ICCJ. Decizia nr. 5186/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 149 din 14 iulie 2004, a Curții de Apel Alba Iulia, a fost respinsă acțiunea SC C. SA Deva, formulată în contradictoriu cu Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței (în prezent Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului), Colegiul Tehnic Transilvania Deva, Consiliul Local Deva, S.I.F. Banat - Crișana, A.V.A.S. și Inspectoratul Școlar al județului Hunedoara, cu motivarea că reclamanta nu a dovedit dreptul său de proprietate asupra imobilului pentru care a solicitat emiterea de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, a certificatului de atestare a dreptului de proprietate și lăsarea lui în liberă și pașnică folosință.
împotriva acestei soluții, reclamanta a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 3, 6, 8 și 9 C. proc. civ. și susținând că hotărârea atacată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, competența fiind a Curții de Apel București, pentru capetele de cerere privitoare la recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului și eliberarea certificatului de atestare a acestui drept, de către ministerul de resort și a Judecătoriei Deva, pentru celelalte pretenții referitoare la lăsarea imobilului - cămin de nefamiliști, în libera și pașnica ei folosință.
Se mai susține, totodată, că instanța a omis să constatate existența autorității de lucru judecat, în ce privește proprietatea asupra terenului în suprafață de 2106 mp înscris pe numele societății comerciale reclamante.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., "curțile de apel judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale".
Or, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta-recurentă a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului să-i recunoască dreptul de proprietate asupra terenului și construcției situate în municipiul Deva și în consecință, să-i elibereze certificatul de atestare corespunzător.
Actul administrativ solicitat este un act administrativ de autoritate, iar refuzul nejustificat de rezolvare a cererii, invocat și el în petitul acțiunii, reprezintă un act administrativ atipic, asimilat actului administrativ, ambele privind o autoritate publică centrală, respectiv Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
Celelalte capete ale cererii de chemare în judecată, obligarea pârâților de a lăsa reclamantei, folosința liberă și pașnică a imobilului în discuție și de plată a cheltuielilor de judecată, sunt accesorii cererii principale, cu privire la care operează prorogarea legală de competență potrivit art. 17 C. proc. civ.
Așa fiind, pentru considerentele anterior prezentate, Curtea a constatat că primul motiv de recurs, privind necompetența instanței de judecată, este nefondat.
în legătură cu cel de-al doilea motiv de recurs, pentru care se susține nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate pentru neobservarea autorității de lucru judecat, recurenta nu precizează care este hotărârea judecătorească prin care s-a statuat în mod definitiv și irevocabil că terenul în suprafață de 2106 mp, este proprietatea reclamantei.
Iar în lipsa probelor care să ateste că între aceleași părți s-a purtat un proces anterior în care, invocându-se același temei juridic, s-au pus în discuție aceleași pretenții, instanța nu putea hotărî asupra existenței autorității de lucru judecat, cum pretinde recurenta.
în consecință, nici această critică nu poate fi primită.
Față de cele mai sus arătate, recursul se privește ca nefondat și ca atare, a fost respins.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Cum recurenta a pierdut procesul, iar intimatul Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a solicitat plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 6.726.000 lei (672,6 RON), Curtea a obligat-o pe recurentă, să plătească intimatului, această sumă, cu titlu de cheltuieli de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5185/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5181/2005. Contencios → |
|---|
