ICCJ. Decizia nr. 5166/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, la data de 5 aprilie 2004, F.S.I., în contradictoriu cu Ministrul Educației și Cercetării, a solicitat obligarea pârâtului să modifice circulara nr. 26.718 din 27 februarie 2004, în sensul de a se prevedea calcularea salariilor personalului din învățământ, prin introducerea, în salariul de bază, a gradației de merit și a indemnizațiilor de conducere specifice de 10% pentru personalul didactic care îndeplinește funcția de diriginte, pentru învățători, institutori și educatoare, astfel încât să devină bază de calcul pentru toate celelalte sporuri și drepturi salariale care se calculează prin raportare la salariul de bază.
în esență, reclamanta a arătat că macheta de calcul prevăzută de circulara nr. 26.718 din 27 februarie 2004 a fost stabilită, fără a se ține seama de prevederile legale privind includerea în salariul de bază, a unor sporuri și indemnizații, încât salariul de bază astfel determinat să constituie baza de calcul pentru celelalte sporuri și indemnizații calculate prin raportare la acest salariu de bază. în acest sens, reclamanta a mai arătat că circulara în cauză a fost emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, ale H.G. nr. 281/1993 privind salarizarea personalului din unitățile bugetare și ale Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare.
în întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a arătat că modul de calcul al salariului de bază propus de reclamantă, este nelegal, întrucât presupune aplicarea unui spor la un alt spor, invocând în acest sens, dispozițiile art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 123/2003, ale art. 51 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 și ale art. 13 lit. d) din O.U.G. nr. 24/2000.
Prin sentința civilă nr. 1861 din 28 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de F.S.I., precum și cererile de intervenție accesorie în interesul reclamantei formulate de Sindicatul învățământ Preuniversitar al sectorului 1, Sindicatul Salariaților din învățământul Preuniversitar al sectorului 2, Sindicatul Liber din învățământ al sectorului 3, Sindicatul Independent al Cadrelor Didactice al sectorului 4, Sindicatul învățământ Preuniversitar al sectorului 5 și Sindicatul Liga Salariaților din învățământul Preuniversitar al sectorului 6. Totodată, curtea de apel a anulat anexa, la circulara nr. 26.718 din 27 februarie 2004, emisă de Ministerul Educației și Cercetării și l-a obligat pe pârât să emită o nouă machetă de calcul al salariilor personalului didactic, prin introducerea gradației de merit, a sporului pentru solicitare neuropsihică, a sporului de stabilitate și a indemnizației de 10% pentru personalul didactic care îndeplinește funcția de diriginte, învățător, institutor și educatoare în salariul de bază, pentru a deveni bază de calcul pentru celelalte sporuri și drepturi salariale care se calculează la salariul de bază.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că intenția legiuitorului în această materie se determină în raport cu art. 40 alin. (3), art. 48 alin. (1), art. 50 alin. (3), alin. (11) și alin. (13) și art. 51 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 și rezidă în aceea că unele sporuri se includ în salariul de bază, în timp ce altele se calculează în funcție de salariul de bază. Astfel, rezultă că salariul de bază are atât sensul de salariu de bază al funcției didactice prevăzut de art. 49 alin. (1) din legea respectivă, cât și sensul mai larg determinat prin includerea în salariul de bază al funcției didactice, a sporurilor și indemnizațiilor expres prevăzute de lege.
împotriva sentinței civile nr. 1861 din 28 septembrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, a declarat recurs, pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, solicitând casarea acesteia și respingerea acțiunii formulate de reclamantul F.S.I., precum și a cererilor de intervenție în interesul acestuia.
Prealabil exercitării controlului judiciar și examinării motivelor de recurs, Curtea a constatat că recursul este semnat, pentru recurentul-pârât, de C.V., având funcția de director al Direcției Juridic a Ministerului Educației și Cercetării.
La dosarul cauzei, recurentul-pârât a depus copie a Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5659 bis din 13 decembrie 2003, privind competența Directorului Direcției Juridic din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului.
Analizând documentul depus de recurentul-pârât, Curtea a reținut că doamna C.V., chiar în calitate de director al Direcției Juridic a ministerului, și chiar în prezența ordinului respectiv, nu are calitatea de reprezentant legal al ministerului, întrucât aceasta ar contraveni dispozițiilor imperative ale art. 46 alin. (2) din Legea nr. 90/2001, potrivit cărora ministrul reprezintă ministerul în justiție, precum și prevederilor art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 741/2003, care dispune expres în sensul că ministrul educației și cercetării reprezintă ministerul în justiție.
Totodată, se constată că ordinul de împuternicire al doamnei C.V. a fost emis în perioada în care H.G. nr. 741/2003 a fost în vigoare, or, la data declarării recursului - 30 noiembrie 2004, acest act normativ nu mai era în vigoare întrucât fusese abrogat prin H.G. nr. 410/2004 (M. Of. nr. 277/30.03.2004), care, prin art. 10 alin. (2), dispune expres în același sens, și anume, că ministrul educației și cercetării reprezintă ministerul în justiție.
Este adevărat că art. 10 alin. (6) din H.G. nr. 410/2004 prevede că ministrul educației și cercetării poate delega unele dintre competențele sale, în condițiile legii, dar nu poate fi acceptată delegarea competenței de reprezentare în justiție făcută în temeiul unui act normativ abrogat la momentul declarării și semnării recursului.
Totodată, se constată că ordinul depus în copie de către recurentul-pârât a fost emis în baza prevederilor Decretului nr. 143/1955 privitor la organizarea și funcționarea Oficiilor Juridice, act normativ abrogat la data declarării și semnării recursului și chiar la data emiterii ordinului respectiv, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic (M. Of. nr. 867/5.12.2003).
Față de cele arătate, recursul a fost anulat ca fiind declarat de o persoană care nu are calitatea de reprezentant al recurentului-pârât Ministerul Educației și Cercetării.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5160/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5167/2005. Contencios → |
|---|
