ICCJ. Decizia nr. 5176/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 27 iunie 2005, la Curtea de Apel Craiova, B.I. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 255 din 8 iunie 2005, a Curții de Apel Craiova, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării intimatei la plata despăgubirilor bănești la zi, precum și anularea sancțiunii de "mustrare scrisă".
în motivarea recursului, petentul a susținut că, întrucât a solicitat prin acțiune, plata despăgubirilor, era necesar ca acestea să-i fie acordate "la zi", iar nu până la data de 14 decembrie 2004.
A mai susținut recurentul, că sancțiunea nu putea fi aplicată, pentru că referatul comisiei de disciplină nu a fost adus la cunoștința funcționarului public, pentru a putea face obiecțiuni.
Sentința instanței de fond a fost atacată și de A.N.P.C. care a susținut că hotărârea este nulă în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare în dezlegarea pricinii.
Sub acest aspect se invocă comunicarea prin fax a Ordinului nr. 207/2004, la data de 3 septembrie 2004, în raport cu care acțiunea petentului B.I. este tardivă.
A mai susținut recurenta, nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv, că hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Sub acest aspect, recurenta a precizat că recurentul-reclamant a încălcat art. 42 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 7/2004 și că nu se poate reține că acesta a fost de bună credință, când a efectuat controlul în colectiv de 3 persoane, printre care și I.M., neputându-se invoca necunoașterea legii.
Așa fiind, s-a solicitat respingerea contestației formulate.
Din probele cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că prin sentința nr. 255 din 8 ianuarie 2005, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâta A.N.P.C.
S-a anulat Ordinul nr. 207 din 17 august 2004, s-a obligat pârâta să aplice sancțiunea de "mustrare scrisă" și să plătească drepturile bănești până la 14 decembrie 2004, cu excepția perioadei pentru care se prezintă certificate medicale.
Cu privire la sesizarea în termen a instanței de judecată, instanța de fond a reținut că dovada comunicării ordinului este făcută în baza adresei nr. 4239 din 10 noiembrie 2004, dată de la care curge termenul de contestare a acestuia, astfel încât acțiunea introdusă la 24 noiembrie 2004 este o acțiune formulată în termen.
Faptul că s-a făcut comunicarea referatului comisiei de disciplină și a ordinului contestat către reclamant, prin sesizarea recomandată la 7 septembrie 2004, este nerelevantă, cât timp reclamantul, nefiind găsit la domiciliu, oficiul poștal a aprobat înapoierea corespondenței către pârâtă.
în privința temeiniciei sancționării recurentului-reclamant, s-a reținut (potrivit art. 7 pct. 2 din Legea privind codul de conduită a funcționarilor publici) că, deși reclamantul a făcut afirmații pe postul de televiziune cu privire la hotărârile judecătorești privind pe I.M., acestea nu sunt neconforme cu realitatea, deoarece prin aceste hotărâri judecătorești s-a anulat atât decizia de destituire a acesteia, cât și procesul-verbal de contravenție, prin care aceasta a fost sancționată contravențional.
Așa fiind, rămâne ca imputabil reclamantului, și aceasta în raport cu circumstanțele faptei, numai împrejurarea că reclamantul a efectuat la 8 iulie 2004, controlul la R.A.T. Timișoara, în colectiv de 3 persoane, printre care și I.M.
Aceasta fusese destituită din funcție, prin decizia nr. 29 din 14 aprilie 2004, dar ulterior, prin sentința nr. 394 din 1 iulie 2004, a Tribunalului Timiș, măsura a fost anulată.
Instanța a reținut în favoarea reclamantului, că nu avea pregătire juridică și a fost de bună credință și nu a efectuat controlul în detrimentul pârâtei.
Din actele cauzei, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că prezentul litigiu s-a produs pe fondului unui conflict între recurentul-reclamant B.I., director adjunct al O.J.P.C. Timiș și R.V., director executiv al O.J.P.C. Timiș, care a și făcut sesizarea înregistrată la A.N.P.C., sub nr. 1/2283 din 12 iulie 2004.
în fapt, la 1 iulie 2004, I.M. a fost eliberată din funcția de inspector al O.J.P.C. Timiș, prin decizia nr. 29 din 14 aprilie 2004, emisă de Directorul executiv al O.J.P.C. Timiș.
Până la 1 iulie 2004, I.M. s-a aflat în incapacitate temporară de muncă. La 2 iulie 2004, I.M. a depus la O.J.P.C. Timiș, copia minutei sentinței civile nr. 394 din 1 iulie 2004, certificată de un avocat, prin care a fost admisă acțiunea formulată împotriva deciziei nr. 29 din 14 aprilie 2004.
La 8 iulie 2004, I.M. a participat, la solicitarea recurentului-reclamant, împreună cu A.L. și recurentul, la o acțiune de control, semnând procesele-verbale de constatare.
Ulterior, recurentul a comentat la postul de televiziune local, hotărârile judecătorești, în sensul că prin acestea s-a anulat atât decizia de destituire, cât și procesul-verbal de contravenție prin care I.M. a fost sancționată contravențional, întrucât a desfășurat o activitate de control, fără a fi angajată la O.J.P.C. Timiș; cu această ocazie s-au mai făcut și alte observații.
Cu privire la acest aspect, instanța a reținut că încălcându-se dispozițiile art. 65 lit. g) din Legea nr. 188/1999, sancțiunea disciplinară de mustrare scrisă este corespunzătoare situației de fapt.
Analizându-se hotărârea atacată, în raport și cu motivele de recurs invocate, se constată că atât recursul recurentului-reclamant, cât și al recurentei-pârâte A.N.P.C., sunt neîntemeiate și vor fi respinse.
în raport cu dispozițiile art. 65 lit. g) din Legea nr. 188/1999, sancțiunea disciplinară de mustrare scrisă este corespunzătoare faptelor, așa cum s-au succedat, neimpunându-se măsura de destituire, așa cum propusese Comisia de disciplină, dar neputându-se reține că recurentul nu a comis nici o faptă, pentru a se putea anula măsura mustrării scrise.
în privința despăgubirilor bănești au fost corect stabilite de instanță, până la data reîncadrării.
Cât privește nepronunțarea instanței pe comunicarea prin fax a actului administrativ contestat, instanța s-a pronunțat în mod corect că acțiunea a fost formulată în termen, în raport cu comunicarea scrisă trimisă personal părții, aceasta având valoare de comunicare a actului juridic, iar nu comunicarea prin fax.
Hotărârea atacată fiind legală, recursul declarat a fost respins conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5181/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5172/2005. Contencios → |
|---|
