ICCJ. Decizia nr. 5171/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 2 martie 2005, reclamantul B,F, a solicitat anularea actului administrativ nr. 210/682 din 10 februarie 2005, emis de pârâta Direcția Generală de Pașapoarte.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin actul contestat, pârâta a dispus suspendarea dreptului de a folosi pașaportul, până la data de 10 mai 2009, considerând că această măsură este nelegală, în condițiile în care nu se face vinovat de săvârșirea unei infracțiuni, iar pentru depășirea termenului de ședere în străinătate, suspendarea poate fi dispusă și pentru perioade mai scurte.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 182 din 4 mai 2005, prin care a admis acțiunea și a dispus modificarea actului administrativ nr. 210/682 din 10 februarie 2005, emis de pârâtă, în sensul reducerii măsurii de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului, la 1 an.
Instanța de fond a avut în vedere că dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, aprobată prin Legea nr. 216/1998, au caracter facultativ și că perioada pentru care poate fi dispusă suspendarea dreptului de folosire a pașaportului, se stabilește proporțional cu gravitatea faptei comise și consecințele ei. în acest context, s-a apreciat că măsura dispusă de pârâtă este prea severă și a fost redusă perioada de suspendare la 1 an, respectiv de la 10 mai 2004, până la 10 mai 2005.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, solicitând ca, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea, în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta a susținut că instanța de fond a considerat în mod greșit ca nefiind relevant pentru perioada măsurii dispuse, faptul că intimatul a fost returnat de mai multe ori din străinătate, în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu Austria, Germania și Belgia. Recurenta a învederat că măsura contestată de intimat a fost aplicată cu respectarea normei legale, în apărarea unui interes general al statului și în baza obligațiilor asumate de țara noastră, prin acorduri internaționale, pentru stoparea migrației ilegale.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a admis prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, aprobată prin Legea nr. 216/1998, cu modificările și completările ulterioare, cetățeanului român i se poate suspenda dreptul de folosire a pașaportului, dacă a fost returnat în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu alte state.
Recurenta a aplicat aceste dispoziții legale, prin măsura administrativă de restricționare a dreptului de folosire a pașaportului, dat fiind că intimatul a fost returnat în mod repetat din străinătate, în baza acordurilor de readmisie încheiate de România.
Din întreaga documentație care a fundamentat această măsură, rezultă că intimatul a fost returnat de șapte ori în perioada 2000 - 2004 din Belgia, Germania și Austria, la următoarele date: 7 și 27 octombrie și 20 decembrie 2000; 12 februarie, 14 august și 27 septembrie 2001 și la 10 mai 2004.
Intimatul nu a contestat această situație de fapt și nici legalitatea măsurii dispuse, solicitând numai reducerea perioadei de restricționare a dreptului de folosire a pașaportului de la 5 ani, la 1 an.
învestită să se pronunțe asupra oportunității măsurii respective, instanța de fond a procedat nelegal și netemeinic la reducerea perioadei de suspendare de la 5 ani, la 1 an, deși recurenta și-a exercitat dreptul de apreciere în limitele prevăzute de lege și în raport cu situația concretă a intimatului, care a fost returnat în mod repetat, de șapte ori în perioada 2000 - 2004, pentru același fapt, și anume, depășirea termenului legal de ședere în state din spațiul Schengen.
încălcarea în mod repetat de către intimat, a condițiilor pe care trebuie să le respecte cetățenii români, pentru a călători în spațiul Schengen, a justificat suspendarea dreptului său de a folosi pașaportul și perioada maximă de 5 ani pentru care a fost aplicată măsura, corespunde circumstanțelor concrete, care au fost corect apreciate de recurentă.
Față de considerentele expuse, Curtea a admis prezentul recurs, a casat hotărârea atacată și pe fond, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul B.F.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5169/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5157/2005. Contencios → |
|---|
