ICCJ. Decizia nr. 5079/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin decizia nr. 682 din 8 februarie 2005, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței civile nr. 174/CA/2004 - PI din 8 martie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceiași instanță.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că instanța de trimitere va avea în vedere, prin suplimentarea probatoriului, dacă reclamantul este îndreptățit la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, raportat la împrejurarea că din înscrisurile existente la dosarul de fond există incertitudini, în sensul că nu se poate stabili cu exactitate, dacă reclamantul a fost strămutat din localitatea Ponoară, în localitatea Vârfuri, zona Beiuș, împreună cu ambii părinți sau numai cu tatăl său, având în vedere că decesul mamei acestuia a survenit la data de 25 aprilie 1941, în localitatea Bratca (situată pe teritoriul cedat Ungariei).
în rejudecare, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului S.I., a anulat hotărârea nr. 5358 din 23 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și a obligat-o pe pârâtă, să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că prin înscrisul nou depus la dosarul cauzei, respectiv, declarația martorilor M.G. și N.I., reclamantul a făcut dovada refugiului, împreună cu părinții săi, în perioada octombrie 1940 - martie 1945, din localitatea Ponoara, în localitatea Vârfuri, zona Beiuș, iar după decesul mamei sale, survenit în luna aprilie 1941, reclamantul a rămas în refugiu cu tatăl său.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
în motivare, recurenta a arătat că în urma rejudecării cauzei, nu au fost lămurite neconcordanțele care s-au constatat de către instanța de recurs, neclarificându-se starea de fapt a familiei reclamantului în acea perioadă.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate.
Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
înalta Curte a constatat că prin înscrisul nou depus în rejudecare, respectiv, declarația autentificată a martorilor M.G. și N.I., intimatul a dovedit perioada de refugiu din motive de persecuție etnică, din localitatea Ponoara, județul Bihor, în localitatea Vîrfuri, zona Beiuș, în perioada octombrie 1940 - martie 1945 și ca urmare a decesului mamei sale, în aprilie 1941, intimatul a rămas, împreună cu tatăl său, în localitatea de refugiu.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5082/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5077/2005. Contencios → |
|---|
