ICCJ. Decizia nr. 5170/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Suceava, la data de 20 decembrie 2004, reclamanta S.P., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Suceava, a solicitat anularea hotărârii nr. 4538 din 30 iulie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, întrucât a fost strămutată în anul 1940, din localitatea Șipotele Sucevei, în comuna Iacobeni.
Prin sentința civilă nr. 2 din 13 ianuarie 2005, Tribunalul Suceava a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Suceava, având în vedere că, potrivit art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, împotriva hotărârii pronunțate de comisia constituită la nivelul Casei județene de pensii, persoana interesată poate face contestație la curtea de apel.
Prin sentința civilă nr. 214 din 1 iunie 2005, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei S.P., a anulat hotărârea nr. 4538/2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Suceava și a stabilit reclamantei, calitatea de refugiată pentru perioadele iunie 1940 - iulie 1941 și martie 1944 - martie 1945.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Suceava a avut în vedere certificatul de naștere al reclamantei, monografiile locale, declarațiile martorilor depuse la dosar și cunoștințele generale de istorie.
Pe baza probatoriului sus-menționat, instanța a reținut că reclamanta s-a născut în comuna Șipotele Sucevei din Bucovina de Nord, localitate ocupată de armata sovietică, în luna iunie 1940, ceea ce i-a determinat pe locuitori, în special pe funcționari, să se refugieze în România.
Astfel, reclamanta, născută la data de 21 octombrie 1939, împreună cu familia sa, s-a refugiat, începând cu luna sus-menționată, în România.
Având în vedere că în luna iulie 1941, Bucovina de Nord a fost eliberată, pentru perioada cuprinsă între iulie 1941 - martie 1944, perioadă în care familia reclamantei nu a revenit în localitatea din care s-a refugiat, nu poate fi recunoscută reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.
în ceea ce privește perioada martie 1944 - martie 1945, instanța de fond a reținut că reclamanta s-ar fi putut refugia, numai anterior acestei perioade, datorită existenței liniei frontului în zona localității în care s-a născut și din care s-a refugiat familia sa.
împotriva sentinței civile nr. 214 din 1 iunie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că reclamanta nu a făcut dovada calității de refugiată, cu documente oficiale, astfel cum dispune art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, iar documentele depuse la dosar - acte de stare civilă și declarații de martori, nu au nici o relevanță în stabilirea calității de beneficiar al actului normativ respectiv.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea a constatat că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
în soluționarea cauzei, instanța de fond s-a pronunțat pe baza documentelor depuse la dosar, respectiv actele de stare civilă ale reclamantei, monografiile locale, declarațiile martorilor C.M.V. și T.V., precum și pe baza cunoștințele generale de istorie.
într-adevăr, Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, stabilesc, prin art. 4 alin. (1), faptul că dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se face cu acte oficiale, dovadă pe care reclamanta nu a făcut-o.
Alin. (2) al textului menționat, privitor la proba cu martori, pe care instanța îl evocă în considerentele sentinței, a fost, însă, greșit aplicat, întrucât textul precizează că dovada persecuției etnice se poate face prin declarație de martori, "în lipsa actelor oficiale".
Or, în cauză nu rezultă că reclamanta ar fi depus diligențe pentru a obține acte oficiale de la organele competente enumerate la art. 4 alin. (1) din Normele metodologice.
Astfel, Curtea a reținut că în lipsa actelor oficiale prevăzute de art. 4 alin. (1) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, instanța de fond a pronunțat sentința civilă atacată, cu nerespectarea îndatoririi ce incumbă judecătorilor, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., și anume, de a stărui, "prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc".
Din aceste motive, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul a fost admis, casată, sentința civilă și trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea suplimentării probatoriului, în sensul dovedirii de către reclamantă, cu acte oficiale, a refugiului pe care îl invocă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5174/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5169/2005. Contencios → |
|---|
