ICCJ. Decizia nr. 5051/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamantul P.V. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 109 din 27 septembrie 2004, emisă de aceasta și obligarea ei să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că în urma Dictatului de la Viena, autoritățile maghiare l-au încadrat în ianuarie 1942, într-o tabără de muncă forțată în Maramureș, de unde în aprilie 1942 a fugit în București, unde a lucrat până în 1943, când s-a angajat la Valea Călugărească, până când a fost chemat să-și satisfacă stagiul militar.
Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 117/CA/2005 - PI din 18 aprilie 2005, a admis acțiunea reclamantei, dispunând anularea hotărârii nr. 109 din 27 septembrie 2004, emisă de pârâtă și obligând-o, totodată, să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 mai 1942 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că într-adevăr, reclamantul a fost obligat din motive etnice, să părăsească localitatea natală, în februarie 1942, fiind inclus într-un detașament de muncă forțată.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Satu Mare, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut, în esență, că în cauză nu subzistă nici una din situațiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000; din probele prezentate nu se poate desprinde că schimbarea domiciliului într-o altă localitate, decât cea de domiciliu, s-ar fi datorat persecuției etnice.
Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Conform art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost modificată și aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit din motive etnice după cum urmează:
"lit. c), a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
Prin aceste dispoziții s-a urmărit să se acorde persoanelor îndrituite, unele drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite în urma persecuțiilor din motive etnice.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale prin declarație cu martori.
în cauză, declarațiile martorilor M.I. și C.I. sunt neconcludente în soluționarea cauzei, prezentând anumite neconcordanțe.
Astfel, martorii având la rândul lor calitate de "refugiat", primul refugiat în localitatea Miniș, județul Arad, iar următorul, în Turnu Severin, județul Caraș Severin, declară că l-au cunoscut pe reclamant în perioada lor de refugiu, în București, ceea ce nu corespunde realității, reclamantul susținând că a fost refugiat în Maramureș.
Rezultă, așadar, că instanța de fond și-a fundamentat soluția pe un probatoriu incomplet, motiv pentru care recursul a fost admis, a fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, la aceiași instanță.
Cu prilejul rejudecării, instanța de trimitere va dispune suplimentarea probatoriului, încuviințând eventual proba cu martori pentru clarificarea situației de fapt în care s-a aflat reclamantul, în perioada pentru care a solicitat a-i fi acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5053/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5015/2005. contencios → |
|---|
