ICCJ. Decizia nr. 522/2005. Contencios. Refuz acordare protectie umanitara temporara. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 522/2005

Dosar nr. 2216/2004

Şedinţa publică din 1 februarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

M.S., prin mandatar Asociaţia A.D.A.R., a solicitat, în contradictoriu cu Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, obligarea pârâtului, de a acorda protecţie umanitară temporară, datorită conflictului din Irak.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2031 din 27 martie 2003, a respins ca neîntemeiată, acţiunea, reţinând că, în cauză nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 3 alin. (5) din HG nr. 622/2001 şi că, reclamantul beneficiază de o altă formă de protecţie.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat declaraţie de recurs, la data de 5 ianuarie 2003, Asociaţia A.D.A.R., în calitate de mandatar al reclamantului, precizând că va depune motivele de recurs, după comunicarea sentinţei.

La 15 ianuarie 2004 s-a comunicat reclamantului, prin mandatar, motivarea sentinţei, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare; acesta, însă, nu a motivat recursul.

Potrivit dispoziţiilor art. 303 C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 306 din acelaşi cod, recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică.

În cauză, se constată că recursul nu a fost motivat şi că nu există motive de casare de ordine publică, ce să impună desfiinţarea hotărârii atacate, astfel că urmează a se constata nul, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul, recursul declarat de Asociaţia A.D.A.R., în calitate de mandatar al lui M.S., împotriva sentinţei civile nr. 2031 din 27 noiembrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 522/2005. Contencios. Refuz acordare protectie umanitara temporara. Recurs