ICCJ. Decizia nr. 5299/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin decizia nr. 995 din 17 februarie 2005, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 655 din 18 mai 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei existau contradicții, în sensul că nu a rezultat cu certitudine care a fost localitatea de domiciliu și localitatea de refugiu, cât și perioada în care a avut loc refugiul reclamantei și al părinților acesteia.
în fond după casare, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 299 din 9 mai 2005, a admis acțiunea reclamantei H.V., a dispus anularea hotărârii nr. 12.711 din 25 noiembrie 2003, emisă de pârâtă și a obligat pârâta, să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și i-a acordat reclamantei, drepturile corespunzătoare, începând cu data de 1 decembrie 2003.
Potrivit dispozițiilor date prin decizia nr. 995 din 17 februarie 2005, a înaltei Curți, instanța de fond a dispus suplimentarea probatoriilor, prin declarația martorului P. și a reținut că reclamanta H.V. a fost nevoită ca împreună cu familia sa să se refugieze din satul Bologa, județul Cluj, ajuns sub ocupație maghiară, în comuna Săcuieni, județul Cluj.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
în motivare, recurenta a susținut că în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, considerând că este beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, întrucât schimbul de domiciliu al reclamantei a avut loc în luna martie a anului 1940, anterior perioadei de început de refugiu din motive de persecuție etnică, prevăzut de lege.
Recursul este fondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate.
însă, având în vedere că din declarația martorului P., depusă la instanța de fond, în fond după casare, nu s-au lămurit situațiile aflate în neconcordanță în datele privind localitatea de domiciliu, localitatea de refugiu și perioada de refugiu a reclamantei împreună cu familia sa, înalta Curte a constatat că schimbul de domiciliu nu se justifică ca fiind urmare a persecuției etnice.
Instanța a interpretat legea, în sensul că orice schimbare de domiciliu, indiferent care ar fi motivul și perioada, este echivalentă cu un refugiu în sensul H.G. nr. 127/2002.
în cazul în care legea s-ar interpreta astfel, s-ar ajunge la situația în care orice persoană care și-a schimbat domiciliul dintr-un motiv sau altul în cadrul granițelor aceluiași stat, condus de același regim politic, poate să obțină statutul de refugiat și implicit, drepturile accesorii acestora.
Pentru aceste considerente, înalta Curte a constatat că recursul este fondat și în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., l-a admis ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5304/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5302/2005. Contencios → |
|---|
