei de restricționare a dreptului de folosire a pașaportului, se dovedește a fi neîntemeiată. Această perioadă a fost corect stabilită, avându-se în vedere că recurentul a fost returnat de două ori din Belgia, pentru același motiv, și anume, depășirea termenului legal de ședere în stare din spațiul Schengen.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Curtea a respins, ca nefondat, prezentul recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5018/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5022/2005. Contencios → |
|---|
