ICCJ. Decizia nr. 5182/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 723 din 25 noiembrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului C. Vânju Mare, formulată în contradictoriu cu Guvernul României, Consiliul Județean Mehedinți și Consiliul Local Corlățel și a anulat poziția 8, cod 1.5.2 - clădire magazin universal Corlățel, din H.G. nr. 963/2002.
în motivare, instanța a reținut, în esență, că magazinul universal inclus în domeniul public al comunei Corlățel, județul Mehedinți, prin hotărârea de guvern parțial atacată, este proprietatea privată a reclamantei, iar terenul pe care aceasta a construit magazinul, îl deține în folosință pe perioadă nedeterminată, așa încât cuprinderea lor în actul administrativ menționat este nelegală.
împotriva sentinței a declarat recurs, Guvernul României, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., în vigoare la data depunerii cererii de recurs, precum și art. 3041din același cod.
în acest sens, prin motivele depuse la dosar se susține că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea/aplicarea greșită a art. 5 din Legea nr. 29/1990, atunci în vigoare, întrucât soluția pronunțată cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, este greșită.
Se mai arată, totodată, că nelegală este și constatarea instanței, potrivit căreia necontestarea de către reclamant a hotărârii Consiliului local, prin care a fost aprobat și însușit inventarul întocmit de comisia special instituită la nivelul unității administrativ-teritoriale, conform art. 21 din Legea nr. 213/1998, cu modificările ulterioare, nu poate conduce la respingerea acțiunii în anularea hotărârii guvernamentale care atestă domeniul public, fără a crea o nouă situație juridică față de hotărârea organului administrativ local.
în context se susține că actul administrativ atacat, respectiv H.G. nr. 963/2002, nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităților administrativ-teritoriale, astfel încât nu se poate susține încălcarea, prin emiterea acesteia, a Legii nr. 213/1998 [art. 3 alin. (1) și art. 7] și nici că vatămă dreptul de proprietate privată al persoanelor fizice sau juridice de drept privat.
Examinând sentința, în raport cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, înalta Curte a constatat că recursul este întemeiat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Din considerentele sentinței recurate rezultă că, înainte de a cerceta fondul cauzei, instanța a respins excepțiile privind neîndeplinirea procedurii administrative prealabile și lipsa calității procesuale active a reclamantului, invocate de Guvernul României.
Cu privire la prima excepție, instanța a reținut că reclamantul a solicitat Ministerului Administrației și Internelor, la 18 decembrie 2002, cu adresa nr. 1320, retractarea H.G. nr. 963/2002, precizând că o parte din bunurile incluse în această hotărâre sunt proprietatea lui, iar cu privire la calitatea procesuală activă, că reclamantul are această calitate, "întrucât a pretins că este proprietarul bunurilor care au fost trecute în Anexa la H.G. nr. 963/2002". Evocând decizia nr. 21 din 14 decembrie 2001 a fostului Consiliu Provizoriu al județului Mehedinți, prin care s-a transferat fără plată, un teren din vatra satului Corlățel, din administrarea Consiliului local, în administrarea C.C. Vânju Mare și avizele sanitare obținute de fosta U.C.C. Mehedinți, pentru construirea magazinului universal Corlățel, instanța a concluzionat că această construcție este proprietatea reclamantului.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990, înainte de a cere instanței, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se poate adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorității emitente care este obligată să rezolve reclamația, în termen de 30 de zile de la aceasta.
în cauză, organul emitent, în sensul art. 5, este Guvernul României, astfel încât reclamația administrativă trebuia adresată acestuia.
Or, instanța, contrar dispozițiilor legale menționate, a considerat epuizată procedura prealabilă prin transmiterea de către reclamantul-intimat, a unei adrese la Ministerul Administrației și Internelor, care nu este organul emitent al actului administrativ atacat și, deci, nu-l putea modifica sau retracta.
Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 555/2001, atunci în vigoare, prevederea în art. 30, că reclamația administrativă formulată împotriva unui act al Guvernului, se adresează Secretariatului General al Guvernului, urmând să parcurgă etapele prevăzute în regulament.
Prin urmare, demersul făcut de reclamant la Ministerul Administrației și Internelor nu poate fi echivalat cu plângerea administrativă la organul emitent, instanța trebuind să administreze probe pentru a se constata dacă plângerea respectivă a fost trimisă de ministerul sesizat la Secretariatul General al Guvernului.
Și excepția privind calitatea procesuală activă a reclamantului a fost soluționată de prima instanță, pe baza unui material probator incomplet.
La dosarul cauzei nu sunt depuse actele evocate în considerentele sentinței, respectiv "decizia nr. 21 din 14 decembrie 2001, a Consiliului Provizoriu al județului Mehedinți" și "avizele sanitare pentru construirea magazinului universal Corlățel" și nici alte acte din care să rezulte că reclamanta F. este proprietarul magazinului și că deține legal terenul de 3040 mp.
în aceste condiții, respingerea excepției invocate de către Guvernul României, pe baza unui material probator incomplet, este greșită.
în consecință, a fost admis recursul, a fost casată sentința atacată, cu trimiterea cauzei la aceiași instanță, pentru rejudecare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5189/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5185/2005. Contencios → |
|---|
