ICCJ. Decizia nr. 5310/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, la data de 8 decembrie 2004, reclamanții I.I., B.G., B.I., G.G.G., Ș.V., C.A., O.V.M., B.A.R.G., D.M., D.L., T.D., R.C.S., P.A., G.C.C., P.P., B.C.D. și M.D.L., au chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestuia, la restituirea parțială a sumelor de bani reținute cu titlu de impozit pe perioada 1 iulie 2002 - 28 septembrie 2004, conform cotei procentuale de reducere a impozitului prevăzut de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, în raport cu clasa acordată prin distincțiile "Meritul judiciar", actualizate prin aplicarea coeficientului de inflație defalcat pe fiecare lună, până la stingerea efectivă a datoriilor.
Instanța sesizată, prin sentința civilă nr. 1095 din 11 martie 2005, s-a dezînvestit în favoarea Curții de Apel București, reținând că în cauză sunt incidente prevederile art. 42 pct. 1 din O.U.G. nr. 177/2002, potrivit cărora litigiile privind salarizarea și alte drepturi ale personalului autorității judecătorești din care reclamanții fac parte, sunt în competența de soluționare a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
Această instanță, prin sentința civilă nr. 1437 din 7 septembrie 2005, s-a considerat, la rândul său, necompetentă sub aspect material și, în consecință, s-a dezînvestit în favoarea Tribunalului București, cu motivarea că raportul juridic dedus judecății nu este un raport juridic de drept fiscal, ci un raport de drept al muncii, fiindcă sumele solicitate decurg din reducerea de impozit asupra drepturilor salariale prevăzute într-o lege specială, anume Legea nr. 92/1992, cu modificările și completările ulterioare.
Constatând, totodată, că în cauză s-a ivit un conflict negativ de competență, Curtea de Apel București a înaintat dosarul la înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 21 și 22 C. proc. civ., pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Examinând hotărârile date de cele două instanțe aflate în conflict, în raport cu dispozițiile legale aplicabile în materie, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că soluționarea cauzei în primă instanță, este de competența Tribunalului București, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal.
Din petitul acțiunii rezultă că pretențiile reclamanților - procurori și foști procurori în cadrul Parchetului general de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, vizează sume reținute cu titlu de impozit din drepturile salariale recunoscute de lege.
Reținerea de către plătitorul acestor drepturi, a unor cote procentuale de impozit mai mari decât cotele stabilite prin acte normative, diminuează veniturile pe care salariatul trebuie să le primească pentru munca efectuată și poate genera, ca în cazul de față, litigii între cele două părți.
Izvorând din raporturi de muncă, natura litigiului este aceea de drept al muncii, chiar dacă raporturile dintre angajator și salariat nu sunt întemeiate pe un contract de muncă.
Procedura instituită prin normele cu caracter special cuprinse în art. 42 din O.U.G. nr. 177/2002, evocată prin sentința Tribunalului București, se aplică numai cererilor având ca obiect modul de stabilire a drepturilor salariale de către organele de conducere ale Ministerului Public sau Ministerului Justiției, după caz, prin acte de decizie administrativă.
A considera că textul mai sus menționat se aplică oricăror cereri privind drepturile salariale ale magistraților, ar însemna să se aplice extensiv prevederile sale, iar pe de altă parte, să fie ignorate normele întregului sistem care reglementează raporturile juridice de muncă și, îndeosebi, acele dispoziții din legislația muncii care trebuie să se aplice și personalului din organele autorității judecătorești, atunci când legea specială, de strictă interpretare, nu le conține.
De altfel, art. 1 alin. (2) și art. 295 alin. (2) C. muncii stabilește că prevederile acestui cod se aplică cu titlu de drept comun, și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract de muncă, reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Așa fiind, față de cele prezentate, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, de contencios administrativ și fiscal, conform art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ., coroborat cu art. 284 C. muncii.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5312/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5311/2005. Contencios → |
|---|
