ICCJ. Decizia nr. 5046/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 89 din 8 aprilie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a admis capătul de cerere privind obligarea Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale să răspundă reclamantului R.I., la petițiile înregistrate sub nr. 26220 din 28 decembrie 2004 și nr. 813 din 4 ianuarie 2005 și a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind plata unor daune morale în sumă de 10.000.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, deși potrivit art. 8 din O.G. nr. 27/2002, completată și modificată prin Legea nr. 233/2002, instituția publică pârâtă avea obligația să răspundă petiționarului, în termen de 30 de zile, la cererile privind îndreptarea erorii de calcul a pensiei de luna iunie 2004 și măsurile luate urmare a audienței acordate la 28 decembrie 2004, nu a făcut acest lucru, transmițând petițiile, spre rezolvare, Casei de Pensii Sibiu, fără a-l înștiința pe petiționar.
împotriva sentinței, pârâta a declarat recurs, susținând că este nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că instanța de fond a ignorat prevederile H.G. nr. 258/2001, privind Statutul Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, modificată și completată prin H.G. nr. 771/2003 și H.G. nr. 13/2004, care stabilesc competența Caselor teritoriale de pensii, pentru a rezolva cererile pensionarilor, precum și faptul că reclamantului i s-a răspuns de către Casa Județeană de Pensii Sibiu, cu adresele nr. 167/164 din 16 februarie 2005 și nr. 66048 din 13 septembrie 2004, încât acțiunea promovată în justiție nu are obiect.
Se mai susține că hotărârea primei instanței este nelegală, și în ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.126.000 lei, deoarece pârâta și-a îndeplinit atribuțiile funcționale potrivit legii, iar Casa Județeană de Pensii Sibiu, unitate cu personalitate juridică, abilitată prin lege să stabilească pensiile și să facă plata acestora, a răspuns reclamantului, la reclamațiile făcute.
Recursul este nefondat.
Nu se constată faptul că reclamantul a înregistrat la registratura Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, două cereri: una prin care a solicitat îndreptarea erorii de calcul a pensiei pe luna iunie 2004 (înregistrată sub nr. 26220 din 28 decembrie 2004) și cea de a doua, expediată prin poștă la 30 decembrie 2004, prin care a cerut să-i i se confirme primirea în audiență la data de 28 decembrie 2004, orele 11.00-12.00 și a explicațiilor date pentru diminuarea cuantumului pensiei, cu 15.000 lei.
Chiar dacă stabilirea pensiilor - calculare, recalculare, indexare, corelare, etc. și plata acestora sunt activități date prin Statutul Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, aprobat prin H.G. nr. 258/2001, cu modificările și completările ulterioare (H.G. nr. 771/2003 și H.G. nr. 13/2004), în competența caselor teritoriale de pensii, Casa Națională avea obligația de a răspunde petiționarului, conform art. 8 și 13 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 233/2002.
Instanța de fond a constatat, în mod corect, că și în cazul direcționării cererii, spre competentă soluționare, la Casa teritorială de pensii, instituția centrală pârâtă, care a primit și înregistrat petițiile, avea obligația să-l încunoștiințeze pe reclamant despre măsura luată (art. 13 din O.G. nr. 27/2002) și, pe de altă parte, că cererile nu aveau același obiect.
Cum deja s-a menționat, prin petiția transmisă prin poștă la 30 decembrie 2004, reclamantul solicita relații cu privire la audiența avută la sediul Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, la care această instituție publică nu a răspuns în termen de 30 de zile, conform art. 8 din O.G. nr. 27/2002.
Nici critica privind plata cheltuielilor de judecată nu este fondată, întrucât, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
în raport cu cele prezentate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5047/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5012/2005. contencios → |
|---|
