ICCJ. Decizia nr. 5287/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 226 din 24 mai 2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția invocată de Guvernul României, privind lipsa calității procesuale active a Consiliului Local al orașului Corabia și, pe fond, a admis acțiunea acestuia, a anulat în parte H.G. nr. 2060/2004, Anexa nr. 16, poziția 33783, cod de clasificare 82801, teren portuar și a redus suprafața de teren a Portului Corabia, de la 227.763,43 mp, la 77.002 mp.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că "terenurile intravilane aparținând orașului Corabia, au fost înscrise în C.F., în anul 2001", anterior, deci, H.G. nr. 2060/2004, încât Consiliul orășenesc "justifică dreptul său de a reclama în justiție". Cu privire la modificarea dispusă, s-a reținut că suprafața de teren prevăzută pentru Portul Corabia, depășește suprafața care putea fi legal declarată proprietate publică a statului, conform Constituției și Legii nr. 213/1998 (terenul pe care este situat portul, digurile, cheiurile și alte construcții hidrotehnice necesare desfășurării activității, drumurile de acces și cele tehnologice), diferența aparținând unității administrației publice locale, potrivit Legii nr. 215/2001(art. 121 și 122).
împotriva sentinței a declarat recurs, Guvernul României, susținând că este nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
în acest sens, prin motivele depuse la dosar, recurentul arată că cererea de chemare în judecată este introdusă de către "Consiliul Local Corabia, prin Primar", invocând dreptul de proprietate al orașului, ca unitate administrativ-teritorială cu personalitate juridică. Or, în aceste condiții, excepția privind lipsa calității procesuale active a Consiliului Local Corabia a fost respinsă nelegal de către instanța de fond, deoarece legea (art. 38 din Legea nr. 215/2001) nu conferă acestui organ administrativ deliberativ, atribuții de reprezentare a orașului, ca persoană juridică de drept public, în justiție. Se mai arată, pe de altă parte, că în cauză, nu s-a făcut dovada existenței vreunui mandat legal sau convențional de reprezentare a Consiliului local, prin primar.
în ce privește fondul litigiului, recurentul susține că includerea suprafeței de teren în discuție, în categoria bunurilor aparținând domeniului public al statului, este pe deplin justificată, având în vedere dispozițiile Legii nr. 213/1998, cu modificările ulterioare, respectiv Anexa nr. 1 pct. I, unde se menționează că domeniul public al statului este alcătuit din "porturile maritime și fluviale, civile și militare, terenurile pe care sunt situate acestea, diguri, cheiuri, pereuri și alte construcții hidrotehnice pentru acostarea navelor și pentru alte activități din navigația civilă (...)".
Prin întâmpinare, intimatul susține că recursul declarat de Guvernul României este nul, fiindcă nu a fost semnat de "capul autorității" și că excepțiile invocate pentru prima dată în recurs, privitoare la lipsa calității procesuale active a Consiliului local și a calității primarului, de reprezentant al acestuia, sunt neîntemeiate, consiliul reprezentând legal orașul, conform art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998, iar primarul având mandat de reprezentare dat de Consiliul local prin Hotărârea nr. 84 din 20 decembrie 2002.
Examinând sentința, în raport cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat următoarele:
1. Cererea de recurs și motivele scrise formulate de Guvernul României sunt semnate de persoana împuternicită de ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, potrivit art. 4 din H.G. nr. 157/2005.
în consecință, critica referitoare la nulitatea recursului este nefondată.
2. Pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul este întemeiat, instanța care a pronunțat sentința atacată, aplicând greșit prevederile Legii administrației publice locale nr. 215/2001.
Astfel, potrivit art. 19, "Comunele, orașele și județele sunt persoane juridice de drept public. Acestea au patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină".
Prin urmare, unitatea administrativ-teritorială, în cazul de față orașul Corabia, persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină, avea aptitudinea de a-și exercita drepturile privitoare la patrimoniul propriu, iar nu Consiliul Local.
Exercitarea acestor drepturi în justiție trebuie să fie făcută de primar, potrivit art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, și nu de Consiliul local.
Or, în cauză, acțiunea în contencios administrativ invocând dreptul de proprietate asupra unui teren aparținând unității administrativ-teritoriale, a fost promovată de Consiliul local, prin Primar, în calitate de mandatar al său, conform Hotărârii nr. 84 din 20 decembrie 2002.
Cum, printre atribuțiile legale ale Consiliului local, prevăzute în art. 38 din actul normativ mai sus menționat, nu este inclusă și aceea de a acționa și reprezenta în justiție, orașul sau comuna, rezultă că cererea de chemare în judecată a Guvernului României, pentru anularea H.G. nr. 2060/2004, în partea privitoare la domeniul public al orașului Corabia, trebuia promovată de această unitate administrativ-teritorială, pentru apărarea dreptului propriu, iar nu de autoritatea deliberativă - Consiliul Local, căruia nu i-au fost încălcate drepturi proprii prin hotărârea guvernamentală atacată. Susținerea potrivit căreia în litigiile privind proprietatea publică, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de consiliile locale, potrivit art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998 privind regimul juridic al proprietății publice, este nefondată. Aceasta, întrucât textul art. 12 menționat, reglementează modul în care bunurile din domeniul public pot fi date în administrare, alin. (5) precizând că titularul dreptului de administrare stă în litigiile privitoare la dreptul de administrare în nume propriu. în cauză însă, nu se discută dreptul de administrare al Consiliului local asupra unui imobil, ci dreptul de proprietate publică al colectivității locale, respectiv orașul Corabia, persoana juridică de drept public.
Așa fiind, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția privind lipsa calității procesuale active a Consiliului Local al orașului Corabia, invocată prin întâmpinare de Guvernul României, așa încât sentința pronunțată este nelegală, impunându-se ca, prin admiterea recursului, să fie desființată.
Pe cale de consecință, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active, iar acțiunea reclamantului a fost respinsă pentru acest considerent.
Față de soluția dată în raport cu primul motiv de recurs, examinarea celorlalte motive a devenit inutilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5292/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5278/2005. Contencios → |
|---|
