ICCJ. Decizia nr. 5292/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 192 din 24 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile privind autoritatea de lucru judecat, inadmisibilitatea și tardivitatea acțiunii promovate de reclamanta M.O., în contradictoriu cu Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și pe fond, a fost admisă acțiunea în parte, în sensul că s-a anulat decizia nr. 1271 din 2 noiembrie 2004, emisă de această autoritate publică, care a fost obligată să transmită Președintelui Consiliului Județean Cluj, propunerea sa motivată pentru emiterea dispoziției referitoare la cererea reclamantei, de schimbare administrativă a numelui, conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 41/2003, cu modificările ulterioare.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că actul administrativ atacat - decizia nr. 1271 din 2 noiembrie 2004, emisă Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, a fost dat cu încălcarea procedurii prevăzute de art. 12 și 13 din O.G. nr. 41/2003, modificată prin Legea nr. 323/2003 și O.U.G. nr. 50/2004, respectiv comunicarea propunerii Președintelui Consiliului Județean, pentru a decide cu privire la cererea reclamantei.
în ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat, s-a reținut că este nefondată, întrucât acțiunea de față este întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 41/2003, în timp ce cererea anterioară, soluționată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 3 din Decretul nr. 975/1968, act normativ abrogat prin O.G. nr. 41/2003.
Celelalte două excepții privind inadmisibilitatea acțiunii și tardivitatea formulării acesteia au fost, de asemenea, respinse ca nefondate, cu motivarea că reclamanta a exercitat recursul administrativ la organul ierarhic superior celui emitent, iar termenul legal de introducere a acțiunii la instanță nu a fost depășit în raport cu data comunicării deciziei atacate, nr. 1271 din 2 noiembrie 2004.
împotriva sentinței, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Primul motiv de recurs vizează aplicarea greșită a legii în soluționarea excepției puterii de lucru judecat, recurentul susținând că cererea de chemare în judecată prezentă are același obiect, este fundamentată pe același temei juridic și este formulată între aceleași părți, în aceeași calitate, ca și cererea anterioară, soluționată în mod irevocabil de către instanța de judecată.
Sub aspectul cauzei, în raport cu care prima instanță a respins excepția în discuție, recurentul arată că nu este diferită, temeiul juridic al ambelor cereri fiind normele care reglementează condițiile de schimbare a numelui pe cale administrativă, neavând importanță dacă între timp actele normative au suferit modificări.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs se susține că și excepția privind tardivitatea acțiunii a fost respinsă în mod greșit de instanța de fond, întrucât termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 29/1990, atunci în vigoare, este un termen de decădere, iar depășirea lui conduce la pierderea dreptului de a cere pe calea contenciosului administrativ, anularea actului administrativ sau obligarea autorității la eliberarea lui.
Prin ultimul motiv de recurs, recurentul critică sentința atacată, pentru faptul că instanța a anulat decizia Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor, reținând că nu s-au respectat procedurile prevăzute de art. 12 și 13 din O.G. nr. 41/2003, ignorând dispozițiile art. 22 din această ordonanță, potrivit cărora "până la organizarea serviciilor publice locale din subordinea Consiliilor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București, a serviciilor publice județene și al municipiului București, din subordinea consiliilor județene, respectiv a Consiliului General al municipiului București și a Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Administrației și Internelor, prevăzute de O.G. nr. 84/2001, (...) atribuțiile prevăzute în prezenta ordonanță se exercită (...) la nivel național, de către Direcția de Evidență a Populației și Serviciul de Regim Permise de Conducere și Certificate de înmatriculare din cadrul Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei din structura Ministerului de Interne".
Iar cererea reclamantei privind schimbarea pe cale administrativă a numelui, a fost rezolvată de către Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, întrucât serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor se aflau în curs de înființare, prin O.U.G. nr. 50/2004 înființându-se în cadrul Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor care exercită competențe privitoare la organizarea și coordonarea activității de evidență și eliberare a cărților de identitate și a actelor de stare civilă.
Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate prin primul motiv de recurs, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că este nelegală, instanța soluționând greșit excepția puterii lucrului judecat invocată de către autoritatea publică pârâtă.
Excepția în discuție este reglementată în art. 1201 C. civ., ca o prezumție legală absolută irefragabilă și de art. 166 C. proc. civ., ca o excepție de fond, peremptorie și absolută.
Pentru a exista putere de lucru judecat, trebuie să existe tripla identitate: de părți, de obiect și de cauză.
în speța dedusă judecății, prima instanță a respins excepția puterii de lucru judecat, cu motivarea că "acțiunea de față este întemeiată în drept pe prevederile O.G. nr. 41/2003, care nu erau în vigoare când s-a soluționat prima acțiune întemeiată pe art. 3 din Decretul nr. 975/1968, cu privire la nume, act normativ abrogat în prezent de O.G. nr. 41/2003, privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice".
Cu alte cuvinte, condiția referitoare la cauză nu ar fi realizată pentru incidența puterii de lucru judecat.
Dar, în cauză, ca element obligatoriu prevăzut de art. 1201 C. civ., pentru existența lucrului (puterii) judecat se înțelege fundamentul pretenției afirmate, respectiv situația de fapt calificată juridic, art. 112 C. proc. civ., prevăzând că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, trebuie să se arate "motivele de drept pe care se întemeiază cererea".
Așadar, cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de instituția juridică pe care reclamanta își întemeiază pretenția sa, iar cum soluția se pronunță într-un caz determinat, interesează nu numai regula de drept, ci și împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă se aplică în acea speță.
Or, din dosarul cauzei rezultă că în primul proces, reclamanta a solicitat schimbarea numelui din motive de ordin profesional, susținând că în calitate de medic a eliberat numeroase acte, a efectuat studii, cursuri de specialitate și de perfecționare pe numele purtat în timpul căsătoriei, iar neconcordanța cu numele reluat după divorț îi creează multiple probleme în societate, în serviciu și în plan financiar. Acțiunea a fost respinsă prin decizia civilă nr. 3724 din 3 decembrie 2002, a înaltei Curți de Casație și Justiție, pe considerentul că reclamanta, prin acțiunea de divorț, ca și prin neexercitarea căilor de atac împotriva sentinței prin care s-a desfăcut căsătoria, nu a solicitat să poarte numele fostului soț, iar la data divorțului, toate actele de studii existau.
Temeiul de drept al acțiunii a fost Decretul nr. 975/1968 care reglementa schimbarea numelui pe cale administrativă; obiectul cererii de chemare în judecată l-a format tot o decizie a Ministerului de Interne, în prezent Ministerul Administrației și Internelor, prin care s-a refuzat reclamantei, schimbarea administrativă a numelui său de familie, cu cel al fostului soț.
în cel de-al doilea proces, reclamanta a solicitat tot anularea deciziei autorității administrative și recunoașterea dreptului la schimbarea administrativă a numelui de familie, cu cel al fostului soț, invocând aceleași argumente de fapt.
Cum între timp, reglementarea juridică s-a schimbat, Decretul nr. 975/1968 fiind abrogat și înlocuit cu O.G. nr. 41/2003, noua acțiune a fost întemeiată în drept pe normele în vigoare care reglementează schimbarea numelui pe cale administrativă.
Față de cele arătate, se constată că și temeiul juridic, respectiv cauza, este identică pentru cele două cereri de chemare în judecată, condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., privitoare la tripla identitate de obiect, cauză și părți, pentru existența puterii de lucru judecat, fiind îndeplinite.
Pentru considerentele anterior prezentate, hotărârea instanței de fond prin care s-a respins excepția puterii lucrului judecat, este nelegală și prin admiterea recursului, a fost desființată.
Rejudecând cauza, a fost admisă excepția în discuție și a fost respinsă acțiunea reclamantei.
în raport cu soluția dată primului motiv de recurs, examinarea celorlalte motive a devenit inutilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5302/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5287/2005. Contencios → |
|---|
