ICCJ. Decizia nr. 5319/2005. Contencios

Reclamanta P.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 16329 din 23 februarie 2005, emisă de aceasta din urmă, cu consecința obligării pârâtei la acordarea drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea a cărei anulare s-a solicitat, este nelegală, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declarațiile martorilor.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 325 din 23 mai 2005, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 16239 din 23 februarie 2005 și obligând pârâta, să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 1 noiembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2004.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că probele depuse la dosar confirmă strămutarea reclamantei din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, urmare a persecuțiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu.

împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că din declarațiile depuse în probațiune, așa-zisul refugiu a avut loc în luna octombrie 1940, din localitatea Vlaha, localitate aflată sub administrația Statului român, în orașul Cluj, schimbul de domiciliu nefiind urmare a persecuției etnice și nefăcând obiectul Legii nr. 189/2000.

A mai susținut că instanța consideră că orice schimbare de domiciliu, indiferent care ar fi motivul și perioada, este echivalentă cu un refugiu în sensul H.G. nr. 127/2002.

Recursul este nefondat.

Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic de regimurile instaurate ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din același motiv, cu condiția dovedirii acestei situații (a unei persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002.

Astfel, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarații cu martori.

în cauză, din declarațiile autentificate ale martorilor F.A. și G.F. rezultă că, într-adevăr, reclamanta, împreună cu mama acesteia, s-a refugiat în luna octombrie a anului 1940, din localitatea de domiciliu (sat Vlaha, comuna Săvădisla), în orașul Cluj, în urma cedării Ardealului de Nord, prin Dictatul de la Viena, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu, în luna iunie 1945.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul se privește ca nefondat, fiind respins ca atare.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5319/2005. Contencios