ICCJ. Decizia nr. 5172/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 29 august 2003, la Judecătoria Călărași, reclamanții D.M. și D.E. au solicitat, în contradictoriu cu SC P. SA Călărași, constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 2629/1996 și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2327 din 14 octombrie 2003, Judecătoria Călărași, având în vedere că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis de fostul Minister al Industriilor și Comerțului și văzând dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București.
împotriva sentinței civile a Judecătoriei Călărași au declarat recurs, reclamanții D.M. și D.E., acesta fiind depus la înalta Curte de Casație și Justiție care, prin încheierea nr. 3921 din 18 iunie 2004, a declinat competența, în favoarea Tribunalului Călărași, în considerarea prevederilor art. II alin. (3) din Legea nr. 195/2004, pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003, privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, precum și a prevederilor art. 11 din Legea nr. 180/2002.
Tribunalul Călărași, prin decizia nr. 306/R din 8 octombrie 2004, a respins recursul declarat de D.M. și D.E. împotriva sentinței civile nr. 2327/2003, a Judecătoriei Călărași, reținând că certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat este un act administrativ emis de un organ al administrației publice centrale care, în condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., poate fi atacat în justiție, pe calea contenciosului administrativ, la curtea de apel competentă teritorial.
Prin sentința civilă nr. 687 din 13 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca tardiv formulată, acțiunea reclamanților D.M. și D.E., reținând că aceasta a fost introdusă la data de 29 august 2003, cu depășirea termenului de 1 an prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, în condițiile în care certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis la data de 26 martie 1996 și a fost înscris în C.F., la data de 26 august 1998.
împotriva sentinței civile nr. 687 din 13 aprilie 2005 au declarat recurs, reclamanții D.E. și D.M., invocând dispozițiile art. 299, 304 și 305 C. proc. civ.
în primul motiv de recurs se arată că au fost încălcate normele generale de competență, Curtea de Apel București nefiind competentă să soluționeze pricina, întrucât, prin raportare la art. 948 C. civ., acțiunea este imprescriptibilă și este de competența instanței de drept comun, iar nu a celei de contencios administrativ. în același sens, s-a arătat că nu a fost respectat nici principiul simetriei actelor juridice, întrucât actul de proprietate al recurenților, respectiv ordinul Prefectului județului Călărași nr. 331 din 14 octombrie 1999 a fost anulat de instanța de drept comun, deși era un act administrativ, în timp ce certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu poate fi soluționat de o instanță civilă.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenții-pârâți au mai arătat că există contradicții între considerentele și dispozitivul sentinței civile atacate, întrucât în dispozitiv se menționează că acțiunea a fost respinsă ca tardiv formulată, în timp ce considerentele vizează doar tardivitatea admisă ca și excepție.
Analizând recursul, în raport cu motivele invocate de recurenții-reclamanți, prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., recursul se privește ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
în ceea ce privește primul motiv de recurs, acesta nu poate fi primit, întrucât problema competenței de soluționare a acțiunii a fost tranșată prin sentința civilă nr. 2327 din 14 octombrie 2003 a Judecătoriei Călărași, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 306/R din 8 octombrie 2004, a Tribunalului Călărași, fiind corectă soluția instanței, în sensul că actul contestat este emis de un organ al administrației publice centrale și, prin raportare la dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competența aparține Curții de Apel București.
în ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea a reținut că nu există contradicții între considerentele și dispozitivul sentinței civile atacate, astfel că nu suntem în prezența situației prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Se constată, în acest sens, că instanța de fond a analizat excepția tardivității acțiunii invocată de Ministerul Economiei și Comerțului, iar prin dispozitivul sentinței, în virtutea considerentelor expuse, acțiunea a fost respinsă ca tardiv formulată.
Totodată, Curtea a constatat că în mod corect, curtea de apel a reținut că reclamanții D.M. și D.E. au introdus acțiunea la data de 29 august 2003, cu nerespectarea art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, referitor la introducerea cererii nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere, întrucât certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis la data de 26 martie 1996 și a fost înscris în C.F., la data de 26 august 1998. în acest sens, se mai reține că, întemeiat, instanța de fond a făcut referire la înscrierea în C.F., a dreptului de proprietate al intimatei-pârâte SC P. SA Călărași, fiind, astfel, îndeplinită condiția opozabilității față de terți, în sensul comunicării actului, prevăzută de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, prin incidența art. 27 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia "înscrierile în C.F. își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor".
Față de cele arătate, Curtea a respins, ca nefondat, recursul declarat de D.E. și D.M.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5176/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5180/2005. Contencios → |
|---|
