ICCJ. Decizia nr. 5078/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin actul administrativ emis de Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei al județului Suceava, la 13 iulie 2004, numitului S.G. i-a fost suspendat dreptul de folosire a pașaportului pe o durată de 5 ani, pentru returnarea sa din Germania, în temeiul art. 14 lit. e) din O.G. nr. 65/1997.
Contestația administrativă a sus-numitului a fost admisă în parte de Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, care a hotărât reducerea perioadei de suspendare la 1 an (până la 13 iulie 2006).
împotriva acestui act administrativ a formulat în termen, plângere, contestatorul, cererea sa fiind înregistrată sub nr. 1194 din 4 mai 2005, la Curtea de Apel Suceava.
Prin sentința civilă nr. 222 din 1 iunie 2005 a fost respinsă cererea, ca nefondată, instanța reținând că în raport cu gravitatea faptei (returnarea în mod repetat din Germania) și cu consecințele ei, măsura a fost temeinic aplicată, spre minimum prevăzut de lege.
A mai reținut instanța că petiționarul nu a fost lezat în drepturile sale recunoscute de lege, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.
împotriva acestei hotărâri a formulat în termen, recursul de față, petiționarul, cererea fiind legal timbrată.
în motivare se invocă în drept art. 304 pct. C. proc. civ., iar în fapt este criticată asprimea sancțiunii aplicate, în raport cu faptul că recurentul-reclamant se află la prima abatere, că nu a săvârșit fapte de natură să aducă atingere siguranței naționale, că și-a folosit dreptul de a călători cu bună credință.
Evocă recurentul, condițiile/situațiile legale în care cetățeanului român i se poate suspenda dreptul de a folosi pașaportul, cu concluzia implicită că nici una dintre acestea nu sunt incidente în speță.
Examinând sentința atacată, sub aspectul de fapt invocat și sub incidența art. 304 și 3041 C. proc. civ., instanța constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
1. Direcția Generală de Pașapoarte a redus la minimum legal, perioada de suspendare, ca urmare a contestației recurentului, probabil tocmai în considerarea împrejurărilor de fapt și a circumstanțelor personale ale petiționarului.
Pentru ca instanța de fond să anuleze măsura suspendării, ar fi trebuit să constate motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii Direcției Generale de Pașapoarte care să înlăture aplicarea dispozițiilor art. 14 lit. e) în speță.
Or, asemenea motive nu au fost invocate și dovedite de către contestator.
2. Pe de altă parte, dispozițiile art. 14 lit. e) conțin enumerarea unor împrejurări diverse care pot atrage suspendarea dreptului de a călători și care includ returnarea persoanelor în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu alte state.
în speță, recurentul a fost returnat din Germania, în baza unui asemenea acord, astfel încât nu se poate reține nelegalitatea măsurii aplicate sub incidența acestei ipoteze prevăzute de textul art. 14 lit. e) fraza a doua teza a II-a.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5077/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5076/2005. contencios → |
|---|
