ICCJ. Decizia nr. 5313/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta SC A. SA București a chemat în judecată Ministerul Culturii și cultelor și C.N.I. C. SA, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâții, să dispună anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.11 nr. 0077 din 9 iunie 1999.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin emiterea actului a cărei anulare o solicită, i s-a încălcat dreptul de proprietate asupra terenului aferent depozitului de carte, situat în București, sector 1.
A mai arătat că certificatul sus-menționat a fost depus în instanță de pârâta C.N.I. C. SA, la data de 3 octombrie 2002, acesta fiind momentul comunicării actului în sensul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1583 din 14 octombrie 2003, a admis excepțiile invocate de pârâți și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de SC A. SA, constatând tardivitatea formulării plângerii administrative, în raport cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta a luat cunoștință de actul administrativ în discuție, la data de 14 martie 2001, astfel cum rezultă din adresa nr. 1167 din 14 martie 2001, emisă de către C.N.I. C. SA, către reclamantă.
împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, SC A. SA.
Recurenta a susținut, în esență, că în mod eronat, instanța a considerat că SC A. SA avea obligația să formuleze plângere administrativă la autoritatea emitentă a certificatului, luând ca moment de referință data de 14 martie 2001 și motivându-și punctul de vedere pe conținutul adresei nr. 1167 din 14 martie 2001, întrucât comunicarea actului, în sensul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, s-a făcut către societate, la data de 3 octombrie 2002.
Pe fondul cauzei a susținut că C.N.I. C. SA a dat dovadă de rea credință, deoarece a avut cunoștință de existența depozitului de carte, precum și de proprietarul acestuia, respectiv SC A. SA, între cele două societăți existând relații contractuale, privind unele prestări de servicii.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, "înainte de a cere instanței, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), respectiv 30 de zile de la înregistrarea cererii, autorității emitente care este obligată să rezolve reclamația, în termen de 30 de zile de la aceasta".
în cauză, așa cum rezultă din adresa nr. 1167/2001, emisă de către C.N.I. C. SA, către SC A. SA, aceasta din urmă a luat cunoștință de certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.11 nr. 0077 din 9 iunie 1999, la data de 14 martie 2001, încât prezentarea certificatului în cauză în ședința publică din 3 octombrie 2002 nu mai prezintă nici o relevanță din punct de vedere juridic.
Rezultă, așadar, că în raport cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, reclamanta trebuia să facă plângere administrativă, în termen de 30 de zile, socotit de la data de 14 martie 2001.
Neprocedând astfel, reclamanta a formulat tardiv plângerea administrativă, așa încât în mod corect instanța de fond a dispus respingerea acțiunii acesteia, ca inadmisibilă.
Prin urmare, a fost respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5305/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5312/2005. Contencios → |
|---|
