ICCJ. Decizia nr. 5080/2005. Contencios

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta A.E. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 11036 din 17 decembrie 2004, emisă de pârâtă și să-i fie recunoscută calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, ca soție supraviețuitoare a soțului său decedat, A.I.

Prin sentința civilă nr. 150/CA din 23 mai 2005, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei A.E., a anulat hotărârea nr. 11036 din 17 decembrie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta, să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că reclamanta a dovedit, prin probatoriile depuse la dosarul cauzei, că părinții soțului său au fost refugiați din localitatea Gepiu, în localitatea Nimăești, raionul Beiuș, din motive de persecuție etnică, perioadă în care s-a născut soțul acesteia, la data de 7 septembrie 1944.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

în motivare, recurenta a susținut că soțul reclamantei nu era născut la data refugiului părinților săi, neavând domiciliu de unde să fi fost strămutat în altă localitate, din motive de persecuție etnică, așa cum expres și limitativ prevăd dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Din declarația autentificată a martorilor S.A. și R.N. rezultă că l-au cunoscut pe soțul intimatei, care s-a născut în localitatea Nimăești, raionul Beiuș și că părinții acestuia, A.A. și I.A., au fost refugiați, ca urmare a Dictatului de la Viena, din cauza persecuțiilor etnice, la data de 15 septembrie 1940, din localitatea Gepiu, în localitatea Nimăești, raionul Beiuș, județul Bihor.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în textul menționat anterior.

Din interpretarea prevederilor ordonanței rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată înțelegându-se atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și aceea care a suferit persecuțiile etnice în mod indirect.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat, au fost strămutați sau au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de o indemnizație fixă, și soțul supraviețuitor al celui decedat, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

Cum, din declarația autentificată dată de intimata A.E., rezultă că aceasta a fost căsătorită în perioada 29 aprilie 1966 - 9 octombrie 1968, cu A.I., decedat la data de 9 octombrie 1968 și că nu s-a recăsătorit după anul decesului soțului său, până în prezent, înalta Curte a constatat că este beneficiara prevederilor actelor normative menționate anterior, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5080/2005. Contencios